Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:18 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lupte CS Victoria Cumpăna, aur pe echipe la Campionatul Național

ro

12 Oct, 2022 00:00 1685 Marime text

 
  • La individual, șase sportive ale clubului din județul Constanța au urcat pe podium.
 
Medgidia a găzduit Campionatul Național de lupte rezervat juniorilor mici (9-11 ani), o întrecere care a reunit peste 350 de sportivi, reprezentând 38 de cluburi din întreaga țară.
 
Din concurs nu a lipsit CS Victoria Cumpăna, care a obținut rezultate deosebite, atât la individual, cât și pe echipe, unde a obținut medalia de aur.
 
La individual, au urcat pe podium:
 
Locul 1 - cat. 24 kg - Alexia Gavrilă
Locul 1 - cat. 44 kg - Maria Cocotă
Locul 2 - cat. 22 kg - Adelina Bulgaru
Locul 2 - cat. 30 kg - Luiza Toroancă
Locul 2 - cat 48. kg - Teodora Moraru.
Locul 3 - cat. 34 kg - Maria Moraru.

 

„Sportivele clubului Victoria Cumpăna, pregătite de profesorul Vasile Vicol și-au demonstrat și de această dată valoarea, cucerind medalia de aur pe echipe, asta după ce la Costinești în luna iunie au obținut titlul de Campioane Naționale. Felicitări luptătoarelor noastre și mult succes în urmatoarele competiții!“, este mesajul de pe pagina de Facebook „Cumpăna News“.

Am scris istoria… din nou, după ce acum 3 luni la Costineşti am reuşit aceeaşi performanță cu aceeaşi sportivi, demonstrând că titlul din vară nu a fost o întâmplare. Cresc frumos, au început să îşi arate colții, au început să «spulbere» visele copiilor… pe saltea. Frica/emoțiile/teama plutesc în aer, este cel mai greu meci, toți au această teamă, dar împreună o mai domolim.


 
Mulțumesc tuturor sportivilor pentru dăruire, antrenamentele istovitoare şi kg de transpirație au demonstrat că nu au fost în zadar şi după muncă, răsplata binemeritată. Toți copiii vor pe podium, este o luptă grea, dar nu imposibilă. Prin muncă, disciplină, seriozitate, apar şi rezultatele, satisfacțiile.
 
Sportul ajută la formarea unei discipline desăvârșite, etică sănătoasă și o bună cunoaștere a capacităților de concentrare și de supraviețuire, formează caracterul, disciplinează mintea şi corpul. Pentru luptători viața are un alt gust, pe care ceilalți nu îl vor simți niciodată.
 
Luptele ne ajută să învingem greutățile vieții şi să mergem până la capăt de fiecare dată.

Pășește cu atenție în lume și nu te abate de la principiiile tale. Lasă curat în urma pașilor făcuți zi de zi. Dă dovadă de caracter și emană frumos în jurul tău. Păstrează credința vie în suflet și onoarea nepătată, deoarece toți cei care vin în urma ta, înainte de toate vor fi influențați de ceea ce faci tu și de ceea ce transmiți prin atitudinea avută, abia mai apoi de ceea ce le vei spune!, a menționat Vasile Vicol.  

 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Cumpăna News)
 
Citește și:
 
Sportivii de la CS Victoria Cumpăna au cucerit zece medalii la Cupa „Micul Luptător“ (GALERIE FOTO)
 
Clubul Sportiv Victoria Cumpăna
Campionii secțiilor de gimnastică ritmică, lupte și fotbal, premiați (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii