Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:58 23 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ianis Hagi, gol de trei puncte cu Juventus. Gică Hagi, mesaj în italiană „Fiorentina a pierdut un mare jucător. Te salut din România!“

ro

12 Feb, 2018 00:00 860 Marime text
Campioana României, FC Viitorul, a realizat sâmbătă o victorie importantă în lupta pentru calificarea în play-off, trecând cu 1-0 (I. Hagi - 78, din penalty) în deplasare de ultima clasată în Liga 1, Juventus Bucureşti
 
 
Partida s-a disputat pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, în etapa a 24-a a campionatului. Căpitan al echipei constănţene, Ianis Hagi a transformat penalty-ul obţinut de Gavra. Intrat în partea secundă, Gavra a fost şi el aproape de gol în minutul 73, dar a trimis mingea în bară. În urma acestui succes, FC Viitorul ocupă locul cinci, cu 38 de puncte, în clasamentul intermediar al Ligii 1. Următorul meci al formaţiei de pe litoral este programat luni, 19 februarie, de la ora 20.45, când la Ovidiu va sosi FC Botoşani, pentru partida din cadrul etapei a 25-a.
 
După meciul cu Juventus, Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, a vorbit din nou despre faptul că fiul său, Ianis, nu a primit şanse la Fiorentina, în prima ligă italiană, din această cauză tânărul fiind adus înapoi la campioana României. La conferinţa de presă, Hagi a vorbit şi în italiană, adresându-li-se celor de la Fiorentina în general şi directorului sportiv Pantaleo Corvino în special. „Susţine-l când e tânăr! Nu-l lăsa să plece, când toţi vorbeau bine de el. Dar tu, nimic! Nimic de zis! OK. Dar el nu e un jucător rău, iar tu ştii asta. Nu ai făcut bine pentru club, care a pierdut un jucător mare. Asta cred eu. Unul dintre decarii buni, aşa cum Fiorentina a avut mulţi în istoria sa. Ne auzim mai târziu. Fiorentina a pierdut un mare jucător. Aşa cred eu, care am jucat fotbal. Îmi pare rău. Te salut din România, mergem mai departe şi vedem ce se va întâmpla!“, a zis „Regele“ în italiană.
 

„L-au ascuns. I-a dat reject!“

 
După care a continuat, de data aceasta în română: „El uită că (n.r. Ianis) a jucat 30 de meciuri în Divizia A. Şi era în primii 100 din lume. Nu puteţi să o ascundeţi, trebuie să fiţi mândri ca români. Un român a plecat afară şi ei au vrut să-l ascundă, deşi mi-au promis altceva. Şi l-au ascuns. Iar atunci cum să joace, cum să progreseze? Unde? Şi e unul dintre jucătorii talentaţi ai României. Dar probabil că românul nu mai contează la Fiorentina sau pentru el. Că era român. Sau contează foarte mult. Trebuia să-l ascundă. E, n-o să mai poţi să-l ascunzi, că de aceea l-am cumpărat. Să nu-l mai ascunzi. Să iasă iar pe piaţă. Şi să vedem unde va ajunge Ianis. Oricum are mai multe titluri ca Pantaleo Corvino. Şi la juniori. Se laudă (n.r. Pantaleo Corvino) câţi jucători a produs, dar la fel am produs şi eu. Câţi ai produs tu în 100 de ani eu am produs în şapte ani. Aşa că… Nu-i frumos ce ai făcut. Îi transmit. Toată lumea, toată Firenze, toţi voiau să-l vadă pe Ianis. Toţi! Doar o singură persoană a spus nu. I-a dat reject“.
 

Ianis, 40 de partide şi cinci goluri în Liga 1

 
Partida cu Juventus Bucureşti a consemnat şi o nouă bornă atinsă de Ianis Hagi, căpitanul Viitorului evoluând în meciul cu numărul 40 în Liga 1. Reuşita jucătorului în vârstă de 19 ani este a cincea în primul eşalon, unde a debutat în sezonul 2014/2015, la doar 16 ani, o lună şi 13 zile. O cifră importantă a atins şi Gică Hagi, care, în meciul cu Juventus Bucureşti, a reuşit golul 200 în Liga 1 cu echipele pe care le-a pregătit, în 142 de partide în care s-a aflat pe banca tehnică. Un alt jucător al campioanei României, Cristi Ganea, se apropie de o bornă importantă în carieră, după ce în partida de sâmbătă internaţionalul român a evoluat în meciul cu numărul 99 în Liga 1. În plus, etapa a 26-a din acest sezon, când FC Viitorul va evolua în deplasare cu CSMS Iaşi, va reprezenta meciul cu numărul 200 în Liga 1 pentru campioana României.
 

Mai puţin inspiraţi în ultimii 30 de metri

 
După succesul cu Juventus, Gică Hagi s-a declarat bucuros, „iar faptul că Ianis a marcat mă face şi mai fericit“. „Grupul avea nevoie de această victorie. Ne interesau cele trei puncte, dar trebuie să facem şi un meci bun. Ne-am atins obiectivul, chiar dacă am fost mai puţin inspiraţi în ultimii 30 de metri, unde am suferit. Ne luptăm în continuare să fim acolo sus. Singurul lucru negativ e că nu am venit cu echipa direct la Ploieşti, unde am întâlnit o temperatură total diferită faţă de cea de la Constanţa. A fost greşeala mea, am fost nervos la pauză, dar am reglat uşor-uşor lucrurile şi sunt fericit pentru victorie. Am o echipă tânără, merg pe acest drum şi sper să-mi iasă şi de această dată, să avem succes şi cu această formaţie foarte tânără“, a punctat Hagi.
 

Gică Popescu a fost la meci

 
Viitorul a învins Juventus la puţine zile după ce Hagi a împlinit 53 de ani, dar „Regele“ spune că cele trei puncte nu sunt un cadou pentru el, cu ocazia zilei de naştere, ci „sunt ale echipei“, care „a luptat şi a făcut un meci bun“. „Era imposibil să nu câştigăm, la ce ocazii am ratat. Sigur, am avut şi noi şansă la un moment dat. Pe Cojocaru l-am adus pentru că e un portar foarte talentat. Are nevoie şi el de meciuri, să joace. Cred că am făcut o achiziţie foarte bună. Contăm pe el, dar şi pe ceilalţi doi portari, Buzbuchi şi Tordai“, a arătat Hagi, care a comentat şi prezenţa la meci a cumnatului său, Gică Popescu: „Stau cu el, vorbesc cu el mereu, asta nu mai e o noutate. E lângă mine şi lângă fotbal. Poate că şi el îşi doreşte uşor-uşor să se întoarcă la lucrul pe care ştie să-l facă cel mai bine. Totul depinde de el. A trecut printr-o perioadă foarte grea“.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii