Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:59 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„E obligatoriu să învingem“ Ce spun Petre Grigoraş şi Raul Avram despre meciul SSC Farul - Aerostar Bacău

ro

18 Apr, 2019 14:46 1781 Marime text
Stadionul „Gheorghe Hagi“ din Constanţa găzduieşte sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 11.00, meciul de fotbal SSC Farul - Aerostar Bacău, contând pentru etapa a 31-a a Ligii a 2-a.

Este o partidă importantă în lupta pentru evitarea retrogradării, în care sunt angrenate ambele echipe.

SSC Farul ocupă locul 15 (primul deasupra liniei retrogradării), cu 33 de puncte, în vreme ce formaţia din Bacău se află în zona fierbinte, pe poziţia a 17-a, cu 29 de puncte.

E cel mai important meci al nostru din retur. Dacă vom câştiga, vom avea o oarecare linişte pentru partidele următoare. Vom avea un meci greu, Aerostar este formaţia cea mai agresivă şi cea mai bine pregătită fizic din campionat. Este şi puţin pe val, după ce a câştigat în etapa precedentă. Dar sper ca valoarea noastră, atitudinea şi mentalitatea de învingători să ne ducă la victorie. Un succes ne-ar consolida poziţia de deasupra liniei retrogradării şi ar pune şapte puncte între noi şi Aerostar, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul.

Ne aşteaptă un meci dificil, contra unui adversar destul de puternic. Jucătorii Aerostarului vor veni să ia toate cele trei puncte. Dar noi suntem pregătiţi bine şi sunt convins că, dacă vom avea o atitudine bună, vom câştiga. E un meci foarte important, în condiţiile în care şi noi, şi Aerostar suntem în lupta pentru evitarea retrogradării. E obligatoriu să învingem, a spus şi căpitanul SSC Farul, portarul Raul Avram.  


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii