Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:35 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Puştii lui Hagi joacă mâine la Ploieşti Fotbaliştii Viitorului spun că nu vor fi pradă pentru „lupii galbeni”

ro

26 Apr, 2013 00:00 1264 Marime text
Ocupantă a locului 13 în clasamentul Ligii 1, cu 27 de puncte, FC Viitorul Constanţa joacă meciul din etapa a 28-a, de pe terenul Petrolului Ploieşti (locul 4, cu 49 de puncte), mâine, de la ora 19.00, în direct la Digi Sport 1. „Petrolul este o echipă cu un lot excelent, care a arătat un fotbal bun şi care este în formă. După Steaua, ea şi Astra sunt cele mai puternice din prima ligă. Însă niciun meci nu seamănă cu altul. Avem încredere că putem reuşi o evoluţie favorabilă, care să ne aducă punct sau puncte. Încercăm să şi marcăm, pentru că altfel e greu să pleci neînvins de la Ploieşti. Putem să-i stopăm pe jucătorii adverşi, am făcut-o şi cu cei de la alte echipe de top, care erau pe val la vremea respectivă, precum CFR sau Pandurii. În ultima vreme, a fost un curent, românesc, precum că vom fi ajutaţi de arbitri, dar s-a văzut cum am fost sprijiniţi. Nu mă interesează arbitrajul şi nu îl comentez, chiar dacă au fost şi destule greşeli împotriva noastră”, a declarat antrenorul Viitorului, Cătălin Anghel. „Presiunea publicului Petrolului nu poate decât să ne motiveze. Acestea sunt meciurile în care ne putem exprima, unde ne vede lumea şi pentru o asemenea atmosferă jucăm fotbal”, a spus şi fundaşul Sebastian Mladen. „Obiectivul nostru este victoria, dar ne-am mulţumi şi cu un punct. Va fi un meci frumos, deschis oricărui rezultat, pentru că suntem două echipe adepte ale fotbalului deschis. Am reuşit evoluţii bune în aşa-numitele meciuri imposibile, aşa că nu văd de ce nu am face-o şi acum”, a spus şi mijlocaşul Andrei Vaştag.

Astăzi, în Liga 1 se joacă două partide

Etapa a 28-a a campionatului începe astăzi, cu două partide: de la ora 19.00 - Ceahlăul Piatra Neamţ (locul 14, cu 27 de puncte) - U Cluj (locul 12, cu 29 de puncte); de la ora 21.30 - Rapid (locul 7, cu 41 de puncte) - CS Severin (locul 16, cu 23 de puncte). Ambele confruntări sunt transmise în direct de Digi Sport 1.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii