Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:47 22 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a declarat Simona Halep după meciul câștigat în fața lui Garbine Muguruza. Tenismena din Constanța va rămâne lider în clasamentul WTA

ro

07 Jun, 2018 18:54 674 Marime text
"Am luptat pentru fiecare minge", a spus Simona Halep, liderul mondial al tenisului feminin, după ce a învins-o joi pe spaniola Garbine Muguruza, cu 6-1, 6-4, şi s-a calificat în finală la Roland Garros, scrie site-ul turneului, care menţionează că românca a obţinut "o victorie impresionantă", conform Agerpres.ro
 
Halep a dominat clar primul set, în care a condus cu 5-0. Muguruza, locul 3 WTA, a avut 4-2 în setul secund, dar Halep a reuşit să revină şi să câştige semifinala.
 

"Sunt cu adevărat bucuroasă că am câştigat acest meci", a declarat Halep, care a fost învinsă în finală la Roland Garros în 2014 şi 2017. "Garbine este o adversară foarte puternică şi o mare jucătoare. Sunt pur şi simplu bucuroasă că am reuşit să fac din nou unul dintre cele mai bune meciuri ale mele. Am fost condusă cu 4-2 şi am luptat pentru fiecare minge. Nu am vrut să renunţ. Am fost încrezătoare că dacă am câştigat primul set în asemenea manieră, trebuie să joc la fel, Am făcut tot ce am putut şi am făcut ce am plănuit înaintea meciului şi a fost extraordinar", a spus românca.

 

''Cu ajutorul acestui public a fost mai uşor, mulţumesc tuturor'', a afirmat Halep, citată de agenţia EFE.

 
Halep, care încearcă să câştige primul său turneu de Mare Şlem, va întâlni în finală o americancă, învingătoarea dintre Madison Keys şi Sloane Stephens.
 

"Sunt bucuroasă că pot să am altă şansă de a juca finala aici, la turneul meu favorit de Mare Şlem, Sper că pot juca mai bine ca anul trecut", a spus Halep, care în 2017 a fost învinsă în ultimul act de letona Jelena Ostapenko.

 
Românca va rămâne lider mondial indiferent de deznodământul finalei.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii