Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:59 20 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Victoriile aduc victorii“ După două succese la rând fără gol primit, SSC Farul speră să facă sâmbătă încă o victimă

ro

22 Mar, 2019 00:00 1143 Marime text
Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa susţine sâmbătă, 23 martie, de la ora 11.00, meciul din etapa a 26-a a Ligii a 2-a, întâlnind în deplasare Metaloglobus Bucureşti.
 
În clasament, echipa gazdă se află pe locul 12, cu 29 de puncte, în vreme ce SSC Farul ocupă poziţia a 17-a (retrogradantă), cu 26 de puncte, însă distanţa faţă de formaţiile din faţa sa e mică. SSC Farul vine după două victorii consecutive (în care nu a primit gol) şi vrea să o obţină sâmbătă pe a treia, însă meciul va fi unul dificil, Metaloglobus nepierzând vreo partidă dintre cele patru jucate în 2019, în care a înregistrat două victorii şi două egaluri.
 

„Rezultatele nu sunt întâmplătoare“

 
„Ne dorim să continuăm seria rezultatelor bune şi a jocului mult mai consistent. A fost o creştere uşoară în joc, dar putem şi mai mult. Pe undeva era normal ca relaţiile de joc să nu apară într-o săptămână - două, fiind greu de creat automatisme într-o perioadă scurtă. S-au văzut o creştere şi atitudine bună în teren. Ne aşteaptă un meci extrem de greu. Metaloglobus e o surpriză plăcută, s-a întărit la nivelul lotului (cu jucători care au evoluat şi la Liga 1) şi al băncii tehnice. Au cinci - şase jucători nou veniţi care au ridicat ştacheta. Rezultatele din 2019 nu sunt întâmplătoare, contra unor adversari buni, ca Piteşti, Mioveni, Petrolul sau Daco-Getica. Metaloglobus a făcut o schimbare benefică în această iarnă, dar şi noi la fel. Să sperăm că va ieşi un joc plăcut şi interesant. Ne dorim să nu pierdem, iar, dacă se poate, să şi câştigăm. E foarte important să avem continuitate în rezultate şi în joc. Dacă jocul va fi unul pe măsura valorii şi a pretenţiilor noastre, atunci sunt convins că şi rezultatul va fi unul pozitiv“, a declarat antrenorul principal al SSC Farul, Petre Grigoraş.
 

Patru absenţe

 
Sâmbătă, SSC Farul nu se va putea baza pe patru jucători, Ehmann, Toma (aflaţi la lotul naţional Under-19), Moise şi Ispas (suspendaţi). „Nu este atât de uşor să schimbi patru titulari faţă de ultima deplasare, dar să sperăm că voi găsi soluţiile câştigătoare. Lotul este suficient şi, mai devreme sau mai târziu, fiecare are posibilitatea să-mi demonstreze că merită să joace“, a precizat Grigoraş.
 

Prima înfrângere din 2019?

 
„Trebuie să legăm trei succese, chiar dacă jucăm acum în deplasare. Victoriile aduc victorii. Metaloglobus s-a întărit, nu a pierdut până acum în acest an, dar sperăm să-i administrăm noi prima înfrângere din 2019. Ne-am pregătit foarte bine în această săptămână şi mergem la meci cu încredere, pentru a câştiga. M-am adaptat foarte bine la Farul. Sunt un tip sociabil, iar colegii m-au primit bine. Faptul că port banderola de căpitan e o responsabilitate în plus pentru mine. Mă bucur că Mister are încredere în mine şi mi-a acordat această şansă. Sper să ţin grupul unit şi să fim o familie. E foarte important acest lucru, pentru a ne îndeplini obiectivele: în acest sezon, salvarea de la retrogradare, iar din vară să tragem la promovare. Nu am primit gol de două meciuri şi sper să o ţin tot aşa. Să-mi fac treaba cât mai bine şi să-mi ajut echipa să câştigăm. Jocul nostru începe uşor-uşor să se lege“, a spus si Raul Avram, căpitanul SSC Farul.
 

Jucători şi antrenor valoroşi

 
Petre Grigoraş a remarcat că Metaloglobus are jucători „care au fost şi la Liga 1, foarte experimentaţi şi valoroşi pentru nivelul eşalonului secund“, precum Iacob, Florin Plămadă, Ovidiu şi Claudiu Herea, Ionescu, Lungu, Neagu, Robert Vâlceanu. În plus, Laszlo Balint „e un antrenor care a avut succes în ultima perioadă şi care i-a aşezat foarte bine“.
 

Un uşor avantaj

 
Meciul se va juca pe un teren sintetic, iar Grigoraş consideră că aceasta e un uşor avantaj pentru Metaloglobus, „câtă vreme îşi dispută toate meciurile pe sintetic, suprafaţă total diferită faţă de cea de iarbă“. „Au un mic atu, dar nu trebuie să fie o scuză pentru nimeni, întrucât sunt convins că ne putem adapta foarte uşor. Trebuie să fim conectaţi şi concentraţi să nu facem greşeli. Am încercat în această săptămână să ne antrenăm şi noi pe sintetic, am fost la Viitorul şi Năvodari. Ne mai ajută în pregătire cu terenul şi Primăriile din Valu lui Traian, Murfatlar sau Poarta Albă şi mulţumim pe această cale, că sunt săritori“, a punctat Petre Grigoraş.
 

„Cu cât e mai greu, cu atât e mai frumos“

 
Principalul SSC Farul spune că lupta din subsolul clasamentului e foarte strânsă şi mult mai echilibrată ca altă dată. „Cel mai valoros, cel mai bun, cel care va avea constanţă pe durata etapelor de până la final se va salva. Lupta e aprigă, mai grea decât ne-am fi aşteptat, dar mai sunt suficient de multe etape. În această perioadă, marea majoritate a echipelor au încercat să-şi îmbunătăţească loturile şi au reuşit. Cu cât e mai greu, cu atât e mai frumos. Sunt convins că investiţiile care s-au făcut la noi vor da roade în cel mai scurt timp. Au început deja să mişte. Cred că vom fi o echipă care sigur se va clasa deasupra liniei. Dar n-am vrea oricum, ci şi ca jocul să fie unul mult mai consistent. Jocul şi rezultatele bune vor aduce mult mai multă lume în tribună. Un prim pas s-a făcut în această direcţie la ultimul meci de pe teren propriu, Sunt convins că, dacă vom reuşi un rezultat bun sâmbătă, la următoarea partidă, cu Chindia, la Constanţa, spectatorii vor fi mult mai numeroşi“, a punctat Petre Grigoraş.
 

Mesaje pentru fani

 
Acesta a avut un mesaj şi pentru fani: „Să ştie că 100% încercăm să jucăm cât mai bine şi să avem rezultate, ca să nu facem de râs numele echipei şi al oraşului. S-au făcut investiţii mari în această iarnă, iar aşteptările sunt mari din partea suporterilor, pe undeva normal. Cert e că, uşor-uşor, echipa se încheagă. Toţi vom da totul pentru a avea rezultate bune şi joc care să-i mulţumească. Pe fani îi aşteptăm în continuare aceiaşi susţinători necondiţionaţi, întrucât echipa are nevoie de suporteri. Până acum, s-au comportat admirabil şi să sperăm că va fi în continuare la fel“. „Le cerem suporterilor să vină în număr mare să ne susţină, e foarte important pentru noi. Sunt ca al 12-lea jucător“, a spus şi Raul Avram.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (FC Farul Constanţa)
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii