Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:13 20 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a reacţionat tatăl Simonei Halep după victoria care a adus-o pe constănţeană pe primul loc mondial

ro

07 Oct, 2017 13:18 3570 Marime text
Stere Halep, tatăl Simonei, a povestit la Digisport cum a trăit marele meci de la Beijing și ce a vorbit la telefon cu noul lider mondial, imediat după meci.
 

"Am vorbit cu Simona, două cuvinte, avem timp să discutăm mai mult. 'Tată, am reușit să ajungem număr 1', asta mi-a transmis. Am izbucnit în lacrimi amândoi, dar eu mai mult. Am zis să vorbim mai târziu, după ce ne potolim. Acum putem să stăm relaxați, pentru că a trecut greul. Ne bucurăm, am trăit intens această partidă. Am avut de multe ori șansa să ajungem numărul 1, dar din eșecuri te consolidezi, iar rezultatele vin cu mare drag", a spus Stere Halep, în emisiunea de la Digisport. 

 
Gică Hagi a urmărit și el cu sufletul la gură duelul dintre Halep și Ostapenko. Fostul mare jucător al României a fost primul om care l-a sunat pe Stere Halep, după victoria Simonei de la Beijing.
 

"Primul telefon de la Hagi l-am primit. Mi-a spus să ne ajute Dumnezeu să rămână mulți ani pe primul loc și să câștige și un Grand Slam", a fost mesajul transmis de Hagi.

Sursa: Digisport.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii