Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cupa României la spadă. CS Farul Constanţa a urcat de două ori pe podium (galerie foto)

ro

25 Sep, 2019 00:00 2271 Marime text
La Satu Mare s-a desfăşurat Cupa României la spadă, întrecere rezervată categoriilor juniori şi cadeţi, atât la masculin, cât şi la feminin.
 
CS Farul Constanţa (antrenoare, Mihaela Ion) a participat cu patru băieţi şi patru fete, obţinând două prezenţe pe podium, pe locul trei, prin Theodora Ion şi Horia Nistor, ambii la cadeţi. „Este primul concurs din sezon pentru cadeţi. Se acumulează puncte atât la această întrecere, cât şi la cele cinci circuite europene de cadeţi stabilite de Federaţie şi la Campionatul Naţional din ianuarie. Primii patru clasaţi merg la Campionatul European de la Porec, de anul viitor, şi poate şi la Mondiale“, a declarat Mihaela Ion. 
 
În acest moment, de la CS Farul, Horia Nistor ocupă locul trei în clasament, iar Theodora Ion se află pe patru. Andrei Papp a fost şi el pe patru, iar acum a coborât pe opt, Dimu Matei Purcărea e pe zece, iar Elena Nurciu pe 13, sperându-se să obţină mai multe puncte la concursurile de circuit. 
 
Sursa foto: Facebook (Mihaela Ion)  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii