Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:57 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Catalina Ponor, si la Internationalele Romaniei, si la CE de la Volos

ro

06 Apr, 2006 00:00 829 Marime text

# Competitia se afla la cea de-a 49-a editie si se va desfasura pe parcursul a trei zile, la Ploiesti * Vor participa 67 de sportivi din 18 tari, 25 dintre acestia fiind romani * Printre ei se afla o singura gimnasta constanteanca, in persoana multiplei campioane Catalina Ponor # Orasul nostru va mai fi reprezentat si la nivel de antrenori, de catre Matei Stanei, actualul tehnician al Catalinei, precum si de Nicolae Forminte, care pregateste lotul olimpic de la Deva * De asemenea, la concurs vor fi prezenti si 42 de sportivi straini * Ieri, Secretarul general al FR Gimnastica, Mircea Apolzan, a declarat ca forul de specialitate a stabilit lotul feminin pentru Campionatul European de la Volos, in componenta acestuia aflandu-se si Ponor

La finalul acestei saptamani vor avea loc la Ploiesti, Internationalele Romaniei la gimnastica. Vor participa 67 de sportivi din 18 tari, 25 dintre acestia fiind romani. Competitia se afla la cea de-a 49-a editie si se va desfasura pe parcursul a trei zile. Miercuri, gimnastii au inceput antrenamentele, avand programate cate doua sedinte zilnice, pana vineri, cand debuteaza concursul masculin de individual compus (intre orele 17.00 si 19.30), urmat de festivitatea de premiere. Sambata, intre orele 15.30 si 17.30, va avea loc concursul similar feminin, urmat de asemenea de festivitatea de premiere, iar duminica, in ultima zi a Internationalelor Romaniei, sunt programate finalele pe aparate, atat la masculin, cat si la feminin. Programul acestora este urmatorul: sol si sarituri la masculin (intre orele 10.30-11.10), cal cu manere, sarituri si paralele la feminin (11.30-12.10) si bara fixa la masculin si barna la feminin (12.30-13.10). Fiecare finala este urmata de festivitatea de premiere, iar ultima zi a concursului se va incheia cu banchetul oficial. Printre cei 25 de gimnasti romani (12 la feminin, 13 la masculin) se afla o singura reprezentanta a Constantei, in persoana multiplei campioane Catalina Ponor. Ea va fi insotita si de catre antrenorul Matei Stanei, care se ocupa de pregatirea gimnastei in aceasta perioada. Un alt antrenor constantean, actualul tehnician al lotului olimpic de la Deva, este Nicolae Forminte, care va fi de asemenea prezent la Ploiesti. Pe langa Catalina, la feminin vor mai participa Steliana Nistor, Sandra Izbasa, Alina Stanculescu, Dana Druncea, Roxana Stan, Andreea Grigore, Madalina Gutu, Aluissa Lacusteanu, Alexandra Ghita, Cerasela Patrascu si Floarea Leonida (plus antrenorii Raluca Bugner, Liliana Cosma, Marius Vintila si Lucian Sandu), iar la masculin - Marian Dragulescu, Razvan Selariu, Dan Potra, Daniel Popescu, Alin Jivan, Flavius Koczi, Adrian Bucur, Marius Berbecar, Andrei Ursache, Cosmin Malita, Andrei Muntean, Cristian Bataga, Bogdan Oprea (plus antrenorii Dan Grecu, Stefan Gal, Adrian Sandu, Elena Grecu, Adrian Ianculescu si Vasile Vug). La aceste internationale vor participa 33 de arbitri romani, 15 la feminin, printre care se numara si fosta gimnasta Gina Gogean, si 18 la masculin, printre acestia aflandu-se si multiplul campion Marius Urzica, retras din activitate dupa CM din 2005. El va debuta in calitate de arbitru, dupa ce luna trecuta a trecut testele sustinute in cadrul cursurilor organizate de federatia de profil. In aceeasi situatie se afla si un alt fost gimnast, retras din activitate dupa CM din 2005, Ioan Suciu, care este si antrenor federal, iar de aceasta data va fi arbitru principal, la masculin, alaturi de Anca Grigoras, la feminin. Gimnastii straini care participa la acest eveniment sportiv vin din Albania (1), Belgia (2), Bulgaria (4), Canada (2), Cuba (2), Cipru (5), Egipt (2), Franta (1), Germania (3), Ungaria (5), Israel (4), Italia (1), Luxemburg (3), Moldova (2), Portugalia (1), Elvetia (2) si Turcia (2).Selectionata la lotDe asemenea, ieri, Secretarul general al FR Gimnastica, Mircea Apolzan, a declarat ca forul de specialitate a stabilit lotul feminin pentru Campionatul European de la Volos, care se va desfasura in perioada 27 - 30 aprilie. Catalina Ponor este, spre satisfactia noastra, selectionata in acest lot. "Data limita pentru inscrierea nominala este 6 aprilie, astfel ca am transmis componenta lotului. Pana la CE de la Volos pot interveni schimbari de ordin tactic sau din cauza problemelor medicale, dar in principiu, componenta lotului este cea transmisa oficial", a declarat Apolzan. Astfel, in concursul de senioare, Romania va fi reprezentata de cinci gimnaste: Catalina Ponor, Floarea Leonida, Sandra Izbasa, Steliana Nistor si Dana Druncea. "In afara lui Ponor si Leonida, celelalte trei gimnaste sunt debutante la o competitie majora de senioare, de nivelul Campionatelor Europene", a mai precizat secretarul general al FRG.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii