Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:29 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

24 de jucatori la reunirea Farului

ro

03 Jul, 2009 02:58 1979 Marime text

fotbal_farul.jpgAu lipsit de la reunirea echipei Denis Alibec, Cosmin Băcilă şi Claudiu Voiculeţ, fiind acontaţi deja de alte echipe

Prima parte a lotului Farului a efectuat ieri vizita medicală preliminară, la club. Au participat 24 de fotbalişti, 17 de la echipa mare şi şapte de la Farul II.

Au fost prezenţi la reunire şi jucătorii reveniţi după împrumuturi la alte echipe: Tibor Moldovan, Otvoş şi Marius Soare, restul fotbaliştilor investigaţi medical fiind: Curcă, Nanu, Măţel, Larie, Daniel Florea, Pantelie, Rusmir, Dobre, Pătraşcu, Fatai, Păcuraru, Chico, Vlas, Barbu (echipa mare), Calagi, Bubuleandră, Ţarălungă, Durbac, Armando, Călin şi Iovănescu (Farul II). Restul de jucători vor efectua vizita medicală mâine şi, dacă este nevoie, sâmbătă. Antrenamentele propriu-zise încep de luni. Au lipsit de la vizita medicală Cosmin Băcilă şi Claudiu Voiculeţ. Cei doi vor semna contracte cu nou-promovata Internaţional Curtea de Argeş, după ce formaţia patronată de Benone Lazăr a ajuns la un acord cu Farul pentru transferul lor. Băcilă şi Voliculeţ se află de luni în cantonamentul argeşenilor de la Poiana Braşov. „În mare ne-am înţeles, mai sunt însă detalii de clarificat. Am căzut de acord  asupra primului an de contract, trebuie să discutăm şi despre următorii doi, pentru că înţelegerea se vrea a fi pe trei ani. Am avut şi alte oferte, de la Pandurii şi FC Vaslui, dar probabil aceste cluburi nu au dat pe mine suma cerută de domnul Bosânceanu", a declarat Cosmin Băcilă.  Internaţional, la care antrenor secund este fostul farist Vasile Mănăilă, şi-a exprimat de curând interesul şi pentru un alt jucător constănţean, Alexandru Măţel, care este dorit şi de FC Vaslui. În afară de Chico, Băcilă şi Voiculeţ au evoluat cele mai multe minute pentru Farul - 2355 şi 2339 - în sezonul recent încheiat. În ceea ce-l priveşte pe Denis Alibec, atacantul Farului a plecat ieri după-amiază împreună cu mama sa în Italia, acolo unde va negocia la concret trecerea sa sub culorile nerazzurilor. Tânărul jucător din Mangalia are toate şansele să ajungă coleg de echipă cu Cristian Chivu, deoarece fostul patron al Farului, Gheorghe Bosânceanu, cel care deţine drepturile federative ale jucătorului, a ajuns deja la un acord cu conducerea milanezilor. Incertitudinea în ceea ce priveşte viitoarea conducere a clubului dar şi situaţia lotului de jucători este încă prezentă în tabăra constănţeană. Deocamdată, singurul lucru sigur este componenţa băncii tehnice formată în continuare din tehnicienii Lucian Marinof, Cristian Cămui şi Sevastian Iovănescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii