Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:19 20 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doliu în sportul constănțean A murit, la 97 de ani, Traian Petcu, legendă a atletismului

ro

05 Aug, 2021 13:51 3002 Marime text
  • Cetățean de onoare al Constanței, Traian Petcu a fost campion în tinerețe la probe atletice precum 400 m, 800 m, 1.500 m şi cros, iar înaintarea în vârstă nu l-a împiedicat să concureze, participând în întreceri și la peste 90 de ani.
 
Sportul constănțean este din nou în doliu, după ce, astăzi, s-a stins din viață, la venerabila vârstă de 97 de ani, Traian Petcu, un fenomen în ce privește longevitatea sportivă și o legendă a atletismului.

Cetățean de onoare al Constanței, Traian Petcu a fost campion în tinerețe la probe atletice precum 400 m, 800 m, 1.500 m şi cros.
 
Traian Petcu nu a fost împiedicat să concureze de înaintarea în vârstă, dimpotrivă, a devenit un obișnuit, an de an, al concursurilor naționale ale veteranilor, al căror decan de vârstă a fost.
 
A participat la concursuri și la peste 90 de ani!   

Sicriul cu tupul neînsuflețit va fi depus astăzi la Casa Albastră din Constanța.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 7 august. La ora 11.45, cortegiul mortuar va părăsi Casa Albastră, către Biserica Sf. Gheorghe, de unde, după slujbă, se va îndrepta către Cimitirul Central din Constanța.

Mesaje de condoleanțe au trimis și Elena Frîncu, și Ilie Floroiu, dar și Sorin Bașturea, directorul CS Farul Constanța, în numele clubului sportiv:
 

Regretăm nespus trecerea în neființă a lui Traian Petcu, cel care a slujit sportul și atletismul atâția ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!



Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii