Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:36 16 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Descindere la un centru de cazare din Tulcea. Suspiciuni de tâlhărie calificată și organizarea de jocuri clandestine

ro

15 Dec, 2025 21:41 373 Marime text
Sursa foto: IPJ Tulcea







Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea cu sprijinul luptătorilor Serviciul pentru Acțiuni Speciale Tulcea, polițiștilor Biroului de Investigații Criminale și Biroului de Ordine Publică, al Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, au desfășurat o acțiune operativă în municipiului Tulcea, în cadrul unui dosar penal aflat în lucru.


IPJ Tulcea informează că în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, organizarea de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc, în scopul obținerii unor venituri, faptă prevăzută de O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prin utilizarea fără consimțământul titularului a unui instrument de plată electronică și operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, deținute în vederea utilizării frauduloase.

În urma percheziției domiciliare, efectuate la data de 13 decembrie a.c., de către polițiști, la un centru de cazare din municipiul Tulcea, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri, existând suspiciunea că acestea provin din săvârșirea infracțiunilor cercetate, respectiv carduri bancare, permise de ședere, pașapoarte, bancnote distruse prin tăiere oblică și verticală, cărți de joc, arme albe, agende și caiete cu evidența datoriilor, telefoane mobile, cartele SIM, precum și alte documente.




Totodată, în urma percheziției, au fost descoperite și ridicate substanțe a căror proveniență și caracteristici nu au putut fi stabilite, precum și 2.820 de țigarete fără timbru fiscal, din Vietnam.

În urma administrării probatoriului, față de persoana cercetată a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate anterior, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Tulcea.

Ulterior, la data de 14 decembrie 2025, persoana în cauză a fost prezentată Judecătoriei Tulcea, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

„Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a participației fiecărei persoane implicate.Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii”, precizează oameni legii
.



Citește și
Șofer băut, scos din trafic în Isaccea, județul Tulcea. Iată cu ce alcoolemie a fost depistat
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii