Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, un exemplu de înnoire sufletească

ro

01 Apr, 2014 00:00 1603 Marime text
Pe 1 aprilie o pomenim pe Cuvioasa Maria Egipteanca, al cărei praznic a fost aşezat de Sfinţii Părinţi în Postul Mare, pentru a arăta cât de minunate sunt roadele pocăinţei.

Maria Egipteanca s-a născut în Egipt. La vârsta de 12 ani, îşi părăseşte părinţii şi merge în Alexandria, unde, timp de 17 ani, duce o viaţă desfrânată. La varsta de 29 de ani, părăseşte Alexandria şi ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt şi Libia, care călătoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Ajunsă în Ierusalim, doreşte să intre în Biserica Sfântului Mormânt, însă nu poate înainta decât până la prag, moment în care simte cum o putere nevăzută o opreşte. După numeroase încercări eşuate, ea înţelege că modul ei de existenţă o face nevrednică de a avea acces în acel locaş.

Astfel că se roagă Fecioarei Maria să-i facă posibilă intrarea, cu promisiunea că îşi va schimba întru totul modul de viaţă. Reuşeste să se închine Sfintei Cruci şi ia decizia să-şi trăiască viaţa în pustia Iordanului. În acest loc, Cuvioasa Maria Egipteanca îşi petrece 47 de ani în post şi rugăciune. Cu un an înainte de moartea sa, taina vieţii ei a fost descoperită părintelui Zosima, care a împărtăşit-o, iar dupa un timp, acesta s-a întors să o îngroape, fiind ajutat la săparea mormântului de către un leu.
Pilda Sfintei ne dă speranţă şi ne încredinţează că, prin rugăciune şi prin părăsirea vieţii păcătoase, prin lepădarea grijilor legate de trup şi de cele materiale, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem să ne ridicăm la cele duhovniceşti, asemenea cuvioasei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii