Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:32 16 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Superliga 2026/2027. Farul Constanța, meci cu Universitatea Craiova, campioana României Ioan Ovidiu Sabău - „Un nou test de maturitate pentru noi“ (VIDEO)

ro

16 Oct, 2026 14:45 315 Marime text
 
În etapa a 12-a a Superligii 2026/2027, Farul Constanța joacă pe terenul Universității Craiova, campioana en-titre a României.

Partida e programată duminică, 18 octombrie 2026, de la ora 21.00.

În clasament, Farul se află pe ultimul loc de play-off, 6, cu 17 puncte, pe când formația din Bănie e pe podium, ocupând poziția a treia, cu 23 de puncte.

În etapa precedentă, Farul a învins pe teren propriu Petrolul cu 3-1, pe când Universitatea a trecut în deplasare de Csikszereda, ultima clasată, cu 1-0.

Universitatea întâlnește Farul la trei zile după ce a jucat, joi, 15 octombrie 2026, în faza grupei Conference League, remizând, scor 1-1, acasă, cu echipa spaniolă Getafe.

Întâlnim o echipă în formă, aseară a făcut un joc excepțional, din punctul meu de vedere merita să câștige. Trebuie să fim în formă, pregătiți bine, să nu facem greșeli decisive și să avem curaj. Până la urmă, e plăcut să joci un astfel de meci, contra unui adversar important pentru fotbalul românesc. O echipă care a așteptat mulți ani să câștige campionatul, a investit foarte mult. Are stabilitate și la nivel de conducere, mai ales în ultimul an. Are multă liniște, echilibru și jucători care au înțeles care e rolul lor. Dar mergem cu încredere, e un meci diferit, de campionat. Nu știu dacă vor alcătui un alt 11 sau câte modificări vor fi. Dar au ritm și încredere dată de meciurile europene. Pentru Farul, este un nou test de maturitate. Așa crești, cu astfel de meciuri, care te solicită, fizic și mental. Trebuie să fim foarte bine organizațiu și să nu lăsăm spații, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Farului.   


Acesta nu se va putea baza la Craiova pe Sîrbu (nerefăcut în urma accidentării) și Alibec (suspendat), Hyseni e cu semnul întrebării, Aberdin mai mult ca sigur că nu va putea juca (din pricina problemelor medicale), dar se speră în recuperarea lui Gustavo.

Mergem cu ce avem la dispoziție, așa cum am făcut și la meciul cu Petrolul. Aceștia suntem. Trebuie să scot maximum și să fim foarte motivați și încrezători. Conștienți de ce ne așteaptă și ce trebuie să facem noi, ca să scoatem un rezultat bun, a punctat Sabău.


Campioana are o serie de șapte meciuri la rând fără eșec (cinci victorii și două egaluri), câștigând ultimele patru partide. La fel ca liderul Dinamo, Craiova a marcat cele mai multe goluri până acum, 25.

Meciul de duminică a fost prefațat din partea Farului și de jucătorii Ionuț Vînă și Răzvan Marincean, ale căror declarații le găsiți mai jos.  
 

Citește și:
 
Farul Constanța, pe loc de play-off după 11 etape
Gică Popescu - „Dacă e să tragem o linie acum, lucrurile sunt în regulă“

 

Tags: Farul Constanța, Ioan Ovidiu Sabău




Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii