Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:09 13 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Farul Constanţa, rezultate meritorii Horia Nistor şi Theodora Ion au evoluat în optimi la Campionatul Mondial de scrimă

ro

13 Apr, 2021 00:00 2442 Marime text
  • Florin Mirică, Horia Nistor, Andrei Papp, Theodora Ion, dar şi antrenoarea Mihaela Ion, reprezentanţi ai CS Farul Constanţa la Mondiale.
  • Evoluţiile fariştilor au fost de subliniat, iar la cadeţi, la individual, Theodora Ion şi Horia Nistor au bătut la porţile sferturilor de finală.
  • Mihaela Ion s-a declarat mulţumită de ce au realizat la Cairo reprezentanţii grupării constănţene.
 

La Campionatul Mondial de scrimă pentru cadeţi şi juniori, întrecere găzduită de capitala Egiptului, Cairo, au participat şi cinci reprezentanţi ai CS Farul Constanţa (trei scrimeri, o scrimeră şi o antrenoare).

Este vorba de Florin Mirică, Horia Nistor, Andrei Papp şi Theodora Ion şi de antrenoarea Mihaela Ion. Toţi sportivii sunt cadeţi (născuţi în 2004, ultimul an la această categorie de vârstă), iar la Campionatul Mondial au evoluat în proba de spadă. Theodora Ion a concurat numai la cadete - antrenoarea lotului României de spadă fete cadete fiind Alina Ciuculescu. Ceilalţi trei farişti au intrat în concurs şi la cadeţi, şi la juniori, la ambele echipe tricolore având-o ca antrenoare pe Mihaela Ion. Evoluţiile reprezentanţilor CS Farul au fost de subliniat, iar la cadeţi, la individual, Theodora Ion şi Horia Nistor au bătut la porţile sferturilor de finală!
 

A cedat greu pentru intrarea în primele 8

La cadete, concurs cu 78 de participante, Theodora Ion a depăşit faza grupelor, iar pe tabloul principal de 64 a reuşit performanţa de a se califica în optimi. În primul tur, constănţeanca a învins-o pe Monika Narbutaite (din Lituania) cu 15-9. În 16-imi, confruntarea a fost mai disputată, Theodora dispunând la o singură tuşă (15-14) de turcoaica Damlanur Sonmus. În optimi, sportiva de la CS Farul a avut-o ca adversară, pentru intrarea în primele 8, pe Elena Robles (din Spania), în faţa căreia a cedat greu, cu 13-15, încheind competiţia pe locul 13, cea mai bună poziţie dintre cele trei românce care au evoluat în optimi.


Singurul spadasin cadet român care a trecut de primul tur

În întrecerea cadeţilor, au evoluat 91 de spadasini, iar Andrei Papp (cu patru victorii realizate), Florin Mirică și Horia Nistor (ambii, cu câte trei succese) au depăşit grupele, intrând direct pe tabloul principal, de 64. În primul meci de pe tablou, Andrei Papp a pierdut disputa cu rusul Maksim Petrov (scor 12-15), constănţeanul ocupând la final locul 38, iar Florin Mirică nu a putut trece de sud-coreeanul Minwook Kim, care a câştigat cu 15-10, sportivul de la CS Farul fiind al 43-lea în ierarhia generală a Campionatului Mondial. Horia Nistor a fost însă singurul spadasin român care a trecut de primul tur, după victoria cu 15-13 contra egipteanului Abdelrahman Hassan. Horia a luptat apoi în 16-imi, cu rusul Venedikt Buzinov, şi a câştigat şi de această dată, scor 15-11. A urmat meciul din optimi, în care Horia Nistor nu a mai avut câştig de cauză, fiind învins de sud-coreeanul Dowan Kim cu 15-9. La final, faristul a ocupat poziția a 15-a în lume.
 

La juniori, s-au oprit în runda preliminară

La juniori, Horia Nistor, Florin Mirică și Andrei Papp au trecut de grupe, dar s-au oprit în turul preliminar. Horia Nistor a cedat în duelul cu Seungho Jung (Coreea de Sud), scor 7-15, și s-a clasat pe locul 75. Florin Mirică a pierdut partida cu portughezului Filipe Frazao (8-15) și a terminat competiţia pe poziţia a 85-a, în timp ce Andrei Papp a fost învins cu 15-10 de un sud-african, Jesse Ndjeka, iar la final a ocupat locul 106.
 

„Sunt mulţumită de evoluţiile lor”

Mihaela Ion a subliniat evoluţiile reprezentanţilor CS Farul la Mondialul de la Cairo. „Pentru o participare la o competiţie de asemenea anvergură şi după un an de pauză competiţională (când întrecerile au fost întrerupte în urma pandemiei de coronavirus), eu sunt mulţumită de evoluţiile lor. Sigur că mi-aş fi dorit o medalie pentru ei, dar a fost totuşi un concurs greu”, a declarat antrenoarea constănţeană.


Citeşte şi:

Cinci reprezentanţi ai CS Farul, la Mondialele de scrimă. O parte dintre tricolori, pregătire la Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii