A fost internat în spital Portarul Laurenţiu Marin, de la Farul, ratează startul Ligii a II-a
A fost internat în spital: Portarul Laurenţiu Marin, de la Farul, ratează startul Ligii a II-a
25 Aug, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3682
Marime text

Confruntarea disputată la Tulcea s-a încheiat la egalitate, 0-0, dar constănţenii s-au declarat mulţumiţi de jocul echipei, Farul ratând mai multe ocazii mari. „Marinarii“ debutează în Liga a II-a sâmbătă, 30 august, de la ora 11.00, cu o partidă la Constanţa contra lui Rapid CFR Suceava. În această săptămână, este posibil ca, la antrenamentul de miercuri, antrenorul Marian Pană să programeze un meci „în familie“ sau cu juniorii.
În amicalul de la Tulcea, Farul a avut următoarea formulă de start: Vl. Neagu - Băjan, Miulescu, Straton, Dumitru - Ochia, Cârstoiu - Bardu, Plămadă, V. Ion - Igiroşanu. În minutul 20, Valentin Ion s-a accidentat uşor şi a fost înlocuit cu Păslaru, antrenorii constănţeni nedorind să rişte agravarea problemei medicale. Restul schimbărilor au fost operate în partea secundă, majoritatea celor care au început partida jucând 65 - 70 de minute. Au mai evoluat R. Neagoe, D. Ciobanu, Arotăriţei, Szalkai, Cl. Popa, Scărlătescu, D. Stan şi Moroşanu.
„A fost un meci bun al nostru, cu multe ocazii şi faze. Printre altele, am trimis de două ori balonul în bară, prin Igiroşanu şi Bardu, iar Scărlătescu a ratat singur cu portarul. Rămânem cu plusuri în urma acestei partide. Suntem pe un drum bun. Echipa a început să joace cam ce vrem noi“, a declarat Ion Barbu, antrenorul secund al Farului.
La echipa constănţeană nu au jucat Ghenciu (accidentat), Caciandone Dincă şi portarul Laurenţiu Marin, internat, de joi seară, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa. Caciandone a trebuit să repete unele analize la inimă, care nu-i ieşiseră bine prima dată. „Nu am participat la două antrenamente, astfel că nu am evoluat la Tulcea. Am repetat EKG-ul, dar nu au fost probleme. Totul e în regulă, iar de mâine (n.r. astăzi) revin la pregătire“, a declarat tânărul mijlocaş.
Laurenţiu Marin ia cel puţin o lună pauză

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- fara nume 25 Aug, 2014 10:20 Sănătate multă varule
- unu mic 25 Aug, 2014 01:18 Multa sanatate