Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:37 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

150 de persoane vor alerga minimum 100 de kilometri, de acasă, la Ultramaratonul Autism24h Marea Neagră

ro

28 Apr, 2020 09:39 3615 Marime text
În perioada 2-3 mai a.c. se va desfășura Ultramaratonului Autism 24 de ore Marea Neagră iar, pentru prima dată în istoria competiției, evenimentul nu se va desfășura pe plaja din stațiunea Mamaia, ci în domiciliul fiecărui participant, din cauza crizei generate de pandemia Covid-19.
 
Astfel, cei 150 de participanți înscriși la cursă vor alerga minim 100 de kilometri în propria casă, pentru sprijinirea financiară a copiilor cu autism izolați în casă și care nu au posibilitatea de a-și continua tratamentul.
 
Startul va fi dat sâmbătă, 2 mai, la ora 10.00, și va fi transmis în direct pe Facebook și pe Youtube, iar finish-ul va avea loc duminică la finalul celor 24 de ore de alergare. Participanţii își vor putea alege traseul de alergare și acesta poate fi:  în casă, pe bandă de alergare, pe terasă, pe acoperișul blocului, în curtea casei și pe orice alt traseu care îndeplinește condițiile legale pentru această perioada.
 
Kit-ul de concurs pentru fiecare participant se va livra prin curierat la domiciliu și va conține: medalie, mascota Autism24h și diplomă evenimentului.
 
Evenimentul are scop caritabil și urmărește strângerea de fonduri pentru realizarea primei platforme online de terapie și suport emoțional pentru copiii cu autism.
 
La startul competiției se vor afla cei mai buni ultramaratoniști din întreaga țară, iar la eveniment vor participa și români din întreaga Europă care vor alerga în izolare, din: Anglia, Spania și Italia.
 

Cu siguranță că bătălia va fi una cu adevărat epică, având în vedere că întregul eveniment se întinde pe durata a 24 de ore, iar regula este că fiecare alergător să adune minim 100 de km în cele 24 de ore pentru a primi medalia la final, a declarat psihologul Adrian Gemănaru, organizatorul evenimentului Alerg24h.


Sursa foto: Facebook (Adrian Gemănaru)  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii