Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:53 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antrenorul Marian Pană, după eşecul Farului la Dorohoi „Este o înfrângere ruşinoasă, n-avem nicio scuză“

ro

13 Oct, 2014 00:00 2593 Marime text


Contraperformanţă pentru „marinari“, care au cedat în fieful ultimei clasate la ora jocului, echipă nou-promovată şi care nu avea nicio victorie (obţinând doar un punct în şase meciuri), dar care, în minutul 42, îi conducea pe farişti cu 3-0!


FC Farul a cedat cu 2-3 (0-3), sâmbătă, în meciul disputat în deplasare cu FCM Dorohoi, în etapa a şaptea a Ligii a II-a, seria secundă. Fără mai mulţi oameni de bază în echipă, oaspeţii s-au văzut conduşi la pauză cu scor de forfait. Pe final de joc, „marinarii” au înscris de două ori, însă n-au mai putut întoarce soarta meciului.

Golurile au fost reuşite de Orăşanu (32), Ed. Sandu (37), Grumezescu (42), respectiv D. Ciobanu (77) şi R. Neagoe (90+4 - din penalty). La 0-0 însă, Farul a ratat o ocazie importantă (Scărlătescu 15), după cum şi FCM Dorohoi, la 3-0, a irosit două şanse mari de a se desprinde, de fiecare dată ratând Sandu (întâi un penalty, în minutul 56, când a tras în bară, apoi, în minutul 70, şutând pe lângă cu poarta goală).
FC Farul (antrenor, Marian Pană) a jucat cu: Ciucă - Băjan, D. Ciobanu, Miulescu, B. Dumitru (46 Muscă) - Cârstoiu - Scărlătescu, R. Neagoe (cpt.), V. Ion (39 Plămadă), Szalkai - Igiroşanu (70 Pâslaru). „Marinarii“ nu i-au putut folosi pe Enciu (suspendat), Straton, Ivănică şi Ochia (accidentaţi), acestor indisponibilităţi adăugându-li-se cea a lui Bardu, absent de mai mult timp, din cauze medicale. Echipa lui FCM Dorohoi (antrenor, Vespazian Colban) a fost: Listaru - Vlaicu, Cososchi, Luca, Lumaicu - Vrabie, Orăşanu (cpt.), Ghiviziu, Pavăl - Grumezescu (90+3 Barabaş), Ed. Sandu (82 Tudorache).   

Marian Pană - „Îmi reproşez şi eu multe“

„E o înfrângere ruşinoasă, atât pentru mine, ca antrenor, cât şi pentru jucătorii care au intrat în teren. N-avem nicio scuză. Practic, după cum a început jocul, n-am crezut că putem să avem vreo problemă. La 0-0, am ratat o ocazie imensă, iar în minutul 32, la primul şut spre poartă, adversarul a marcat. Apoi au fost zece minute de coşmar pentru noi, în care gazdele au mai punctat de două ori. Repriza a doua nu cred că a mai contat, cu toate că să zicem că am reuşit să revenim în joc. Nu este suficient însă pentru o echipă care se vrea a fi Farul Constanţa. Îmi reproşez şi eu multe lucruri, dar prefer să le ţin pentru mine, să mi le însuşesc şi să vedem ce va fi pe viitor. Penalty-ul acordat gazdelor a fost inexistent, dar nu mai contează. Trebuia să dăm noi gol la 0-0 şi cred că scorul final ne era favorabil. Era un moment în care ar fi trebuit să rezolvăm problema la adevăr, ţinând cont că suntem la -5, dar nu am fost în stare. Nici eu, ca antrenor, şi nici jucătorii. Ne-au lipsit patru titulari de bază. Se vede că n-avem cu ce să înlocuim. Acum, important e să câştigăm miercuri“, a declarat Marian Pană.

„Marinarii“ au căzut pe locul nouă

În urma înfrângerii de la Dorohoi, Farul a căzut un loc în clasament, de pe opt pe nouă, fiind, la acest moment, în afara obiectivului fixat (clasarea în primele şase, care asigură calificarea în play-off). În şapte meciuri, „marinarii“ au strâns şapte puncte, având o victorie, patru egaluri şi două înfrângeri, golaveraj 11-12. În etapa viitoare, Farul întâlneşte pe teren propriu CF Brăila, miercuri, 15 octombrie, de la ora 15.00. Formaţia brăileană ocupă poziţia a opta în clasament, cu opt puncte.   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii