Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:08 25 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poveşti şi dezvăluiri ale golgeterului all-time al „marinarilor” Marin Tufan a înscris şase goluri în meciul care l-a adus la Farul

ro

08 Mar, 2014 00:00 8377 Marime text
Marin Tufan este jucătorul care a marcat cele mai multe goluri, 62, din istoria FC Farul. Atacant de rasă, cu un simţ al porţii nemaivăzut, Tufan a jucat zece sezoane în tricoul „alb-albastru”, încântând tribunele. Nu era un uriaş, dar avea o inimă de leu. De la Farul a ajuns şi la echipa naţională, contribuind la calificarea acesteia la Campionatul Mondial din 1970, unde a şi participat. Ajuns la 71 de ani, nea Marin trăieşte ca acum 40 de ani, atunci când le povesteşte, meciurile, întâmplările şi momentele de glorie care l-au impus definitiv în galeria celor mai buni fotbalişti din întreaga existenţă a clubului constănţean.
 
Marin Tufan este fiu al pământurilor constănţene. S-a născut pe 14 octombrie 1942, la Istria, dar a copilărit la Sinoe. Fotbalul l-a început relativ târziu, la 18 ani, la Medgidia, unde mersese la şcoala profesională de mecanici auto. Primul său antrenor, la clubul Cimentul, a fost Costică Humis, care, la prima întâlnire, l-a întrebat pe tânărul Marin: „De unde eşti?”. „Din Sinoe”, a venit răspunsul. Profesorul nu a înţeles însă bine: „A, din Şinaia (n.r. se referea la Sinaia)? Da, au ieşit mulţi fotbalişti buni de acolo”. Marin a început să se remarce la juniori, ca un atacant percutant, astfel că, în scurt timp, a fost promovat la echipa mare, care juca în eşalonul al treilea, unde nu a încetat să uimească. Vestea că la Medgidia joacă un atacant de mare perspectivă a ajuns şi la urechile Farului, echipă aflată în acea perioadă în căutarea unui vârf care să-l înlocuiască pe Ioan Ciosescu, omul de gol de până atunci, plecat între timp de la Constanţa. Farul juca în Divizia A şi, ca să-l vadă pe Tufan, a organizat un amical la Medgidia cu Cimentul. „Eu nu ştiam că sunt monitorizat şi că meciul se făcuse pentru mine. La Farul erau antrenori Peter Steinbach şi Petre Comăniţă. După prima repriză, 3-0 pentru Cimentul, toate golurile marcate de mine. La pauză, a venit Comăniţă la vestiarul nostru şi mi-a spus ca în partea secundă să joc în formaţia Farului, unde i-am luat locul lui Iosif Bükkösi. S-a terminat 3-3, după alte trei goluri ale mele. Transferul s-a făcut imediat. A doua zi eram la Constanţa, iar în etapa imediat următoare am şi jucat. Preşedinte era Foti D. Foti, iar sediul clubului unde e actualul Spital Judeţean”, povesteşte Marin Tufan. Atacantul a ajuns la Farul în sezonul 1963/1964, iar meciul senzaţional făcut la selecţia sa fusese doar preambulul unei perioade de vis în tricoul „marinarilor”, care s-a întins până în stagiunea 1972/1973.

„De unde a apărut şi ţăranul ăsta?”
 
În zece ani la Farul, Marin Tufan a susţinut 230 de meciuri, numai în Divizia A (în ediţia 1966/1967 s-a clasat pe locul patru), şi a marcat un număr record de 62 de goluri. Seria reuşitelor şi-a început-o de la al doilea meci al său la Farul (primul pe teren propriu). Partida de debut a fost într-o duminică, în deplasare, cu UTA, în care a jucat în ultimele 20 de minute (Farul a pierdut cu 0-2). A urmat confruntarea de la Constanţa cu Ştiinţa Timişoara. „Am câştigat cu 4-0. Eu am fost titular şi am punctat de două ori, la fel ca Dinulescu. A fost un meci foarte frumos, cu stadionul arhiplin. Lumea nu mă cunoştea şi se întreba: «De unde e şi ţăranul ăsta?»”, spune Marin Tufan. În următorul meci, a marcat din nou, 1-0 pentru Farul cu Steagul Roşu Braşov. „E important cum începi la o echipă. Eu am avut parte de un debut pozitiv, iar apoi am beneficiat de continuitate. Nu am legat multe etape fără realizări. Cel mai mare sprijin l-am avut, atunci când mai jucam şi mai slab, de la antrenorii Steinbach şi Comăniţă, Gil Mărdărescu şi Robert Cosmoc. Mi-au dat credit”, povesteşte Tufan. Golgeterul all-time al Farului a jucat mereu atacant central. A fost nouarul Farului, iar linia ofensivă a „marinarilor” din acele vremuri era una de temut: Sasu - Iancu - Tufan - Kallo. Băga spaima în adversari. Nu conta că se numeau Steaua sau Dinamo. La Constanţa pierdeau toate echipele. „Atacul acesta m-a propulsat la echipa naţională. Conlucram foarte bine cu Iancu. Formam un cuplu sudat de atacanţi centrali. Ne înţelegeam din priviri. Eu jucam mai retras în spatele lui. Ne sincronizam excelent, jucam bine la «1-2»-uri şi fructificam excelentele centrări de pe flancuri, din alergare, ale lui Sasu şi Kallo, care surprindeau de multe ori fundaşii cu faţa la poartă. De regulă, eu marcam din careu. Simţeam poarta. Aveam viteză de reacţie, forţă şi trăgeam foarte bine cu dreptul. În timp, mi-am perfecţionat şi şutul cu stângul, capitol la care Steinbach şi Comăniţă au lucrat mult cu mine. De asemenea, chiar dacă nu aveam o detentă impresionantă (n.r. înălţimea lui Marin Tufan e de doar 1,72 m), am înscris multe goluri şi cu capul. La Constanţa pierdeau toţi. Aveam boală în special pe echipele din Bucureşti. Când coborau din tren, erau gata bătute. Îmi aduc aminte de o victorie cu 4-0 contra lui Dinamo, care avea super echipă. De asemenea, Steaua a scăpat într-un meci cu 4-4, după ce o conduceam cu 4-2. A fost o partidă foarte frumoasă. Eu n-am marcat atunci, dar am contribuit la reuşitele colegilor. La 4-2, antrenorul Gil Mărdărescu a hotărât să-l schimbe pe Dumitru Antonescu din marcajul la atacantul stelist Gheorghe Constantin, care a dat apoi două pase de gol, iar Gigi Tătaru a egalat. Într-o altă partidă, cu Progresul (2-0 pentru noi), am înscris un gol frumos. Eu am vrut să centrez, dar a ieşit gol”, îşi aminteşte Marin Tufan.
 
Plecarea de la Farul şi meciul cu Progresul
 

Fostul tunar al Farului a dezvăluit şi de ce a plecat de la Farul, la vârsta de 31 de ani. „După Campionatul Mondial din Mexic, din 1970, am primit aprobare pentru a achiziţiona o maşină. Aflând acest lucru, Dumitru Ivan, şeful CJEFS Constanţa (n.r. Consiliul Judeţean pentru Educaţie Fizică şi Sport, actualul DJST), mi-a cerut să-i dau lui aprobarea, gratis. Eu l-am dus cu vorba, iar apoi am vândut aprobarea, fapt care mi-a atras antipatia lui Ivan, iar lucrurile am început să meargă din ce în ce mai prost pentru mine la echipă. Am simţit, am mirosit asta. Mi-am pierdut locul de titular (şi pentru a juca Negoescu sau Caraman), iar în 1973 am fost exclus din lot, pe motivul fals de indisciplină repetată. Chipurile corupeam jucătorii şi-i duceam la băutură. Un alt coleg, Mihai Stoica, a păţit la fel. Dumitru Ivan mi-a spus: «Lasă, Marine, că, după o săptămână-două, reveniţi», dar eu am fost categoric: «Nu, după o aşa ruşine pe care am păţit-o, nedrept, nu mai vreau». Eu nu am luat nici măcar un cartonaş roşu în toată cariera mea”. Marin Tufan ţine să lămurească şi un alt episod controversat, un meci Farul - Progresul Bucureşti 1-0, în care spune că a fost bănuit de suporteri, tot pe nedrept, că nu şi-ar fi apărat corect şansele. „Dacă învingeam în acel meci, Progresul retrograda. Fanii noştri ţineau cu tot dinadinsul să câştigăm, doar era vorba de o echipă din Bucureşti. Scorul se menţinea 0-0, iar eu nu înţelegeam de ce toate pasele şi centrările le primeam fie la gât, fie prin alte părţi, de nu puteam să marchez. Oamenii au mirosit că e ceva necurat şi încă din timpul meciului au început să vocifereze. În repriza a doua însă, a intrat Badea şi a înscris. După meci, a fost nebunie. Fanii ne-au blocat la stadion, furioşi, două ore. A fost nevoie de intervenţia Miliţiei ca să plecăm de la arenă. Oamenii ne blamau în special pe noi, atacanţii, că nu am fi vrut să marcăm. Dar eu am fost curat, ca mereu de altfel în cariera mea. Nu m-am băgat în asemenea lucruri. La meciul cu Progresul, e posibil ca unii dintre colegi să fi făcut ceva, dar eu, repet, nu am avut nicio implicare”, s-a dezvinovăţit Marin Tufan.
 
„Îţi dau butelii pentru tot neamul tău”
 
După ce a plecat de la Farul, atacantul a ajuns la Delta Tulcea, în Divizia B. Îl curtase şi o echipă de prima ligă, Corvinul Hunedoara, însă Delta a fost mai convingătoare şi l-a transferat. „Tripcev, consilierul pe probleme de fotbal al primului-secretar de la Tulcea, Coman, a stat o săptămână pe capul meu la Constanţa. M-am dus la discuţii la Tulcea. Mă aşteptau toţi ca pe o persoană de vază. Coman mi-a spus că mă vrea imediat la echipă, eu tărăgănam, «Mai lăsaţi-mă să mă gândesc», pentru a obţine mai mult de la ei. Coman nu a cedat: «Spune-mi tot ce vrei. Nu bani, că nu am, dar îţi dau butelii pentru tot neamul tău». În cele din urmă, am acceptat. Delta avea echipă bună, eram pe locurile unu-doi, la bătaie cu Galaţiul, iar ca obiectiv aveam promovarea. Nu am acces însă în prima divizie, iar apoi, la un an după ce am venit eu, Coman a plecat, iar noului tovarăş prim nu îi plăcea fotbalul. Dacă rămânea Coman, sigur promovam. Alături de mine mai erau la echipă jucători de la Farul, gen Vanea, Stoicescu sau Corendea. Ca antrenor îl aveam pe Vasile Copil. După ce jucam meciurile, duminica, o maşină ne aducea la Constanţa şi stătea după noi până marţi, când ne aducea la Tulcea”, arată Marin Tufan, care a jucat pentru Delta 62 de meciuri şi a înscris 17 goluri.
 

În loc să le dea case, i-a luat la palme
 
Cel mai bun prieten dintre colegii săi de la Farul a fost Ilie Ologu. Tufan se înţelegea bine şi cu Pleşa, Zamfir, Mareş sau Tănase, dar cu Ologu avea o relaţie aparte. „Cei doi erau puşi mereu pe glume. Erau băieţi de viaţă în afara terenului, iar la meciuri şi antrenamente - jucători excelenţi şi buni coechipieri. Nu deranjau pe nimeni. Marin Tufan a fost un fotbalist foarte bun. Era omul nostru de gol, un atacant de gura porţii. Era rapid, un jucător cu centrul de greutate jos”, povesteşte Dumitru Antonescu, omul care a susţinut cele mai multe meciuri pentru Farul, 400. De numele lui Tufan şi Ologu se leagă şi o întâmplare amuzantă, de pe timpul lui Peter Steinbach. La urechile tehnicianului ajunsese că cei doi răspândiseră lucruri neadevărate despre el, astfel că i-a chemat să lămurească problema. Povesteşte Tufan: „Cineva îi împuiase capul antrenorului cu minciuni despre noi. Atunci când ne-a convocat pe amândoi am tot stat şi m-am gândit care să fie motivul chemării. Nu-i dădeam deloc de cap. I-am spus lui Ilie, în glumă, că sigur ne cheamă să ne dea case. Întâi am intrat eu la Steinbach, care nu a stat prea mult pe gânduri şi mi-a ars câteva palme de am văzut stele verzi. Ieşind de la el, am dat cu ochii de Ologu. Ce să-i spun, că urmează să fie pălmuit şi el? Nu, pentru că ar fi şters-o imediat. Astfel că i-am zis: «Du-te, să-ţi iei şi tu casa». Ologu era însurat şi ar fi vrut foarte mult o locuinţă, unde să se mute cu soţia. Ilie a sărit în sus de bucurie când i-am spus, dar a avut o cruntă dezamăgire atunci când Steinbach, în loc să-i înmâneze repartiţia, l-a luat la palme. Când a ieşit Ilie din club, de la antrenor, mă durea burta de la atâta râs”, zâmbeşte Marin Tufan. Când juca la Farul, atacantul era angajat, cu scoatere din producţie, aşa cum se obişnuia pe atunci, la IRUC (Întreprinderea de Reparaţii Utilaje Casnice). „Eram maistru. Birourile şi atelierele se aflau prin Piaţa Ovidiu. Nu mergeam la serviciu, dar mă duceam pe acolo pentru a vorbi cu muncitorii, care se bucurau nespus când mă vedeau”, povesteşte Tufan.
 
A promovat în Divizia C cu Granitul Babadag
 

După episodul Delta, jucătorul a încheiat activitatea de jucător, la 35 de ani, şi a început antrenoratul, debutând în branşă la Granitul Babadag, care evolua în campionatul judeţean Tulcea. Noua echipă l-a solicitat să fie antrenor-jucător, dar Tufan a rămas doar antrenor. Cu el pe bancă, Granitul a câştigat seria de campionat în care a jucat şi a învins echipa de pe locul întâi din cealaltă serie. Cei de la Babadag au crezut că această victorie le-a adus şi promovarea în Divizia C, dar s-au înşelat. „Le-am dat drumul la băieţi, pentru ca apoi, peste patru-cinci zile, să aflăm că, pentru a ajunge în liga a treia, trebuie să câştigăm o dublă de baraj, cu campioana judeţului Brăila, Progresul. Ne-am strâns cum am putut şi am mers la meci. Turul s-a jucat la Brăila, pe un teren mare faţă de «cutia noastră de chibrituri» de la Babadag. Totuşi, am pierdut doar cu 0-1, un scor care ne lăsa speranţe de calificare în retur, unde, într-adevăr, am câştigat cu 4-0 şi am ajuns în Divizia C. Primul meci în acest eşalon a fost contra Cimentului Medgidia, echipa la care am debutat eu în fotbal. Am bătut cu 2-0. Am început bine campionatul, dar după un an am plecat”, spune Marin Tufan. Granitul Babadag a fost singura echipă antrenată de acesta. Pensionar acum, golgeterul all-time al Farului nu s-a rupt însă de fotbal, activând ca observator al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa. Marin Tufan are doi băieţi, Sorin (45 de ani) şi Claudiu (41 de ani). Ambii activează în domeniul marinăriei. Claudiu este îmbarcat pe un vas, ca bucătar, iar Sorin este căpitan de remorcher în Portul Constanţa. Sorin a jucat şi el fotbal, fiind fundaş dreapta la Farul şi la Steaua, dar cariera sa în fotbalul mare şi la echipa naţională i-a fost barată de o accidentare gravă (fractură de peroneu). Marin Tufan are şi doi nepoţi: Luca, băiatul de şapte ani al lui Sorin, şi Diana, fetiţa de cinci ani şi jumătate a lui Claudiu.
 
Nota 10 pentru meciul din Elveţia
 

La echipa naţională, Marin Tufan a jucat într-un singur meci oficial (dar ce meci!), partida cu Elveţia din 14 mai 1969, din deplasare, din preliminariile Campionatului Mondial din Mexic, din 1970. România a câştigat cu 1-0, graţie lui Tufan, rezultat care a cântărit hotărâtor în prezenţa tricolorilor la Mondiale. În 1968, Tufan a participat cu lotul B al României (antrenat de Gil Mărdărescu) la acţiuni în Israel şi Australia. În aceeaşi perioadă, lotul A a efectuat un turneu în Brazilia. Alături de Tufan, la România B au fost convocaţi de la Farul şi Antonescu, şi Kallo. „Aveam 26 de ani, eram în formă foarte bună. În Israel, am susţinut două meciuri, ambele câştigate, 1-0 şi 2-1, iar în a doua partidă eu am marcat o dată. În Australia, am jucat în oraşe ca Adelaide, Melbourne sau Sydney şi, la fel, am înregistrat victorii pe linie, şase la număr. Eu am fost golgeterul lotului, cu 12 goluri. Astfel că am fost convocat în lotul lărgit al echipei mari pentru preliminarii. Am fost rezervă cu Portugalia şi Grecia şi titular în Elveţia. Eram rezerva atacanţilor centrali Ion Ionescu şi Dumitrache şi, cum primul nu a putut onora convocarea la lot, selecţionerul Angelo Niculescu m-a folosit pe mine. Vestea că voi juca titular mi-a dat-o ziaristul Ioan Chirilă, care însoţea echipa. «Ţărane, vezi că mâine joci», mi-a spus acesta. Nu mi-a venit să cred. Nu am dormit toată noaptea. M-am perpelit în pat. Eram coleg de cameră cu Puiu Creiniceanu. Nu aveam emoţii, dar mă gândeam că nu eram în relaţii de joc sudate cu restul coechipierilor. Portarul Ghiţă, de la Bacău, m-a încurajat: «Să joci ca un ţăran, cum ştii tu mai bine!» La imn, mi s-a zburlit părul. În primele 15 minute, elveţienii ne-au supus unei presiuni fantastice. Apoi am început să echilibrăm jocul, iar în minutul 33 am înscris golul care avea să fie cel al victoriei. Mi-a pasat Radu Nunweiller, printre fundaşul stânga şi stoper. Mingea era cât pe ce să iasă afară, dar am reuşit să centrez. Mingea l-a lovit în genunchi pe un fundaş, Michaud, şi a intrat în poartă. Autogol. Prietenul meu, Ghiţă, m-a felicitat imediat. Pentru acest meci, am fost patru tricolori notaţi cu 10 în ziar: Rică Răducanu, Sandu Boc, Dan Coe şi eu”, îşi aduce aminte Tufan. Formaţia României din Elveţia a fost: R. Răducanu - Sătmăreanu, Boc, D. Coe (cpt.), Deleanu (55 Hălmăgeanu) - C. Dinu, R. Nunweiller - Dembrovszki, Tufan, Dumitrache, Lucescu. Marin Tufan a făcut parte apoi şi din lotul României de la Mondiale, dar nu a prins echipa sau banca de rezerve în niciun meci al tricolorilor. Mai mult, la întoarcerea acasă, Angelo Niculescu l-a tăiat de la o primă, pe motiv că „m-am înhăitat cu Dobrin, deziluzionându-l pe selecţioner, aşa cum mi-a spus. Eu nu am făcut însă nimic greşit”. În 2008, preşedintele României, Traian Băsescu, l-a decorat pe Tufan pentru evoluţiile sub tricolor.

Sursa foto: arhivă personală Marin Tufan (nr. 2 și 6) şi revista „Sport” - nr. 21 (212), anul XX, noiembrie 1967 (foto - Paul Romoşan) - nr. 3, 4 și 5

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ghisan 09 Apr, 2014 22:56 mult mult respect