Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:34 22 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ianis Hagi a debutat la noua sa echipă, Genk

ro

15 Jul, 2019 09:02 1541 Marime text
Fostul căpitan al FC Viitorul, Ianis Hagi, a debutat la noua sa echipă, Genk, campioana Belgiei, în meciul amical pe care aceasta l-a susţinut în cantonamentul din Olanda cu Lokomotiv Zagreb.

Genk s-a impus cu 3-0 (Ito 32, Benson 72, 90+1), iar Ianis a fost trimis pe teren în minutul 74, când l-a înlocuit pe Piotrowski.

În secvenţele de final ale partidei, internaţionalul român a avut şi o şansă de a marca, cu un şut din afara careului, c are a fost blocat de un fundaş advers.

Genk a jucat cu: Vukovic (45 Coucke), De Norre, Cuesta, Dewaest, Uronen, Berge (79 Wouters), Heynen (65 Nygren), Piotrowski (74 I. Hagi), Ito (65 Ndongala), Bongonda (65 Benson), Odey (79 Vanzeir).   

La despărţirea de FC Viitorul, Ianis le-a transmis un mesaj de mulţumire tuturor celor care au contribuit la creşterea sa fotbalistică.  

Vreau să încep acest mesaj mulţumindu-le antrenorilor pe care i-am avut la Academia Hagi, de la primul până la ultimul. Le mulţumesc pentru momentele frumoase, victoriile şi trofeele pe care le-am câştigat, dar şi mai puţin frumoase pe care le-am trăit împreună, Le mulţumesc şi celor care lucrează pentru Viitorul şi pentru Academie, cei care nu se văd mereu la televizor, dar ştiu că sunt mereu acolo, pentru ca noi, jucătorii, să creştem într-un mediu cât mai bun şi mai sănătos. Le mulţumesc celor care fac parte din staff-urile Viitorului, tehnic, medical, magaziner şi tot ce înseamnă Viitorul. La acest club am câştigat primele mele trofee din carieră, care mi-au adus momente de neuitat. Vrau să le mulţumesc şi celor care ne susţin, suporterilor, care în ultimele sezoane au venit în număr mare alături de noi. Sper ca Viitorul să continue pe aceeaşi linie, câştigând cât mai multe trofee, iar fanii să fie bucuroşi. Vreau să închei acest mesaj cu un mulţumesc mare pentru Viitorul şi pentru Academie, care vor fi mereu în inima mea!   


Sursa foto: FC Viitorul

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Elena Frincu 15 Jul, 2019 12:24 Esti inegalabil prin acest frumos mesaj si educatia mostenita de la parinti!!Este prima data cand citesc un asa emotionant mesaj bine venit si hranitor pentru (exact cum ai spus draga IANIS) cei care fac parte din echipa dar nu se vad la televizor.. Te felicit si iti doresc mult SUCCES in noua etapa a carierei tale... Le multumesc parintilor tai pentru sustinerea si educatia pentru munca..Esti pentru tinerii fotbalisti model de urmat ...Nu poti reusi decat prin MUNCA,SERIOZITATE,ASCULTARE,INTELIGENTA,RESPECT,FAIR PLAY, SACRIFICIU,RESPECT,CREDINTA si IUBIRE..Tu ai inteles bine "VALORILE EDUCATIEI prin SPORT "de la TATAL TAU si eu,un fost sportiv de performanta "DIN TOATA INIMA ITI MULTUMESC ! SUCCES!