Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:52 19 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanţa continuă pregătirea pentru noul sezon. Ultimul amical, contra unei echipe bulgare (galerie foto + video)

ro

07 Jul, 2021 00:00 2270 Marime text
   
 
  • Farul Constanţa a efectuat cantonamentul montan la Poiana Braşov, disputând şi şase meciuri amicale.
  • „Marinarii” vor susţine prima partidă din ediţia 2021/2022 a Ligii 1 duminică, 18 iulie.
  • La munte, formaţia constănţeană a înregistrat două victorii, două egaluri şi două înfrângeri.
 
După ce a încheiat stagiul montan de la Poiana Braşov, în care a disputat şi şase meciuri amicale, Farul Constanţa continuă pregătirea la baza proprie, cea a Academiei Hagi, de la Ovidiu, în vederea debutului de sezon.
 
„Marinarii” vor susţine primul meci din ediţia 2021/2022 a Ligii 1 duminică, 18 iulie, în deplasare cu UTA (de la ora 18.30), pentru ca, la o săptămână după aceea, pe 25 iulie, să joace primul meci pe teren propriu din noul campionat, în runda secundă, cu Gaz Metan Mediaş, tot de la ora 18.30. Până la prima partidă oficială, Farul va mai disputa un meci de pregătire, 10 iulie, pe teren propriu, de la ora 19.00, cu echipa bulgară Cernomore Varna. La munte, formaţia constănţeană a susţinut şase amicale, înregistrând două victorii, două egaluri şi două înfrângeri, meciurile fiind, în ordine: Farul Constanța - Corona Brașov 2-0 (Ely și Mihalcea), Farul Constanța - Rapid București 1-1 (Casap - din penalty), Farul Constanța - CS Mioveni 1-0 (Artean), Farul Constanța - Chindia Târgoviște 1-2 (Ad. Petre), Farul Constanța - Csikszereda Miercurea Ciuc 1-1 (Andronache) şi Farul Constanța - Petrolul Ploiești 0-1. 


„Jucătorii au crescut de la zi la zi“ 

 
„Întotdeauna, perioada de pregătire are drept scop acumulările fizice, cu foarte multe antrenamente, e dificilă. E important însă că am terminat cantonamentul fără mari probleme medicale, cu excepţia accidentării lui Casap. În rest, jucătorii au crescut de la zi la zi. Mi-a plăcut foarte mult că cei tineri au răspuns cu bine la cerinţele lui Mister. S-a rulat întreg lotul de jucători din cantonament, iar în perioada următoare cred că se va încerca găsirea formulei de start pentru începerea campionatului. Avem aşteptări mari de la noul sezon. Dorim să intrăm în play-off, întrucât în ultimii doi ani am ratat acest obiectiv. Sunt convins că jucătorii simt acest lucru, Gică îşi doreşte revenirea în primele şase echipe, iar acolo orice se poate întâmpla. Calitate avem, şi pe bancă, şi în teren, sper să nu ne mai confruntăm cu evenimentele neplăcute din anul anterior“, a menţionat preşedintele Farului“, a declarat Gică Popescu, preşedintele Farului.


Veniri şi plecări

 

Faţă de lotul din sezonul trecut, echipa de pe litoral s-a despărţit de o serie de jucători, precum Valentin Cojocaru, Răzvan Grădinaru, Juvhel Tsoumou, Romario Benzar, David Babunski, Marquinhos, Jo Santos, Ion Gaztanaga, Cosmin Matei sau Cătălin Căbuz. Au fost achiziţionaţi în schimb, până acum, fotbalişti precum Marian Aioani, Ionuţ Larie, Adrian Petre, Romario Pires, iar alţii (Bradley de Nooijer, Arpad Tordai, Cosmin Dur-Bozoancă) au revenit la echipă, lista de veniri - plecări fiind în continuare deschisă.
 
În secţiunea Galerie Foto găsiţi mai multe imagini de la pregătirea „marinarilor“. Sursa foto: Farul Constanţa
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citeşte şi:
 
Farul Constanţa
Gică Popescu - „Avem aşteptări mari în noul sezon. Calitate există, şi pe bancă, şi în teren“

Ti-a placut articolul?

Comentarii