Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:51 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marian Pană şi-a intrat în pâine „Farul trebuie să împingă liniile cât mai mult” (galerie foto)

ro

15 Jul, 2014 00:00 2840 Marime text
FC Farul s-a reunit ieri, la stadionul propriu, demarând pregătirea pentru sezonul 2014/2015 al Ligii a II-a. Şedinţa de pregătire a fost condusă de noul antrenor principal, Marian Pană, care s-a întors după trei ani la gruparea constănţeană.

Tehnicianul de 45 de ani a avut sub comandă la primul antrenament 21 de jucători, patru dintre ei fiind nume noi: Adrian Răduca (atacant, ultima dată la Naţional Sebiş), Roberto Dumitru (mijlocaş stânga, jucător crescut de Pandurii Tg. Jiu, care a evoluat ultima dată la Şoimii Pâncota), Adrian Moroşanu (atacant sau mijlocaş) şi Valentin Ion (mijlocaş central), ultimii doi de la Dunărea Galaţi. Restul jucătorilor au fost: Puia - portar; Băjan, Cl. Popa, Buzea, Ghinea, D. Ciobanu, Erdal, Romaşcanu, Scărlătescu, Pâslaru, Tothăzan, D. Stan, I. Florea, Caciandone, Coteanu, Igiroşanu, Muscă - jucători de câmp. Astăzi, se va prezenta la echipă şi fundaşul dreapta Costel Niţescu.

Preşedintele Farului, Auraş Braşoveanu, a spus că Adrian Răduca a semnat cu echipa constănţeană, care este în discuţii avansate şi cu trei fotbalişti care au jucat la Liga 1. De asemenea, o variantă este şi mijlocaşul central Dan Ochia, fost junior al Farului, care e liber de contract. „Din lotul de anul trecut, au rămas 14 jucători. Vrem ca nucleul de bază să fie format din constănţeni. Intenţionăm să avem o colaborare la nivel de jucători şi cu FC Viitorul”, a arătat Auraş Braşoveanu.

Secundul va fi probabil Ion Barbu


„Le-am spus jucătorilor încă de la început că e important să-şi dorească să joace la Farul. O să încerc să-i fac să aibă mai multă încredere în ei, în special pe cei tineri, pe care pun bază. Îi vom opri pe cei mai buni din actualul grup şi încercăm să mai şi aducem. Ne interesează băieţi care plusează la capitolul caracter. Poţi să aduci jucători foarte buni, pe bani mulţi, şi care să nu joace. Acest club are o tradiţie, o filosofie de joc. Le-am reamintit acest lucru jucătorilor”, a spus şi Marian Pană.
„Tot timpul e greu. Şi acum trei ani situaţia era cam la fel. Important e să fii încrezător şi să încerci, pentru că, de fapt, asta ne e meseria. Ştiu ce mă aşteaptă, dar nu am nicio reţinere. Am discutat cu patronul Giani Nedelcu şi cu preşedintele şi încercăm să ajutăm cât putem echipa ca să schimbăm ceva, să nu se mai întâmple ca în acest an. Astăzi (n.n. ieri), am vorbit o oră cu patronul, iar mâine (n.n. astăzi) stabilim totul. Voi lucra în staff-ul tehnic cu doi constănţeni, nu aduc cu mine niciun alt antrenor. Secundul va fi probabil Ion Barbu, cu care am colaborat fără probleme în precedentul meu mandat. Obiectivul Farului este clar, situarea în primele şase echipe. Suporterii sunt îndreptăţiţi să viseze. Şi eu îmi doresc foarte mult. Nu pot să promit însă nimic, dar pot să spun că, la fel ca data trecută, voi încerca să fac o echipă competitivă. Eu de la Farul am plecat la Liga 1. Farul trebuie să împingă liniile cât mai mult”, a precizat Marian Pană.

O singură serie la Liga a II-a?


În timpul antrenamentului de ieri, Auraş Braşoveanu şi directorul sportiv Cosmin Şişcu au discutat la stadion cu mai mulţi suporteri. În privinţa sistemului competiţional pentru sezonul viitor, este foarte posibil ca Liga a II-a să nu poată porni la drum, de pe 30 august, cu două serii de 14 echipe. Auraş Braşoveanu a spus că, până ieri la prânz, se înscriseseră doar 15 formaţii. Termenul limită este 20 iulie, iar dacă nu se va aduna un număr suficient de echipe pentru formarea a două grupe, se va alcătui o singură serie.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii