Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:59 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul Constanța, declarații înaintea meciului cu SCM Gloria Buzău

ro

18 Sep, 2020 15:34 3037 Marime text
  • FC Farul Constanța va juca sâmbătă, 19 septembrie 2020, cu SCM Gloria Buzăru, de la ora 11.00, în etapa a 4-a a Ligii a 2-a.

Declarațiile antrenorului FC Farul Constanța, Ianis Zicu, și ale fundașului echipei, Dan Panait, înaintea meciului cu SCM Gloria Buzău, programat sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul din strada Primăverii, în etapa a 4-a a Ligii a 2-a.

Ianis Zicu: “Este important să facem puncte și să rămânem în primele 6!”

Ianis, al doilea meci acasă din acest sezon. Cum crezi că va fi meciul cu Gloria Buzău?

Întâlnim un adversar foarte bun. Cred că este cel mai dificil adversar pe care-l întâlnim până în acest moment. Anul trecut am avut o partidă dificilă, nu am reușit să ne creăm ocazii la poarta lor. A fost echipa care a câștigat meritat în meciul direct și cred că este o partidă foarte, foarte grea. Are un antrenor care pune foarte multă bază pe pregătirea fizică. S-au antrenat, au alergat prin munți, au kilometri foarte mulți făcuți și trebuie să fim pregătiți pentru un meci de luptă. Este o echipă care nu a pierdut de 9 meciuri, foarte greu se câștigă împotriva lor, și sunt convins că, dacă mâine nu vom fi concentrați, pregătiți mental să luptăm din prima până în ultima secundă, meciul va fi foarte, foarte greu.
Campionatul acesta este diferit față de precedentele pentru că a dispărut acel avantaj al publicului și se pare că este din ce în ce mai greu să câștigi acasă.
    Toate echipele au probleme, nu doar în Liga a 2-a, ci și în cupele europene am văzut că este foarte greu pentru echipele care joacă acasă să se impună. Trebuie să ne concentrăm și, dacă spui asta, să ne gândim că jucăm afară, ca să ne fie mai ușor.
    A fost destul de scurtă perioadă între meciul de la Timișoara și cel de mâine.
    Într-un fel, prefer fie așa, pentru că toată dezamăgirea pe care am trăit-o la Timișoara trebuie să o transformăm în energie pozitivă, iar mâine să reușim să câștigăm.
    Este un avantaj că există un moral ridicat pentru că, deși s-a pierdut la Timișoara, jocul a fost bun.
    Nu am avut în niciun moment moralul scăzut, nici acum, nici anul trecut, când echipa pierde, pentru că, de cele mai multe ori, am văzut jucătorii mei luptând și încercând să joace indiferent de scor, iar lucrul acesta îmi dă încredere. Nu o să fim singura echipă din lumea asta care nu pierde. Toate echipele pierd, au momente grele, dar este important modul în care jucătorii pe care-i antrenezi îți arată în ziua de după înfrângere cum se se antrenează. Iar felul în care ei reacționează îmi dă încredere în fiecare moment că putem să câștigăm.
    Pare să se așeze clasamentul încă după primele etape, apar echipele care candidează la play-off.
    Eu nu cred că s-a așezat, lucrurile sunt încă la început, trebuie să avem răbdare să treacă 7-8 etape, iar în momentul acela să putem să discutăm despre echipele care trag la promovare.
    Cum ți se pare startul de campionat? Deja au apărut schimbările de antrenori.
    Lucrurile acestea se întâmplă în România de foarte mulți ani și o să se întâmple mereu. Important este ce facem noi, să reușim să facem puncte, să stăm în primele 6, iar meciul de mâine reprezintă un moment foarte important pentru că atunci când reușești să obții cele 3 puncte, rămâi în față și îți dă încredere că poți să îndeplinești obiectivul propus la începutul sezonului.
    Fanii și-au arătat atașamentul față de echipă, indiferent de rezultat. Un mesaj pentru ei?
    De când am venit aici, am avut parte de momentele acestea, i-am văzut tot timpul alături de jucători, de echipă. Mă bucur că sunt așa și sperăm și noi să le mulțumim pentru gesturile pe care le fac pentru noi cu o victorie mâine.

Dan Panait: “Avem de luat o revanșă!”

   

Dan, al doilea meci acasă din acest sezon. Cum crezi că va fi jocul cu Gloria Buzău?

    Cred că acest joc va fi unul de intensitate maximă pentru că ambele echipe își doresc să prindă locurile fruntașe. Gloria Buzău este o echipă cu jucători experimentați, dar și unii tineri și talentați, a început destul de bine sezonul, ca și noi, și va fi un ritm foarte bun la acest meci.

    Ați reușit să treceți peste momentul de la Timișoara, unde nu ați luat puncte, deși jocul a fost bun?

    Cu siguranță, și avem un moral foarte bun, pentru că, deși rezultatul a fost unul negativ, jocul ne dă speranțe că vom face un meci bun mâine.
    Buzoienii au arătat că formează o echipă arțăgoasă, sezonul trecut am pierdut în deplasare și nu am apucat să mai jucăm acasă. Sunteți pregătiți pentru o luptă de uzură?

    Da, normal. Ne gândim și la meciul din sezonul trecut, avem o revanșă de luat. Am analizat la acel moment ce am greșit și ne luăm măsurile necesare pentru meciul de mâine.
    Prima țintă este calificarea în play-off. Cum ți se pare startul acestui sezon?

    Un start așteptat, cu echipe bine organizate, care dau totul la fiecare meci, pentru că se joacă doar un tur și orice punct contează.

    Suporterii și-au arătat atașamentul și după meciul de la Timișoara. Ce le transmiți înainte de acest joc?

    În primul rând, multe mulțumiri pentru că au fost alături de noi nu doar când am câștigat la Petrolul și acasă cu Aerostar. Susținerea lor ne ajută cel mai mult în momentele grele, ne-a ridicat moralul după meciul de la Timișoara. Așteptăm să ne susțină în continuare și noi să-i facem fericiți.

Sursa text și foto: fcfarulconstanta.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii