Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Are sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local şi e pe podium Echipa de fotbal din Oltina s-a întărit cu un „stranier”

ro

15 May, 2013 00:00 3499 Marime text
Sport Prim se numără printre formaţiile de top din Seria Sud a Ligii a V-a constănţene. Are o evoluţie bună în acest sezon şi se bazează cu precădere pe jucători din localitate

Anul trecut, a jucat în Liga a IV-a, însă acest sezon a găsit-o o treaptă mai jos. Chiar şi la Liga a V-a, echipa este înconjurată cu aceeaşi căldură de locuitorii din Oltina şi de autorităţile locale, în frunte cu primarul Gheorghe Chirciu.

După 22 de etape scurse din campionat, Sport Prim Oltina ocupă locul trei în clasament, cu 45 de puncte, în spatele liderului detaşat CS Peştera (63 de puncte - 21 de victorii din 21 de meciuri) şi a echipei AS Valea Dacilor (52 de puncte). Jucătorii din Oltina au 14 victorii, trei egaluri şi cinci înfrângeri, golaveraj pozitiv, 66-37, şi +12 la „adevăr”. „Evoluţia băieţilor ne mulţumeşte. Beneficiem de sprijinul important al Primăriei şi al Consiliului Local, iar primarul Gheorghe Chirciu ne ajută şi personal. De asemenea, edilul-şef al comunei ne-a promis că, în cel mai scurt timp, baza sportivă, care cunoaşte lucrări de îmbunătăţire, va beneficia de vestiare cu duşuri. Suprafaţa de joc, împrejmuită, se prezintă bine pentru un loc de baltă, cum este zona. Atât primarului Gheorghe Chirciu, cât şi viceprimarului Daniel Cabason, dar şi celorlalţi membri ai Primăriei, le place foarte mult fotbalul. Vin la meciuri şi sunt entuziaşti şi pasionaţi, la fel ca şi ceilalţi locuitori ai Oltinei, atunci când vine vorba de sportul-rege. Avem o asistenţă bună la partidele de pe teren propriu. Sport Prim, o echipă cu tradiţie, este cam singurul mod de destindere de care beneficiază oamenii la Oltina, în week-end”, a declarat Narcis Grigore, care este antrenorul şi delegatul echipei.

Relaţie strânsă cu Zaria Krushari

Sport Prim Oltina beneficiază de un lot tânăr (majoritatea jucătorilor au 20 - 21 de ani), format din localnici (cei mai mulţi dintre fotbalişti) şi din câţiva „stranieri” (din Băneasa, Constanţa şi... Brăila). Brăileanul este portarul Nicuşor Porumb, în vârstă de 20 de ani, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Sport Prim, care şi-a făcut junioratul la o echipă din oraşul său. „Nicuşor ne ajută foarte mult”, se arată satisfăcut Narcis Grigore de această achiziţie. Porumb este student la Constanţa, iar oficialii de la Oltina au reuşit să-l aducă la echipa lor. Banderola de căpitan o poartă fundaşul Cătălin Lefterică, iar mijlocaşul Cristian Cotabiţă este, la numai 32 de ani, cel mai „vârstnic” component al echipei. Alte nume grele sunt Iulian Ghergic (mijlocaş), Culea Stelică (atacant), Marian Plăcintă (mijlocaş) sau Ionuţ Pricop (fundaş). Din spate vine puternic însă Ionuţ Mihai, un mijlocaş care e cel mai tânăr jucător al echipei. Locuitorii din Oltina asistă nu numai la meciuri de la Liga a IV-a şi a V-a constănţeană, ci şi la partide internaţionale, pentru că Sport Prim susţine în fiecare an, de cel puţin două ori, meciuri cu Zaria Krushari, din Bulgaria, în virtutea unei relaţii strânse care durează de patru ani.

Scor de 22-0 în etapa a 22-a

Seria Nord: Litoral Corbu - Pescarul Ghindăreşti 1-1, Sportul Tortoman - Dunărea Ciobanu 1-4, Victoria Pantelimon - Viitorul Târguşor 4-2, Steaua Speranţei II Siliştea - Viitorul Fântânele 2-1. Voinţa Săcele, Pescăruşul Gârliciu şi Dunarius Topalu au avut rundă liberă.

Seria Sud: AS Valea Dacilor - AS Ciocârlia 2-0, Gloria Seimeni - Marmura Deleni 7-3, Voinţa Cochirleni - Trophaeum Adamclisi 3-2, Dacia Mircea Vodă - Gloria II Băneasa 0-4, Dunărea Ostrov - Sacidava Aliman 22-0, CS Peştera - Sport Prim Oltina 4-0.

Seria Est: Luceafărul Amzacea - AS Bărăganu 3-4, Fulgerul Chirnogeni - Unirea Topraisar 2-3, AS Atletic 2 Mai - Recolta Negru Vodă 3-0, Viitorul Cobadin - CS II Eforie 3-0, Viitorul II Pecineaga - Voinţa Valu lui Traian 4-2, Avântul Comana - Viitorul Mereni 2-1, CS II Agigea - Gloria Albeşti 7-5.

Clasamente

Seria Nord: 1. Corbu - 38p, 2. Ghindăreşti - 34p, 3. Săcele - 33p, 4. Ciobanu - 30p, 5. Tortoman - 28p, 6. Fântânele - 27p, 7. Gârliciu - 26p, 8. Pantelimon - 19p, 9. Târguşor - 15p, 10. Siliştea II - 11p, 11. Topalu - 3p.

Seria Sud: 1. Peştera - 63p, 2. Valea Dacilor - 52p, 3. Oltina - 45p, 4. Ostrov - 43p, 5. Siminoc - 41p, 6. Nisipari - 35p, 7. Seimeni - 34p, 8. Băneasa II - 33p, 9. Adamclisi - 27p, 10. Aliman - 25p, 11. Ciocârlia - 16p (37-61), 12. Cochirleni - 16p (34-112), 13. Deleni - 6p, 14. Mircea Vodă - 4p.

Seria Est: 1. Topraisar - 49p, 2. Mereni - 45p, 3. Eforie II - 43p, 4. Valu lui Traian - 38p, 5. Chirnogeni - 37p, 6. Comana - 35p (48-42), 7. Agigea II - 35p (69-53), 8. Cobadin - 32p, 9. 2 Mai - 31p, 10. Pecineaga II - 30p, 11. Amzacea - 19p, 12. Bărăganu - 16p, 13. Albeşti - 13p (25-71), 14. Negru Vodă - 13p (12-64).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii