Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:50 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acum 45 de ani, căpitanul Farului, Constantin Mareş, strângea condicile la ora 7.30 „Opriţi meciul, că au murit «cadavrele»!“ (galerie foto)

ro

19 Jul, 2014 00:00 9347 Marime text
Fundaş central redutabil în echipele de vis ale FC Farul din anii '60 - '70, Constantin Mareş este un giurgiuvean stabilit la Constanţa, care a împlinit 70 de ani cu patru luni în urmă, pe 7 martie. Fost fotbalist la Giurgiu şi la echipa naţională de juniori, Mareş a fost la un pas să se transfere la Dinamo, dar a ales Farul. La Constanţa a ajuns în 1965, iar de atunci nu a mai părăsit oraşul de la malul mării, îndeplinind în fotbal toate rolurile posibile. În prezent, activează ca director coordonator pe segmentul de vârstă 6-9 ani la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“.
 
Cel mai mic copil al familiei giurgiuvene Mareş, Constantin, a început să bată mingea pe un maidan din spatele casei, pe care, iniţial, trebuia să se amenajeze un velodrom. Până la urmă, din cauza pânzei freatice, s-a renunţat la acest plan şi s-a făcut un teren de fotbal, pe care puştii din zonă încingeau campionate între străzi. Aveau o singură minge, cu şiret, pe care o dădeau de la unul la altul, îngrijind-o ca pe ochii din cap. Dintre pici se detaşa cineva. Tocmai Constantin.

Pe când acesta avea 13-14 ani, la Giurgiu a apărut o echipă de liga a treia, AS Marina (detaşată de la Tr. Măgurele), care avea nevoie de formaţie de juniori. Misiunea alcătuirii ei i-a fost încredinţată unui căpitan, Burlan, care a venit la teren să-i vadă pe puşti. „S-a întâmplat ca în acea zi eu să nu ajung la meci, dar copiii i-au spus căpitanului că lipseşte cineva, care e cel mai bun dintre ei. Într-un târziu, ofiţerul m-a găsit. Iniţial, nu am vrut să vin la fotbal, gândindu-mă că părinţii se vor împotrivi şi vor pune în prim-plan cartea. Dar căpitanul m-a convins până la urmă, spunându-mi că voi juca numai la meciurile de acasă şi nu voi lipsi de la şcoală“, povesteşte Constantin Mareş.

Sacheti, ridiculizat: „Te-a făcut zob!“

Aşa a început fotbalul viitorul jucător al Farului. Nu le-a spus părinţilor că devenise fotbalist, iar o perioadă, secretul său a ţinut. Însă, la un meci (în care a dat şi două goluri), l-a văzut un coleg de serviciu de-al tatălui său, Şerbănescu, astfel aflând şi familia tânărului Constantin. „Să vezi ce bine joacă ăla micul al tău, Titi“, i s-a adus la cunoştinţă tatălui său. „Fugi de-aici, îl confunzi, el nu e la fotbal“, s-a arătat neîncrezător, la început, părintele lui Mareş. Însă, până la urmă, s-a adeverit că puştiul era Titi. Părinţii au pus o condiţie: să joace fotbal, dar să aibă şi note mari la şcoală. Cum ambele se împăcau de minune, Constantin a primit undă verde şi din partea familiei. Pe când avea 14 ani şi jumătate, la un meci cu Olimpia Giurgiu (cea mai bună dintre cele trei echipe ale oraşului, reprezentanta Fabricii de Zahăr), juniorii Marinei au câştigat, iar vioara întâi a fost Constantin Mareş. „Am evoluat în deschiderea echipelor mari. Am jucat în atac şi am dat două goluri şi o pasă decisivă, ridiculizându-l pe adversarul meu direct, fundaşul Sacheti, al cărui tată înnebunise de furie. Fugea pe lângă gard şi îi striga fiului: «Să vezi ce păţeşti tu când vii acasă. Te-a făcut zob ăsta». După această partidă, m-a transferat Olimpia. Iniţial, AS Marina s-a opus, dar au intervenit organele locale de partid. Astfel că, la 15 ani, eu jucam la Divizia C, la seniori. Interpretam mai multe roluri: extremă dreapta, mijlocaş, atacant central sau fundaş central“, spune Constantin Mareş, care, în scurt timp, a ajuns şi la lotul naţional de juniori, unde, de-a lungul anilor, avea să fie coleg cu Mircea Lucescu, Dobrin, Deleanu, Zavoda I sau Nunweiller VI, precum în poza de mai sus, unde, în afară de Mareş (al doilea din stânga, în rândul de sus), apar şi Dobrin, şi Lucescu (al doilea, respectiv al treilea din stânga, în rândul de jos).

Încurajări de la Angelo Niculescu

În anul 1964, a fost inclus în selecţionata Bucureştiului care a participat la Spartachiada republicană, alături de Siderurgistul Galaţi, Dinamo Piteşti (la care juca Gicu Dobrin) şi FC Farul. În finala mare, s-au întâlnit Bucureşti (care a învins cu 2-0 Piteşti) şi Farul. Constănţenii s-au impus cu 1-0 (a marcat Iosif Bukkossi, printr-un şut de la 30 de metri), după ce echipa adversă ratase marile ocazii ale meciului, inclusiv cu poarta goală. Oficialii Farului şi-au notat un nume în agendă - Constantin Mareş pe care au vrut să-l transfere imediat, dar jucătorul nu a fost de acord, întrucât era student în anul IV la Institutul de Cultură Fizică Bucureşti, iar soluţia propusă de Farul (să treacă la fără frecvenţă) nu i-a surâs. La Farul a ajuns totuşi peste un an, în 1965. Terminase facultatea şi a fost ofertat de trei echipe: Farul, UTA şi Siderurgistul Galaţi. Plus Dinamo, cu care se pregătea (jucând însă la Giurgiu, la Victoria, care luase naştere prin contopirea dintre Olimpia şi Dunărea). Dinamo îl remarcase la un meci Giurgiu - Dinamo Obor, câştigat de a doua formaţie cu 2-1, dar cu sprijinul solid al arbitrilor. „La finele partidei, faţa îmi era scăldată în lacrimi. Antrenorul Angelo Niculescu mi-a spus însă: «Nu mai plânge, copile, că de tine se va mai auzi»“, spune Mareş. Transferul la Dinamo era ca şi făcut (se înaintaseră şi actele pentru ca tânărul jucător să primească gradul de locotenent major), însă clubul din Ştefan cel Mare voia să-l împrumute un an la Dinamo Obor, gândind că Mareş nu avea cum să joace în apărare înaintea experimentaţilor Nunweiller III şi IV. „La anul, se retrage Nunweiller III şi te chemăm înapoi“, i s-a transmis jucătorului, însă Constantin a preferat provocarea Diviziei A, astfel că, la 21 de ani, a ajuns la Farul. Şi Sportul Studenţesc l-a vrut, atunci când formaţia Viitorul Bucureşti, la care juca giurgiuveanul în Divizia A (însă fără drept de promovare) s-a desfiinţat după un tur de campionat, iar echipele din capitală au început să se înfrupte din jucătorii rămaşi. Mareş nu s-a dus însă la Sportul, răspunzând cu aceeaşi monedă după ce echipa studenţească refuzase, mai înainte, transferul său. Oficialii Sportului s-au înfuriat însă şi au vrut să-l dea afară pe Mareş din facultate. „A trebuit să mă duc la rector şi să-i explic toată situaţia. I-am spus că, dacă vor să dea afară un student care intrase la facultate al 11-lea din 200, bursier în fiecare an, cu frecvenţă bună la cursuri şi cu rezultate bune la învăţătură, n-au decât. Noroc că rectorul era un om cu capul pe umeri, care n-a aprobat exmatricularea", arată fostul jucător. În fotografia de mai sus, faristul Mareş (la minge) se duelează cu atacantul stelist Gheorghe Constantin.

De ce a fost retras fundaş central

„La Farul, am jucat opt ani, până la 1 ianuarie 1973, când am şi agăţat ghetele în cui, la 29 de ani. A fost o perioadă foarte bună a mea. În scurt timp, am primit banderola de căpitan, deşi în echipă erau jucători mai vârstnici şi mai vechi la Farul decât mine sau care jucau la Naţională, precum Iancu, Sasu, Kallo sau Manolache. Am fost adus la Constanţa cu avionul. Preşedinte era Foti D. Foti, iar ca antrenori activau Virgil Mărdărescu (principal) şi Costică Toma (secund). Iniţial, jucam mijlocaş (alături de Manolache), în sistemul 4-2-4, apoi m-am consacrat ca fundaş central. La un meci cu FC Argeş (echipă de la care venise la Farul Gil Mărdărescu), era indisponibil în apărare Constantin Tâlvescu, iar principalul nostru a hotărât să mă retragă pe mine stoper, nu pe Koszka. Argeşenii aveau un atacant redutabil, Ţurcanu, înalt şi puternic, însă în faţa căruia m-am descurcat foarte bine. Mărdărescu ţinea mult să bată FC Argeş, iar noi ne-am impus cu 2-0. După acest meci, am rămas definitiv fundaş central. Am jucat pe acest post în tandem cu Tâlvescu, iar după retragerea sa, am făcut pereche de regulă cu Dumitru Antonescu. Eram un jucător cu detentă foarte bună, aveam forţă şi loveam mingea la fel de bine atât cu capul, cât şi cu ambele picioare. Eram apreciat ca un jucător elegant, atât în joc, cât şi în afara terenului. M-am bucurat nespus zilele trecute, când, la o plimbare prin parc, în Constanţa, cineva, un domn în vârstă, m-a abordat, spunându-mi: «Domnule Mareş, ce detentă aveaţi când jucaţi!»“, spune tehnicianul de 70 de ani, care nu-şi arată însă vârsta, viaţa de fost sportiv menţinându-l încă în formă. În poza de mai sus, Mareş este căpitan al Farului într-un meci cu Steaua, omologul său fiind Bujor Hălmăgeanu.

Antrenorul Gil Mărdărescu i-a cârpit zdravăn

Cu Farul, Constantin Mareş a ocupat locul 4 în Divizia A. „A fost un sezon în care am bătut şi la Constanţa, şi în deplasare, toate cele patru echipe din capitală: Steaua, Dinamo, Rapid şi Progresul. Gil Mărdărescu era un foarte bun psiholog. Vorbea cu fiecare jucător în parte şi ne motiva extraordinar. Intrai pe teren cu convingerea că eşti cel mai bun. Înaintea unui meci cu Dinamo, mie îmi spunea: «De ce să joace Nunweiller III la Naţională în locul tău? Tu trebuie să fii acolo». Am învins Dinamo cu 4-0 atunci. Kallo a dat trei goluri, iar Iancu, unul. După acea confruntare, de la echipa bucureşteană au fost traşi pe linie moartă jucători precum Nunweiller III, Datcu sau Popa”, povesteşte Mareş. Gil Mărdărescu ţinea însă mult şi la disciplină. Iată un exemplu: Farul a participat la un turneu în Liban, în care, într-o zi liberă, doi dintre jucători au întârziat jumătate de oră în oraş şi, în plus, au venit afumaţi bine de tot. Când i-a văzut, antrenorul i-a cârpit zdravăn. A doua zi, cei doi îi întrebau pe restul colegilor: „Nea Gil s-o fi prins că eram băuţi aseară?”. Atât de tare trăseseră la măsea că nu-şi mai aduceau aminte de palmele primite de la Mărdărescu! Ajuns la Constanţa, Mareş s-a şi căsătorit, în anul 1968. A luat-o de nevastă pe Ileana, care lucra la ICS Alimentara (de unde a şi ieşit la pensie). Ileana are 68 de ani, iar roadele căsniciei lor sunt cele două fete: Alina Gabriela Coman (46 de ani, lucrează la o companie de transporturi) şi Paula Iuliana Cristea (43 de ani, activează într-un spital privat). Constantin şi Ileana Mareş au şi un nepot (băiatul Paulei), Eduard Cristian (care merge pe 16 ani). Poza de mai sus este din timpul stagiului din Liban, iar mai mulţi farişti, printre care preşedintele Foti D. Foti, antrenorii Mărdărescu şi Petre Comăniţă (secund) şi jucători precum Mareş, Tâlvescu, Antonescu, Georgescu sau Pleşa au fost fotografiaţi într-o plantaţie de bananieri.

„Felicitări, tovarăşe director!“

Cât timp juca la Farul, Constantin Mareş a fost integrat la o întreprindere, ca operator vas vagon. Activa însă la biroul personal, iar una dintre sarcinile sale era ca, în fiecare dimineaţă, la ora 7.30, să ridice condicile de prezenţă. La aceeaşi întreprindere fusese angajat şi un alt fotbalist de la Farul, portarul Dan Ştefănescu. Cei doi lucrau acolo patru ore pe zi, atunci când nu erau în cantonament sau nu plecau la meciuri în deplasare. Directorul întreprinderii era Teodor Şovăilă (preşedinte onorific la Farul), tatăl fostului antrenor de la Centrul de Copii şi Juniori al clubului constănţean, Eugen Şovăilă. „Directorul Şovăilă ne mai chema la el, la cafea, pe mine şi pe Dan Ştefănescu, dar discutam despre echipă (eu eram căpitanul Farului). Într-o zi, ne-am trezit pe neaşteptate cu ministrul de resort, un anume Lazăr, care îşi făcea concediul în Deltă şi venise la întreprindere neanunţat. Toţi trei ne beam, atunci, cafeaua. Când a aflat cine suntem, Lazăr i-a spus lui Şovăilă: «Felicitări, tovarăşe director, că ai reuşit să aduci la serviciu, la ora 7.30, doi fotbalişti». Vorbeam destul de des şi cu primul secretar al judeţului, Vasile Vâlcu (ajuns apoi preşedinte al Consiliului de Stat). La un meci cu Rapidul, la Constanţa, a venit şi el, alături de mai multe mărimi ale partidului, de la Bucureşti. Eu, în calitate de căpitan, am urcat în tribună şi i-am oferit un buchet de flori. Am învins cu 3-0, iar lui Vasile Vâlcu îi râdea inima de bucurie. Mi-l aduc minte perfect: micuţ, cu părul alb complet, roşu la faţă, de o veselie extraordinară. După meci, a închinat cu noi un pahar la Privighetoarea. Altă dată, într-o perioadă în care echipa nu mergea strălucit (ajunsesem pe locul 11), ne-a chemat la el, la Casa Albă. Eu le-am zis colegilor: «Pregătiţi-vă cojoacele, să vedeţi ce dă bătrânul în noi!». Însă acesta, sfătos, ne-a vorbit frumos şi a insistat să bem şi un coniac cu el. Ne aşteptam să ne muştruluiască, dar nu a fost aşa. Ne-a întrebat pe fiecare în parte ce probleme avem, pe care, apoi, le-a rezolvat în timp record. Iar acest lucru a contat, Farul urcând rapid în clasament, până pe locul 6“, povesteşte Constantin Mareş. În poza de mai sus, apare echipa Farul, formată din: rândul de sus (de la stânga la dreapta) - Robert Cosmoc (antrenor principal), Stoica, Oprea, N. Constantinescu, Ghircă, Mareş, Pleşa, I. Constantinescu, Emanoil Haşoti (antrenor secund); rândul din mijloc (de la stânga la dreapta) - Tănase, Antonescu, Turcu; rândul de jos (de la stânga la dreapta) - Ologu, Caraman, Gh. Constantin, Ştefănescu, Popa, Kallo, Tufan.

L-a adus la Farul pe jucătorul Petre Buduru

După ce a încheiat activitatea de jucător, acesta a lucrat trei luni antrenor la Centrul de Copii şi Juniori al Farului, după care, între martie 1973 şi mai 1975, a fost vicepreşedinte la FC Constanţa. Ulterior, între 1975 şi 1977, a activat ca preşedinte al clubului. A mai fost profesor de educaţie fizică la Liceul „Mihai Eminescu“, antrenor la tineretul Farului (atunci se numeau juniori divizionari), antrenor la echipa mare a Farului (atât secund, cât şi principal), component al brigăzii de control de la Federaţia Română de Fotbal, care monitoriza activitatea unor echipe de fotbal (între 1979 şi 1981), dar şi preşedinte al Comisiei Judeţene de Fotbal Constanţa (actuala Asociaţie Judeţeană de Fotbal), între 1986 şi 1990. A activat peste 20 de ani la Centrul de Copii şi Juniori al Farului, pe care l-a şi condus. Ca preşedinte al Farului, l-a adus la echipă pe jucătorul Petre Buduru, şi el, de loc, din Giurgiu. „L-am convins să vină şi cu promisiunea că îl vom ajuta cu facultatea. În meciurile de pregătire, a jucat foarte bine, dar apoi a intervenit o cădere, explicabilă, de altfel, întrucât trecuse de la Divizia C la Divizia A, iar volumul antrenamentelor era total diferit. Dumitru Ivan, preşedintele CJEFS (Consiliul Judeţean de Educaţie Fizică şi Sport), nu voia să-l mai sprijine cu facultatea, dar am intervenit eu şi problema s-a rezolvat. Mereu când ne întâlnim, Petre Buduru îmi mulţumeşte pentru sprijinul pe care i l-am acordat. Oricum, s-a dovedit un transfer reuşit. Supărat că l-am luat pe Buduru de la Giurgiu, un conducător de acolo a trimis o scrisoare la ziarul Sportul, în care mă denigra şi făcea afirmaţii mincinoase. Bineînţeles că epistola nu a fost publicată“, dezvăluie Constantin Mareş, care, în poza de mai sus activează ca antrenor secund al Farului, lotul fiind: rândul de sus (de la stânga la dreapta) - Turcu, Pacea, D. Zamfir, Ignat, Alecu, Borali; rândul din mijloc (de la stânga la dreapta) - Gheorghe Ola (antrenor principal), Nistor, Mustafa, Antonescu, Ion Robu (preşedinte), Peniu, Buduru, Petcu, Bălosu, Mareş; rândul de jos (de la stânga la dreapta) - Drogeanu, Zahiu, Ştefănescu, Sărăcin, Tararache, Purcărea, Mardare.

I-au dat 21 de goluri Viitorului Chirnogi

A activat ca antrenor şi la unele echipe din judeţ, precum Portul Constanţa (promovată în Divizia C) sau SNC Compref, pe care a promovat-o în Divizia B. La a doua formaţie, născută din colaborarea dintre Farul (care dădea jucătorii), SNC (care îi plătea pe fotbalişti) şi Compref (care asigura terenul), Mareş a alcătuit o trupă teribilă. Jucau tineri vicecampioni naţionali de la Farul, bine pregătiţi fizic, care îi băteau mai pe toţi cei cu care jucau. În barajul de promovare, au distrus Viitorul Chirnogi: 10-0 în deplasare, 11-0 acasă. „În a doua partidă, scorul putea fi şi mai mare, dar meciul s-a încheiat în minutul 70, după ce oaspeţii au rămas în şapte jucători, din pricina accidentărilor. I-au alergat ai mei într-atât încât au cedat pe capete (cu probleme musculare). La 11-0, observatorul partidei, celebrul Titi Teaşcă, i-a strigat arbitrului, mucalit, cum îi era felul: «Stere, opreşte meciul, că au murit cadavrele!». Băieţii aveau o viteză de joc fantastică. Evoluau numai din prima. Îi băteau mai mereu pe Farul în amicale. Într-un amical în Bulgaria, la Dobrici, am dispus de echipa locală (prim-divizionară) cu 2-1 (în minutul 90 era 2-0). Peste câteva luni, la Constanţa, aceeaşi formaţie a învins Farul şi au vrut încă un meci cu noi. Am câştigat iarăşi, cu 2-0“, arată Constantin Mareş. În acea perioadă, printre jucătorii lui SNC Compref se numărau Adam, Buzu, Mangri, Şamata, Badea, Zadea, Dula, Ruţă, Caraman, Ionescu, Stroe sau Chirea. La Farul, una dintre grupele redutabile ale lui Mareş a fost cea a juniorilor născuţi în anul 1986, de la care se remarcau fotbalişti precum Dimciu Saricu, Vlad Pavel, Mircea Gheorghiu, Ştefănuţ Tudorache, Tănase Tasenţe, Adrian Grigoriu, Constantin Fălină, Cosmin Damian, Daniel Parmac, Ionuţ Durbac, Claudiu Marcu, Radu Sava, Sorin Răducan, Sorin Apostoae sau Daniel Olteanu, mulţi dintre ei convocaţi la echipa naţională de juniori. Poza de mai sus este cu această grupă de juniori. „Constantin Mareş mi-a fost ca un al doilea tată", a declarat Tănase Tasenţe.

A lucrat cu mulţi tineri ajunşi celebri

Constantin Mareş a pregătit mulţi tineri fotbalişti care au devenit apoi celebri. „În ultima perioadă a junioratului lor, am lucrat cu Ştefan Petcu şi cu Constantin Gache, la grupa 1957. I-am mai avut elevi pe Gabriel Zahiu, Lucian Marinof, Dorel Zamfir (grupa 1960), Cârâc, fraţii Dinu (Georgel şi Marian - actualul secund al lui Petre Grigoraş), Zadea, Caraman sau Chirea. De asemenea, Gabriel Şimu şi Ionescu au ajuns de două ori în lotul echipei mari a Farului, dar, din diferite motive, nu s-au menţinut. Ca antrenor, m-au caracterizat exigenţa şi seriozitatea. Colaboram foarte bine cu părinţii, cărora le plăcea severitatea mea. Mă preocupau toate aspectele vieţii elevilor mei, nu numai cele sportive. Le ceream şi carnetul de note, forţându-i să înveţe bine. Însă nimeni nu mi-a reproşat nimic. Foştii mei fotbalişti îmi mulţumesc şi acum, atunci când ne întâlnim“, arată Constantin Mareş, surprins în această fotografie (primul din stânga, în rândul de sus) alături de o altă serie de juniori a sa de la Farul, din care nu lipsesc Lăcătuşu, Timur Osman, Marinof, Dumitraşcu, Popa, Georgel Dinu, M. Dumitru, Itoafă, Borali, Naciadis, Pacea, Zahiu, Păţan, V. Constantin, Vulpe, Pârcălăbescu sau Paris.

Ti-a placut articolul?

Comentarii