Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:20 01 12 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prezent în topul mondial La 16 ani, Andrei Borza visează și la primul gol pentru seniorii Farului Constanța

ro

01 Oct, 2022 00:00 1278 Marime text
 

 
  • Andrei Borza joacă și în Superliga României, debutând pentru Farul Constanța în eșalonul de elită la 16 ani, 5 luni și 3 săptămâni.
 
La numai 16 ani (e născut în 2005, urmând a împlini 17 ani în luna noiembrie a acestui an), fundașul stânga Andrei Borza, de la Farul Constanța, a fost convocat la echipa națională de fotbal Under-19 a României (formată din jucători născuți după 1 ianuarie 2003), cu care, alături de un alt fotbalist al clubului de pe litoral, stoperul Ștefan Duțu, a obținut calificarea la Turul de Elită pentru Campionatul European din 2023, ultima fază calificativă înainte de turneul final.
 
Andrei Borza joacă și în Superliga României, debutând pentru Farul Constanța în eșalonul de elită la 16 ani, 5 luni și 3 săptămâni. Ascensiunea deosebită a tânărului jucător a fost remarcată inclusiv de prestigioasa publicație „The Guardian“, care l-a nominalizat pe Andrei în ancheta „Noua generație 2022 - 60 dintre cei mai talentați tineri jucători”, născuți în 2005, faristul fiind singurul fotbalist român prezent în acest top, alături de jucători de mare perspectivă de la Real Madrid, FC Barcelona, Bayern Munchen, PSG, AC Milan, Inter Milano, Juventus Torino, Ajax Amsterdam, Valencia, Borussia Dortmund, Feyenoord, Sporting Lisabona, Galatasaray Istanbul, Steaua Roșie Belgrad, Club Brugge, Panathinaikos sau de la cluburi de pe alte continente. „Mă bucur foarte mult că am apărut în acest top, trebuie să muncesc în continuare și să arăt tuturor că sunt cel mai bun“, a declarat Andrei Borza, la Farul TV.    
 
Tricolorii Under-19 au acces la Turul de Elită după ce au încheiat pe prima poziție grupa a 6-a preliminară, ale cărei confruntări s-au disputat la Buftea și Voluntari. România, care a fost preluată în această toamnă de selecționerul Alexandru Pelici, a înregistrat o victorie (2-0 cu Austria U-19) și două egaluri (0-0 cu Letonia U-19 și 0-0 cu Lituania U19). Alături de România U-19 s-a mai calificat la Turul de Elită din grupa 6 Letonia U-19.
 
Pe lângă Andrei Borza și Ștefan Duțu, pentru România au evoluat și alți trei fotbaliști deținuți de clubul constănțean și împrumutați la formații de eșalonul secund: David Dincă (portar, CSA Steaua), David Maftei (fundaș dreapta, Unirea Dej) și Denis Bujor (mijlocaș, Poli Iași). Cele două goluri ale tricolorilor din turneu (în meciul decisiv cu Austria) au fost reușite de doi jucători trecuți prin Academia Hagi, Rareș Burnete și Eduard Radaslavescu.
 
„A fost o calificare foarte muncită, am luptat până în ultima clipă și sunt foarte fericit. N-am avut emoții la meciul decisiv cu Austria, pentru că ne știam calitățile. Am jucat foarte bine în ultimul meci și am câștigat meritat. Au fost dueluri OK, eu evoluând și la un nivel mai înalt de 2004. M-am simțit bine pe teren. Am avut o apărare foarte bună, portarul a evoluat și el excelent, ne-a ajutat mult și suntem bucuroși că nu am primit gol“, a mai spus, potrivit sursei citate, Andrei Borza, titular integralist în meciurile României din grupa a 6-a preliminară.
 
Pe primul loc în Superligă, Farul Constanța întâlnește pe teren propriu, duminică, 2 octombrie, de la ora 18.30, UTA, în etapa a 12-a. „Va fi o partidă dură, cu un adversar foarte bun, dar sperăm să învingem. Meci cu meci noi vrem să câștigăm și să rămânem acolo sus. Cu cât evoluez mai mult în campionat, cu atât e mai bine pentru mine, pentru cariera mea și viitorul meu. Tind la cât mai multe minute în tricoul Farului, dar, în același timp, sper să și marchez primul gol“, a menționat Andrei Borza.
      
PRECIZĂRI

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Farul Constanța
Andrei Borza, singurul român în topul mondial al celor mai talentați fotbaliști născuți în 2005

 
Andrei Borza și Ștefan Duțu, de la Farul Constanța, la Turul de Elită cu România Under-19. Enes Sali și Adrian Mazilu, goluri sub tricolor (GALERIE FOTO)

Farul Constanța. Andrei Borza a preluat ștafeta de la tatăl său, Constantin Borza
„Ne propunem să urcăm cât mai sus“ (GALERIE FOTO + VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii