Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:09 16 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul şef al Farului era să facă infarct Băiatul lui Marcel Lică l-a bătut la tenis pe Rafael Nadal (galerie foto)

ro

11 Feb, 2014 00:00 5804 Marime text
Eden Valentin Lică este antrenor în oraşul Milford, dar a obţinut şi un contract la un club exclusivist din Long Island
 
Fiul cel mare al fostului preşedinte al FC Farul se află de cinci luni în SUA, unde îi merge de minune. Pregăteşte grupe de performanţă la tenis, iar printre victimele elevilor săi se află şi echipa celebrului Ivan Lendl, fost număr unu mondial.
 
Fost jucător de tenis, constănţeanul Eden Lică a trebuit să renunţe de timpuriu la activitatea competiţională, la 22 de ani, însă nu a putut rămâne departe de tenis, un sport care i-a adus mari satisfacţii. În momentul de faţă, Eden are aproape 30 de ani şi activează ca antrenor în SUA, la un club privat din oraşul Milford (statul Connecticut), la 30 de minute de New York. Este de cinci luni acolo şi pregăteşte grupele de performanţă de 14 şi 16 ani (băieţi şi fete), dar şi echipa de 14 ani Milford Magi (a unui liceu). Acum două săptămâni, a avut un meci în deplasare cu formaţia lui Ivan Lendl (fost lider mondial), actualmente antrenor al lui Andy Murray. „Lendl are o academie foarte mare în Connecticut şi am reuşit să câştigăm împotriva lor, deşi, sincer, nu mă aşteptam. În acest sistem, inter-academii (licee) se joacă patru meciuri de simplu şi două de dublu, un fel de Cupa Davis. Am câştigat cu 4-2”, arată Eden, care îşi pregăteşte elevii la Milford Indoor Tennis Club. Programul e de cinci - şase ore pe zi, iar în week-end se lucrează un pic mai mult, deoarece copiii nu au şcoală şi uneori vor să petreacă mai mult timp pe teren şi să facă pregătire fizică. „Încerc să aduc ceva nou pentru sportivii de performanţă. Un program mai amănunţit de fortificare fizică, vizionare de meciuri, tactică.

Încerc să-i fac să înţeleagă că tenisul nu se face numai pe teren. Dacă vor să progreseze, trebuie să fie 100% profesionişti. Să se pregătească atât fizic, cât şi mental şi să nu neglijeze şcoala”, punctează tânărul antrenor. Eden nu se află în premieră în postura de tehnician în SUA. Acum doi ani, a mai avut un asemenea contract (pe şase luni), la Boston. În 2013, un fost coleg, Ionuţ Hurduc (jucător foarte bun), i-a spus despre oportunitatea de a antrena la Milford. După o săptămână de probe şi interviuri, Eden a semnat contractul. Rezultatele s-au văzut rapid, iar bucuria reuşitei americane i s-a dublat atunci când a obţinut un contract pe vară la un club exclusivist din Long Island (New York). „Concurenţa a fost fantastică, 14 antrenori pe o singură poziţie. Cu câteva zile în urmă, m-au sunat să-mi comunice că postul e al meu şi să-mi ureze succes. Am fost la fel de emoţionat ca atunci când eram jucător. M-am simţit de parcă aş fi câştigat un turneu foarte important. Imediat am pus mâna pe telefon şi mi-am sunat părinţii. Şi ei s-au bucurat foarte mult. Long Island (Hamptons - o foarte celebră colonie de vară) este o zonă exclusivistă, Monte Carlo al Americii. Clubul de tenis are şase terenuri de iarbă, piscină, teren de golf, sală de forţă, două restaurante şi este pe malul oceanului”, spune Eden. În prezent, el antrenează şi un puşti de 12 ani, Andy Ilie, a cărui familie s-a stabilit din Constanţa în SUA de mulţi ani. „Am mare încredere că Andy poate deveni un jucător de succes. Are toate calităţile pentru a face pasul către marea performanţă”, arată Eden.
 
Va avea permis de conducere american
 
Tehnicianul constănţean nu poate spune că s-a acomodat cu stilul de trai din SUA, „pentru că e total diferit de cel european”, dar, călătorind foarte mult peste ocean pe perioada junioratului şi participând ca jucător la o serie de turnee la Miami, i-a fost mai uşor să facă tranziţia. În puţinul timp liber pe care-l are, Eden merge în New York, dar, oraşul fiind imens, îşi alege de fiecare dată doar câte două-trei obiective. A făcut o plimbare prin celebrul Central Park („de unde poţi vedea întreaga metropolă”), a vizitat Times Square şi jumătate din Manhattan. Următoarele destinaţii sunt Empire State Building şi grădina zoologică din Bronx. În rest, timpul liber şi-l petrece la sala de fitness şi vizionând multe filme. De asemenea, învaţă pentru permisul de conducere, întrucât, peste şase luni îi expiră cel din România şi are nevoie de unul american. „Nu sunt un mare fan al stilului american de viaţă (vestimentar, gastronomic), dar, urmând să stau în SUA pe o perioadă de doi ani şi jumătate, încerc să mă adaptez uşor-uşor”, punctează Eden.
 
S-a întâlnit cu actorul Will Ferrel
 
Fostul jucător a fost în schimb impresionat de atmosfera de Crăciun. „A fost ceva incredibil. Ca într-o poveste: lumini, artificii, foarte mulţi turişti, colinde pe străzi”, povesteşte tânărul Lică. Totodată, la petrecerea de Crăciun, Eden l-a întâlnit pe James Blake, un fost jucător de tenis, prezent mulţi ani în top 20 ATP, cu care a avut ocazia să stea de vorbă câteva minute, descoperind în interlocutorul său „un tip foarte modest şi carismatic”. Blake a fost invitatul de onoare al clubului lui Eden la party-ul de Crăciun. Tot în perioada sărbătorilor de iarnă, Eden a avut parte de o surpriză neaşteptată, când a mers la un restaurant să ia cina. La masa alăturată de afla Will Ferrel (celebrul actor american), alături de câţiva prieteni. „Am fost foarte surprins să-l văd la doi metri de mine, mai ales că vizionasem cu câteva zile înainte unul dintre filmele sale, «Anchorman: The legend of Ron Burgundy». A fost fantastic”, spune Eden. În privinţa partidelor din alte sporturi, la care să meargă în calitate de spectator, antrenorul nu are prea multe opţiuni: baschet sau hockey, două discipline care nu sunt însă pe placul său. În aceste condiţii, „prefer să urmăresc la TV meciuri de fotbal din Anglia şi Spania. Fiind iarnă (iar aici iernile sunt extrem de geroase) şi aflându-ne aproape de graniţa cu Canada, oferta e clară. Cu siguranţă însă că din vară voi merge să urmăresc US Open. Am şi vorbit cu Horia Tecău şi o să ne vedem aici când va începe turneul. De asemenea, o să merg să o văd şi pe Simona Halep la New Haven, pentru că eu mă aflu la doar zece minute de locul unde se desfăşoară întrecerea”, precizează antrenorul.
 
A câştigat turnee la dublu cu Horia Tecău
 
Dând înapoi filele timpului, Eden îşi aminteşte cum a început el tenisul, la vârsta de şapte ani, cu profesorul Vasile Kraibic, la clubul TC Ind. O scurtă perioadă a lucrat apoi cu Nicuşor Ene, la Liceul cu Program Sportiv din Constanţa, apoi cu Ioan Macoveiciuc şi, la Dinamo Braşov (unde a fost legitimat trei ani), cu Gheorghe Văideanu. Eden spune însă că cel mai mult a învăţat de la antrenorul Radu Popescu, „cel care a fost cel mai aproape de mine”. Eden este triplu vicecampion naţional (atât la simplu, cât şi la dublu, cu Horia Tecău) şi campion naţional pe echipe (la juniori). Are multe titluri internaţionale de juniori ITF şi ETA şi a câştigat Internaţionalele României (tot alături de Horia, cu care a fost şi coleg de clasă la liceu). A ocupat locuri fruntaşe atât în clasamentele interne, cât şi în cele europene. De asemenea, Eden a reprezentat România la Campionatele Europene de la San Remo (Italia). Însă de la 17 ani s-a confruntat cu o problemă medicală, care i-a grăbit sfârşitul carierei. „Am avut o problemă serioasă la cot, din păcate des întâlnită la tenismeni, epicondilită acută, iar boala s-a agravat. Am încercat numeroase tratamente, însă n-am mai putut continua. Astfel că, la 22 de ani, am decis să mă retrag. Am urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, cu specializarea tenis, dedicându-mă carierei de antrenor”, spune băiatul cel mare al lui Marcel Lică. La liceu, Eden a fost coleg de clasă şi cu rugbystul Daniel Carpo (campion naţional cu RCM Timişoara şi fost căpitan al RCJ Farul).
 
Prieten şi cu Tsonga, Gasquet şi Ancic
 
Eden se mândreşte că a făcut parte dintr-o generaţie „de excepţie”, avându-i colegi şi buni prieteni pe Horia Tecău, Victor Hănescu, Adrian Ungur, Florin Mergea sau Andrei Mlendea. Se înţelege foarte bine şi cu Simona Halep. Cu Tecău practic a copilărit. Dintre jucătorii străini a fost mai apropiat de Jo-Wilfried Tsonga („obişnuiam să ne antrenăm împreună când călătoream în circuitul juniorilor”), de Richard Gasquet („cu el m-am întâlnit la Europene”) şi de Mario Ancic. Dar cea mai frumoasă amintire o păstrează de la un meci cu actualul liber mondial Rafael Nadal. „Eram la un turneu în Palma de Mallorca şi, după ce ambii ne terminasem meciurile, antrenorul spaniolului l-a întrebat pe tehnicianul meu de la acea vreme, Văideanu, dacă îmi dă voie să joc un meci cu Rafa. Bineînţeles că antrenorul meu a acceptat. Am avut o prestaţie foarte bună şi am câştigat cu 6-2, 6-2. Păcat că a fost doar un meci de pregătire. Îmi amintesc că Rafa era tot timpul pe teren. Se antrena enorm de mult. Chiar şi după ce termina meciul oficial, mergea în sala de forţă, făcea exerciţii de stretching, alerga. Deci nimic nu e întâmplător”, povesteşte Eden.
 
A întors scorul şi a mers la Euro
 

Întrebat care a fost cea mai mare victorie a sa pe terenul de tenis într-un meci oficial, fostul jucător nu stă nicio clipă pe gânduri când răspunde: calificarea la Campionatul European. Partida care i-a asigurat accederea la întrecerea continentală a jucat-o la Bacău, cu Florin Mergea, constănţeanul câştigând cu 6-3, 6-3. În ambele seturi însă, adversarul său a condus cu 3-0, Eden reuşind să întoarcă scorul de fiecare dată. Pe marginea terenului, tatăl său, Marcel Lică, era ca un leu în cuşcă. Fierbea. „Amuzant a fost că mă uitam la tata pe margine cum se plimba din loc în loc de emoţie. Mai avea puţin şi făcea infarct. A fost un meci foarte important”, îşi aduce aminte Eden. Privind cealaltă faţă a monedei, eşecul care l-a durut cel mai mult a fost la un turneu în Croaţia, în faţa italianului Andreas Seppi. Constănţeanul avea 18 ani şi se afla aproape de primul său punct ATP. A beneficiat de cinci mingi de meci (6-1 în tie-break), dar nu a reuşit să câştige! „Multă vreme m-am gândit la acea partidă”, spune actualul antrenor.
 
Are agenţie de modelling
 
În afară de activităţile legate de tenis, Eden Lică s-a lansat şi în afaceri la Constanţa, unde are o agenţie de modelling, „Eden Models”, de care actualmente se ocupă fratele său, arbitrul de fotbal Iurgen Lică (21 de ani). „În baza de date avem peste 50 de modele. Ţinem, de asemenea, şi cursuri pentru copii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 13 ani. Avem studioul nostru personal şi colaborăm cu mai mulţi fotografi profesionişti. Practic, pregătim modelele pentru fashion show-uri internaţionale. Conlucrăm cu diferite agenţii din Italia, China, Anglia, Turcia sau Cipru. Câteva modele de la noi au participat la prezentări de modă importante, cum ar fi Fashion Week Istanbul şi Fashion Week Roma, şi au prezentat moda pentru designeri consacraţi: Cătălin Botezatu, Irina Schroter, Mihai Albu etc.”, arată Eden Lică.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Calugaru Andrei 11 Feb, 2014 05:43 Bravo Eden,ma bucur ca faci treaba acolo,tine o tot asa..Calu fostul tau coleg de banca.