Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:39 03 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curățenia de toamnă se face și în telefon și laptop. Recomandările DNSC pentru siguranța online

ro

03 Sep, 2026 19:28 111 Marime text


Schimbarea anotimpului poate fi un moment potrivit nu doar pentru curățenia din locuință, ci și pentru o verificare a dispozitivelor și conturilor online. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă utilizatorilor să facă periodic o „curățenie digitală”, pentru a reduce riscurile privind compromiterea datelor și conturilor personale.

Potrivit recomandărilor DNSC, primul pas este eliminarea aplicațiilor și conturilor care nu mai sunt utilizate. Cu cât există mai puține conturi active, cu atât este mai redusă și cantitatea de date personale expuse în mediul online.

Un alt aspect important îl reprezintă parolele. Utilizatorii sunt sfătuiți să schimbe parolele vulnerabile sau reutilizate și să opteze pentru parole unice și puternice pentru fiecare cont. Pentru gestionarea acestora poate fi utilizat un manager de parole, care permite generarea și păstrarea în siguranță a unor parole complexe.



Ce spune Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC 

 Schimbăm anotimpul, facem ordine prin casă, dar când ai făcut ultima dată curățenie în telefon, laptop sau în conturile online?

O „curățenie digitală” făcută periodic te ajută să elimini lucrurile de care nu mai ai nevoie și, mai important, să reduci riscul ca datele sau conturile tale să fie compromise.


Recomandări:

 Șterge aplicațiile și conturile pe care nu le mai folosești: mai puține conturi, mai puține date expuse.

 Schimbă parolele vulnerabile sau reutilizate: alege parole unice și puternice pentru fiecare cont.

Activează autentificarea în doi pași (2FA): un pas în plus pentru tine, un obstacol în plus pentru atacatori.


Folosește un manager de parole pentru a genera și păstra în siguranță parole complexe.

 Verifică setările de confidențialitate și asigură-te că știi cine poate vedea informațiile pe care le distribui.

Fă backup fișierelor importante: fotografiile, documentele și amintirile digitale merită protejate.

Actualizează sistemele și aplicațiile: nu amâna update-urile care remediază vulnerabilități de securitate.

 Un nou sezon, un bun moment pentru un refresh digital. Fă ordine, actualizează, protejează și păstrează doar ceea ce îți este cu adevărat util.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii