Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:46 20 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Power Gym Constanța Celebrul culturist Vasile Șerban a devenit cetățean de onoare al comunei Miclești. „E o onoare pentru mine“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

ro

11 Aug, 2025 10:04 1124 Marime text
Sursa foto: Facebook (Sergiu Luca)
Renumitul culturist veteran Vasile Șerban, de la Power Gym Constanța, a avut parte de un moment deosebit în viață, primind titlul de cetățean de onoare al comunei sale natale, Miclești, din județul Vaslui.

Autoritățile locale de la Miclești au luat această decizie grație palmaresului extraordinar al lui Vasile Șerban și calităților sale umane deosebite.   

Despărțit de o lună de împlinirea vârstei de 75 de ani, legendarul culturist, care locuiește la Năvodari, în județul Constanța, a obținut în acest an al 20-lea titlu de campion al României la masters, cu ocazia Campionatului Național desfășurat la Sibiu.
 
Vasile Șerban are un palmares extrem de valoros la veterani și pe plan internațional. În acest an, a cucerit medalia de bronz la Campionatul European, desfășurat în Spania, deținând și medaliile de argint și bronz la Campionatul Mondial (iar anterior s-a clasat pe locul 4 la aceeași competiție), dar a obținut și titlul de campion european, în luna mai 2024. 

Nu în ultimul rând, culturistul de pe litoral are în palmares o medalie de aur și una de bronz la Campionatul Balcanic sau titlul de campion absolut al categoriei masters la Cupa Federaţiei.

Toate acest realizări sportive sunt dublate de valoarea umană a lui Vasile Șerban, calități care conturează un sportiv exemplar, pentru care culturismul și sportul au devenit un stil de viață.  

Salut cu respect și considerație toți locuitorii comunei Miclești! E o onoare pentru mine, sunt emoționat profund! Nu mă așteptam la așa ceva. Peste tot pe unde m-am aflat am încercat să nu-mi uit obârșia, satul meu și locuitorii ei și să mă comport exemplar.

Mi-am îndeplinit atribuțiunile în orice domeniu am fost. Am fost în învățământ și am onorat această profesie. Apoi am lucrat 25 de ani în Năvodari la combinatul petrochimic, achitându-mă foarte bine de ce mi-a revenit pe linie profesională.


Mi-a plăcut foarte mult sportul. Am plecat spre el din dosul casei, cu găleți cu pietroaie și o sacoșă cu sticle pentru mușchi. Făceam cu fratele meu, Dumnezeu să-l ierte, că nu mai este.

La școală am avut norocul să am un profesor care mi-a insuflat dragostea pentru sport și plăcerea de a-l practica.

Mai departe, am ajuns la Năvodari, unde am început să practic culturismul la nivel de performanță, reușind să obțin destule rezultate.

Vă mulțumesc încă o dată, vă urez multă sănătate, spor la treabă și să auzim numai de bine. Oriunde oi fi, mă gândesc la dumneavoastră! Vă mulțumesc mult!, li s-a adresat Vasile Șerban celor prezenți, la Miclești, la festivitatea de acordare a titlului de cetățean de onoare.   

Pasiunea nu are vârstă. Determinarea nu are limite.

Vasile Șerban, la 75 de ani, continuă să scrie istorie în culturism!



A urcat pe podium la Campionatele Mondiale și Europene, demonstrând că munca, disciplina și credința în visul tău nu cunosc bariere de timp.

Comuna Miclești, jud. Vaslui – locul unde s-a născut și a trăit – i-a oferit titlul de Cetățean de Onoare, o recunoaștere binemeritată pentru performanțele și inspirația pe care le aduce tuturor sportivilor.

Vasile Șerban este dovada vie că performanța nu are vârstă și că visurile nu se pensionează.

Felicitări! Mândri că faceți parte din familia #FRCF!, este și mesajul Federației Române de Culturism și Fitness.


Sursa foto galerie: Facebook (Elena Șerban, Sergiu Luca)
 
Citește și:

Campion la 75 de ani! Vasile Șerban, de la Power Gym Constanța
„Culturismul te recompensează cu armonie, eleganță și rafinament“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii