Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:52 18 01 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marți e meciul de retragere al lui Laurenţiu Toma „Ne vedem la sală să-l aplaudăm pentru ultima dată ca jucător al Constanţei?“ (galerie foto)

ro

14 Jan, 2020 00:00 1258 Marime text

Sala Sporturilor din Constanţa găzduieşte marţi, 14 ianuarie, de la ora 18.00, un spectacol handbalistic deosebit: meciul de retragere din activitatea de handbalist a lui Laurenţiu Toma (38 de ani). Intrarea spectatorilor va fi liberă, iar partida (HCM Constanţa - HC Dobrogea Sud) va fi transmisă şi la TVR.  
 
Laurenţiu Toma a pus stop carierei în vara lui 2019, iar în prezent este oficial al HC Dobrogea Sud. La evenimentul de marţi, sub culorile HCM Constanţa vor evolua mulţi dintre foştii colegi ai lui Laurenţiu, care au făcut istorie pentru Constanţa cu acea echipă, atât pe plan intern, cât şi în competiţiile internaţionale. Aceştia vor primi replica de la actuala echipă de handbal a Constanţei, aflată pe locul cinci în Liga Naţională. Laurenţiu Toma va juca marţi la ambele formaţii.   
 

„Meciul va fi între trecutul şi viitorul acestui club“

  
„M-am gândit în primul rând că eu şi oraşul Constanţa merităm să participăm la un spectacol handbalistic. Cu siguranţă, va fi un meci frumos. M-am gândit foarte mult la ce jucători vor veni. În primul rând, m-am gândit la toţi prietenii cu care am jucat şi mi-am dat seama că majoritatea au fost la HCM Constanţa, cu care am reuşit să facem o performanţă destul de mare pentru acest oraş, chiar şi în cupele europene. Mă bucur că au confirmat prezenţa şi îmi sunt alături la acest eveniment. Pentru mine, înseamnă foarte mult aceasta şi ţin să le mulţumesc. Evenimentul va fi şi cu multe surprize. Se va organiza chiar o tombolă, cu un sejur de două nopţi la munte pentru o familie. Mă aştept ca la sală să fie foarte multă lume, să ne aducem aminte puţin de vremurile pe care le-am petrecut în această sală sub numele HCM Constanţa şi ne-am bucurat fanii în majoritatea momentelor. Sper ca şi pe data de 14 să fie alături de mine.
 
Meciul va fi între trecutul şi viitorul acestui club. Va fi o plăcere pentru mine să joc la ambele echipe. Voi începe meciul la HCM Constanţa, unde mi-am început cariera profesionistă, după care voi evolua la HCDS, formaţia la care m-am retras din handbal“, a declarat Laurenţiu Toma.
„Ne vedem la sală să-l aplaudăm pentru ultima dată ca jucător al Constanţei?“, este invitaţia adresată fanilor de către HCDS. Printre foştii jucători de la HCM care vor participa se numără Mihai Popescu, Alexandru Șimicu, Bogdan Criciotoiu, Marius Stavrositu, Marius Sadoveac, Răzvan Enescu, Denis Ali, Alexandru Csepreghi, Ionuţ Stănescu, Dragoş Soare, Ionuţ Săulescu, Marius Novanc, Mihai Timofte, Adrian Tucanu, Enis Murtaza sau George Buricea.
 

„Sper să facem treabă bună împreună“

 
Meciul de retragere al lui Laurenţiu Toma va fi şi un prilej pentru suporterii constănţeni de a-l vedea la lucru, la HCDS, pe Ciprian Șandru, nou achiziţionat de echipa de pe litoral. Născut la Sighişoara, jucătorul în vârstă de 28 de ani a jucat ultima dată la Potaissa Turda şi evoluează inter stânga sau centru. Ciprian Șandru (1,94 m / 98 kg) a semnat un contract valabil în perioada ianuarie 2020 - iunie 2021 şi va purta pe tricou numărul 27. „Am venit la Constanţa, pentru că am fost dorit de ceva ani aici, iar acum cred că e un moment potrivit. Sunt onorat să fac parte din această echipă. Am venit să fac performanţă. Îi ştiu pe jucători, pe unii de la echipa naţională, pe unii de la Dinamo. Este un grup foarte frumos şi sper să facem treabă bună împreună. Mi-am propus să ajut echipa cât mai mult şi să câştigăm toate trofeele puse în joc“, a declarat handbalistul.
 

Continuă drumul către Campionatul Mondial

 
Echipa naţională masculină a României continuă drumul către Campionatul Mondial din 2021, încheind cu trei victorii turneul preliminar de calificare de la Benevento (Italia): 29-24 cu Italia, 29-24 cu Georgia lui Irakli Chikovani şi 32-21 cu selecţionata Kosovo. Din lotul României au făcut parte şi trei jucători de la HCDS, Iancu, Mocanu şi Csog. În urma rezultatelor din Italia, România a acces la primul baraj pentru Mondiale, în luna aprilie a acestui an, în dublă manşă.  
 
Sursa foto: 1 - ZIUA de Constanța; galerie - HC Dobrogea Sud 
 
Citeşte şi:
 
Constanţa. Intrare liberă la meciul de retragere al lui Laurenţiu Toma „Va fi un spectacol handbalistic deosebit“

HC Dobrogea Sud Constanţa s-a despărţit de egipteanul Omar Yassin, dar a transferat un alt handbalist

Ti-a placut articolul?

Comentarii