Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:24 17 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa Au demarat lucrările de refacere a terenului secund din Complexul Sportiv „Gheorghe Hagi“ (galerie foto)

ro

07 Oct, 2019 11:00 1038 Marime text
FC Farul informează că a demarat acțiunea de refacere a terenului secund din cadrul Complexului Sportiv „Gheorghe Hagi“.

Aflată în condiții precare, suprafața de joc va trece printr-un amplu proces, astfel încât la începutul anului viitor să poată găzdui atât antrenamentele echipei mari, cât și jocurile oficiale ale juniorilor din cadrul Academiei FC Farul. Acțiunea face parte din proiectul demarat de FC Farul pentru a asigura condiții cât mai bune de pregătire atât pentru echipa de seniori, cât și pentru grupele de juniori din cadrul academiei clubului, se arată pe site-ul oficial al clubului constănţean.

Prima fază este cea de erbicidare, urmând ca peste zece zile să se treacă la arat și discuit. Vom face apoi însămânțarea gazonului și cred că suprafața de joc se va prezenta în condiții bune în luna decembrie. Probabil că-l vom proteja în perioada de iarnă și vom intra pe teren în luna martie, a explicat managerul FC Farul, Tiberiu Curt.


Sursa foto: FC Farul

Ti-a placut articolul?

Comentarii