Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:17 26 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Marina Constanța, pe locul patru în clasamentul general la Cupa României la Ju Jitsu

ro

02 Nov, 2018 00:00 844 Marime text
Cupa României la Ju Jitsu, competiţie din calendarul Federaţiei Române de Arte Marţiale, a reunit la Bucureşti peste 200 de sportivi, de la 15 cluburi din România, Ucraina şi Ungaria, care au concurat la secţiunile Fighting şi Duo.
La Fighting au evoluat şi 21 de luptători de la CS Marina Constanţa. Clubul de pe litoral a obţinut patru locuri întâi, şase locuri doi şi şapte locuri trei, dar şi şase clasări în imediata vecinătate a podiumului, pe poziţia a patra.
S-au clasat pe locul întâi Marius Tataoana, David Rizu, Daria Kraus şi Stelian Giogi. Locul doi l-au ocupat Rareş Manea, Luca Andrei, David Dorneanu, Daria Kraus, Alexandra Seceleanu şi David Dinu. Pe trei s-au situat Robert Jecu, Luca Andrei, David Rizu, Miruna Iuga, Alexandru Roman, Daniel Tobă şi Marius Tataoana. Locul patru le-a revenit lui David Dorneanu, lui Răzvan Rotariu, lui Ştefan Stancu, lui Ştefan Scrinic, lui Teodor Carabineru şi lui Eric Dragoş. 
 
În clasamentul general, CS Marina Constanţa a ocupat locul patru. „A fost o competiţie benefică. Am observat creşterea în special la comportamentul foarte bun pe tatami, dar şi în afara lui. Vreau să felicit sponsorul nostru principal, părinţii!”, a declarat Dan Marian Ungureanu, preşedintele CS Marina Constanţa.    
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii