Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:53 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bosniacul care domina campionatul Romaniei

ro

15 Jan, 2005 00:00 878 Marime text

Antrenori de exceptie la malul marii (II)

Dragan Petricevic este de ani buni unul dintre personajele marcante ale baschetului romanesc, fiind unul dintre cei mai importanti "regizori" ai "teatrului de operatiuni" reprezentat de Divizia A. In varsta de numai 36 de ani, tehnicianul de origine bosniaca a sosit in Romania in urma cu noua ani si a ales sa faca performanta, pregatind echipele de prima marime ale celui dintai esalon. A reusit sa adune nu mai putin de cinci titluri de campion al Romaniei, performante inregistrate la carma echipelor U. Cluj (un titlu), West Petrom Arad (doua titluri) si Asesoft Ploiesti (doua titluri). A mai antrenat formatia feminina Livas Targoviste, iar timp de un an si jumatate a fost selectionerul primei reprezentative de seniori a Romaniei. Anul 2004 il gaseste la "carma" echipei Universitatea "Petre Andrei" Iasi, o formatie care isi propunea, cel putin teoretic, sa devina una din echipele de podium. Intrucat conducerea clubului nu era atat de decisa sa faca performanta asa cum anuntase initial, invariabil, intre membrii acesteia si Petricevic s-a produs o ruptura. Antrenorul a decis sa paraseasca aceasta "corabie subreda" si tocmai in acel moment a primit oferta de a antrena echipa de baschet Farul Constanta. Gruparea alb-albastra abia promovase pe prima scena, iar noua sa conducere era decisa sa faca din BC Farul o formatie de elita. Petricevic nu a venit cu "mana goala" de la Iasi, el aducand pe litoral si cativa dintre fostii sai elevi, Lupusavei, Dumitru sau sarbii Dimitrijevic, Sirovina si Bojkovic. In doar cateva luni, la Constanta s-a nascut o echipa deosebit de puternica, al carei obiectiv in actuala editie de campionat este calificarea in semifinalele intrecerii interne. Petricevic a stiut sa isi mobilizeze elevii si dintr-o echipa care isi propunea initial sa evite retrogradarea, BC Farul a ajuns sa spere la cucerirea titlului. Sfarsitul turului de campionat i-a gasit pe constanteni pe locul sase in clasament, dar la numai patru puncte diferenta de liderele Asesoft si Dinamo Erbasu. Cum obiectivul s-a schimbat, Petricevic a cerut achizitionarea a alti cinci jucatori de valoare, iar dorintele i-au fost imediat indeplinite. Zilele trecute au venit la Constanta americanul Elliot Hatcher si ibericul Angel Santana, doi baschetbalisti de mare valoare si cu o vasta experienta care au evoluat la formatii de elita din intreaga lume. Lor li s-au alaturat "canadianul" Vlad Boeriu si Dan Dacian, iar in aprilie urmeaza sa soseasca cel de-al cincilea jucator, Aaron Molnar. Returul Diviziei A incepe pe data de 29 ianuarie, cand sunt programate partidele etapei a 12-a. In acest prim meci oficial al anului, BC Farul va evolua in deplasare, impotriva campioanei en-titre, Asesoft Ploiesti. Cea de-a doua jumatate a campionatului se anunta una de foc, dar cu siguranta Petricevic va sti sa isi mobilizeze jucatorii. BC Farul are in prezent un antrenor obisnuit cu inalta performanta si un lot de exceptie. Mai ramane doar ca titlul sa fie adus pe litoral. Petricevic este cu siguranta cel care poate reusi acest lucru.Ion Craciun, "modelatorul" de campioniActualul antrenor al echipei CSM Medgidia a reusit sa isi asigure un loc in galeria personalitatilor handbalului romanesc gratie muncii asidue depuse la Constanta timp de aproape un deceniu. De numele inimosului Craciun se leaga primele performante ale Hidrotehnicii (ulterior HCM), el fiind cel care a reusit sa creeze pe litoral o echipa puternica, compusa din jucatori de mare valoare. Munca depusa de Ion Craciun si-a aratat roadele chiar si dupa ce acesta a parasit HCM Constanta, care a devenit apoi campioana Romaniei. El este cel care i-a crescut si format pe Stavrositu, Buricea, Nicolae sau Toma, handbalisti deja cunoscuti in intreaga Europa, dupa evolutiile din cupele europene, din ultimii ani. Povestea lui Ion Craciun incepe cu activitatea sa de jucator, el fiind ani multi cel mai valoros portar al echipelor Hidrotehnica sau Comertul. Spre finalul carierei a activat la formatii din Portugalia si Tunisia. Anul 1994 il gaseste pe banca tehnica a Hidrotehnicii, ca secund al profesorului Mihai Fagarasanu. Colaborarea dintre cei doi va fi una fructuoasa si va dura pana in anul 2000, cand Craciun devine principal. Primul sau an ca antrenor principal ii aduce si cea dintai participare in cupele europene. Sub comanda lui Craciun, HC Constanta incheie campionatul intern pe pozitia a patra, ceea ce ii da dreptul de a evolua in Challenge Cup. Inca din aceasta perioada, formatia de pe litoral reuseste sa lase o impresie frumoasa in intrecerea internationala, reusind sa invinga adversari mult mai titrati si cu o experienta mai vasta in astfel de confruntari. In editia 2001-2002 , HC Constanta termina pe locul trei in Liga Nationala si pozitia a doua in Cupa Romaniei. Urmeaza o figura frumoasa in Cupa Cupelor, unde elimina din nou adversari din elita handbalului european. Editia 2002/2003 este pentru Craciun la conducerea echipei devenite acum HCM Constanta. Cu doar doua etape inainte de incheierea campionatului, Craciun este inlocuit cu Aihan Omer, singurul tehnician roman care in acel moment ar fi putut aduce vreun element de noutate in gruparea alb-albastra. Ion Craciun este insa un luptator si va dovedi acest lucru preluand o echipa din esalonul secund (Divizia A), si anume CSM Medgidia. Alaturi de el vin la Medgidia handbalisti extrem de experimentati precum portarul Gheorghe Moise sau jucatorii Florin Cazan si Ennis Murtaza. Acestora li se adauga alti jucatori de valoare si in editia 2003-2004, CSM defileaza prin campionatul Diviziei A, castigand fara probleme Seria Est si obtinand astfel promovarea in Liga Nationala. Acest succes este insa departe de a-l multumi pe Craciun, care nu doreste sa fie tehnicianul unei echipe de jumatatea clasamentului. In prima parte a actualei editii de campionat, CSM a fost surpriza placuta, echipa din Medgidia reusind sa lupte de la egal la egal cu echipe mult mai bine cotate. CSM a pierdut greu meciurile cu HCM, Minaur sau Steaua si a reusit o victorie de senzatie impotriva lui Dinamo. Cunoscand mentalitatea de invingator a tehnicianului Craciun, este greu de crezut ca CSM se va multumi sa ramana la jumatatea clasamentului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii