Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:17 20 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victoria Cumpăna, câștigătoare pentru a doua oară a Cupei Satelor pe regiunea Sud-Est (GALERIE FOTO)

ro

10 May, 2022 00:00 2375 Marime text
 

 
  • Pregătită de Constantin Gache, echipa comunei din județul Constanța s-a calificat la faza națională, unde vor fi prezente câștigătoarele celor opt regiuni ale României.
 
Cumpăna scrie istorie din nou la Cupa Satelor. Echipa de fotbal Under-13 a Clubului Sportiv Victoria Cumpăna a câștigat pentru a doua oară competiția, pe regiunea Sud-Est, și s-a calificat la turneul final.
 
Pregătiți de Constantin Gache, micii fotbaliști ai Cumpenei au câștigat finala Cupei Satelor pe regiunea Sud Est, competiție organizată de Federația Română de Fotbal. Etapa finală a acestei faze s-a desfasurat în comuna Luciu, județul Buzău, cu participarea echipelor câștigătoare din județele Constanța, Buzău și Galați. Calificate și ele pentru această etapă, formațiile din Tulcea, Brăila și Vrancea nu s-au prezentat. Bătălia pentru câștigarea trofeului s-a dat în trei, în sistem fiecare cu fiecare. Echipa Cumpenei a jucat aproape fără greșeală, reușind să câștige ambele meciuri: 2-0 cu Galați (marcatori: Bogdan Eduard și Salim Altîn) și 3-1 cu Buzău (marcatori: Bogdan Eduard și Salim Altîn 2 goluri).
 
Lotul echipei CS Victoria Cumpăna este format din: portari - Raul Bălan și Leonard Istrate; jucători de câmp - Ștefan Voinea, Robert Darie, Andrei Cojocaru, Altîn Salim, Florian Cuțui, Darius Toader, Nicolae Rusu, Darius Rusescu, Alexandru Crasovschi, Ștefan Tuluc, Sasha Ugarcovici, Eduard Bogdan, Constantin Ciobăniță și Radu Florea. Antrenor: Constantin Gache. Delegația a fost însoțită la competiție de viceprimarul comunei Cumpăna, Florin Neagu, președintele Asociației Județene de Fotbal Constanța, Lucian Cârjă și președintele CS Victoria Cumpăna, Ion Răuță.
 
Este pentru a doua oară când echipa Cumpenei câștigă această competiție și se califică la faza națională, unde vor fi prezente câștigătoarele celor opt regiuni ale României. În anul 2019, faza națională a competiției a fost organizată în comuna Cumpăna. În această fază, după victoria de la Buzău, care le-a asigurat participarea, echipa pregătită atunci de antrenorul Cristian Mustacă a obținut locul al doilea. „Felicitări tuturor și succes în competițiile viitoare! Cumpăna este mândră de voi! Cumpăna merge mai departe!“, este mesajul de pe pagina de Facebook „Cumpăna News“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Cumpăna News)
 
Citește și:
 
CS Cumpăna a câştigat faza judeţeană a Cupei Satelor, ediţia 2019/2020 (galerie foto)
 
Au ocupat locul doi pe ţară la Cupa Satelor!
Micii fotbalişti de la Cumpăna vor avea parte de o experienţă unică la meciul România - Spania (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii