Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:01 16 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vârful de 19 ani al FC Viitorul a făcut un salt enorm Gică Hagi - „Denis Drăguş trebuie să fie cel mai fericit jucător din România“

ro

27 Oct, 2018 00:00 747 Marime text
Ascensiunea din ultima perioadă a lui Denis Drăguş, atacantul FC Viitorul, l-a adus pe tânărul de 19 ani şi în atenţia selecţionerului reprezentativei de seniori a României, Cosmin Contra, care l-a folosit titular în ambele meciuri cu Serbia din Liga Naţiunilor.
 
Managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi, spune că în cariera lui Drăguş au apărut, într-un interval scurt, lucruri extraordinare, însă fotbalistul trebuie în continuare să muncească, să înveţe şi să rămână cu picioarele pe pământ. „Denis Drăguş trebuie să fie cel mai fericit jucător din România în momentul de faţă, după ce s-a întâmplat cu el în ultimele şase - opt luni. Atât transmit. În rest, să fie modest, să muncească şi să aibă deschidere la învăţare, că e foarte tânăr. Trebuie să progresezi, să fii mai bun, să-ţi doreşti. Mai are mult până să ajungă la maturitate. E un tânăr care a făcut un salt enorm, într-un timp foarte scurt. Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ şi să fie acelaşi jucător care era înainte. Este, dar are mult de progresat. Mai are mult de învăţat până la a deveni un jucător fantastic, la talentul şi valoarea lui“, a declarat „Regele“.
 

„Sperăm să ne revenim“

 
Sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 18.00, FC Viitorul joacă în deplasare cu FC Botoşani, în etapa a 13-a a Ligii 1. Echipa de pe litoral se află pe locul şapte, cu 19 puncte, în vreme ce echipa adversă a strâns până acum 15 puncte. „Avem o deplasare dificilă, din care încercăm să obţinem un rezultat pozitiv. FC Botoşani a câştigat în etapa precedentă (n.r. 2-1 în deplasare cu Gaz Metan Mediaş) şi are un moral foarte bun. Noi am pierdut (n.r. 2-3 la Ovidiu cu Sepsi Sf. Gheorghe), ne aşteptam la altceva. Sperăm ca în meciurile viitoare, care sunt decisive, importante, echipa să reacţioneze şi să facă multe puncte. Ne aşteaptă o perioadă foarte grea. Trebuie să arătăm că suntem competitivi, că jucăm un fotbal bun şi că merităm să fim acolo sus. Ne aşteaptă o săptămână cu trei meciuri, avem şi Cupa la Iaşi. Trebuie să gestionăm foarte bine perioada. Cu Sepsi, am reacţionat foarte bine după primele două goluri ale oaspeţilor, dar am tratat foarte prost ultimele zece minute. Într-un meci trebuie să ai controlul, nu să te arunci şi să primeşti gol. Asta e, sunt situaţii şi momente în care faci mai puţin bine. Sperăm să ne revenim. Ne trebuie rezultate şi puncte. Campionatul pare că e mai echilibrat. Contează echipa şi jocul colectiv. Cu Sepsi am evoluat bine ofensiv, dar nu la fel şi în jocul fără minge. De aceea am şi pierdut meciul. Am produs fotbal, dar defensiv nu am stat cum trebuie, ca şi în meciul cu Dinamo“, a spus Gică Hagi.

„Avem nevoie de puncte“

Managerul tehnic al FC Viitorul a lipsit de pe banca tehnică la meciul cu Sepsi, fiind suspendat, la fel ca fiul său, Ianis, căpitanul echipei. „A fost greu să văd meciul de pe margine. Sunt mult mai multe emoţii decât ai în teren. Dar am revenit şi sper să-mi ajut echipa să câştige la Botoşani şi să intrăm iar pe linia cea bună. Avem nevoie de puncte, vrem să adunăm cât mai multe şi să ne îndeplinim obiectivul. FC Botoşani e într-o formă bună. Mereu am avut meciuri grele acolo. Avem două deplasări dificile în zona Moldovei, la Botoşani şi la Iaşi. În primul rând, trebuie să luptăm şi apoi să aplicăm principiile noastre. Mintal, trebuie să fim foarte bine pregătiţi“, a arătat Ianis Hagi. 

Au de luat o revanşă

„La Botoşani, vom avea o partidă grea. Întâlnim o echipă omogenă, care va avea şi sprijinul suporterilor. Trebuie să stăm bine în teren şi să încercăm să ne impunem. Avem de luat o revanşă după meciul cu Sepsi. Am analizat ce am greşit. Suntem conştienţi că nu am făcut o partidă bună, chiar dacă am reuşit să egalăm de două ori“, a arătat un alt om de bază al FC Viitorul, Bogdan Ţâru.
 
Sursa foto: FC Viitorul
           
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii