Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:16 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu două etape înainte de finalul Ligii Naţionale HCM Constanţa a devenit din nou campioană (galerie foto)

ro

15 Apr, 2013 00:00 2249 Marime text
Echipa masculină de handbal HCM Constanţa, campioana en-titre a României, şi-a asigurat, ieri, şi matematic, al optulea titlu naţional, în urma victoriei cu 30-25 (13-13) realizate pe teren propriu cu Ştiinţa Bacău, în etapa a 20-a a Ligii Naţionale. Din campionat mai sunt de jucat două runde, dar HCM nu mai poate fi detronată. Formaţia constănţeană are 37 de puncte în clasament, iar ocupanta locului secund, Ştiinţa Bacău, 30. Pentru HCM este al cincilea titlu naţional consecutiv, celelalte trei fiind obţinute în anii 2004, 2006 şi 2007. Marcatorii campioanei din partida de ieri au fost: L. Toma - 10 (un gol de la 7 m), Angelovski - 4, Val, Şimicu, Humet - câte 3, Sabou (ambele de  la 7 m), Cristescu şi Buricea - câte 2, Stavrositu - 1. „Ne-am luat revanşa în faţa băcăuanilor pentru înfrângerea din tur, singura pe care am suferit-o în acest campionat. Aşa ar fi trebuit să jucăm şi în acea partidă, cu apărare agresivă şi fără erori în atac. Nu vom trata cu superficialitate ultimele două etape, însă vom pune accent pe pregătirea Cupei României, care va fi o competiţie dificilă”, a declarat Laurenţiu Toma, care a avut ieri o evoluţie ca în vremurile bune.

CSU Neptun, la trei paşi de promovare

Dacă HCM şi-a asigurat titlul, echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa se află la trei paşi de promovarea în Liga Naţională. Liderul Diviziei A a câștigat cu 39-21 (21-11) meciul de sâmbătă, jucat în deplasare cu ultima clasată, Universitatea Târgoviște. Golurile constănțencelor au fost realizate de Mădălina Toma - 13, Ana-Maria Dragut - 6, Mariana Filip - 5, Nicoleta Rusu și Daniela Arfir - câte 3, Adina Zlăvog, Georgiana Ciuică, Alla Sheiko, Oana Ionescu - câte 2 și Andreea Vasiliu - 1. În derby-ul etapei, Unirea Slobozia a câștigat pe terenul Școlii 181 București, scor 25-23, securizându-și locul secund în ierarhie. În clasament, CSU Neptun are 42 de puncte, fiind urmată de Unirea Slobozia, cu 37 de puncte, şi de Şcoala 181, cu 34 de puncte. Ca să obţină promovarea, CSU Neptun mai are nevoie de trei puncte în ultimele patru etape.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii