Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:17 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Turistii asalteaza statiunile

ro

17 May, 2002 00:00 953 Marime text

Inceput de sezon pe litoralul romanesc

Cei mai multi dintre oaspetii sositi la mare sunt tineri si pensionari cu bilete de tratament

In ciuda faptului ca sezonul estival abia a fost deschis, statiunile au inceput sa fie asaltate de turisti. Cele mai cautate sunt Neptun si Eforie Nord. Afluxul de turisti a inceput odata cu ziua de 1 Mai, cand s-au inregistrat mult mai multi turisti decat in anii trecuti, veniti sa petreaca pe litoral atat Ziua Muncii, cat si Invierea Domnului. Dupa Sarbatoarea Pastelui, insa, turistii au continuat sa viziteze litoralul romanesc. Daca de 1 Mai cei mai multi turisti erau tineri, elevi si studenti, in aceasta perioada majoritatea sunt de varsta a treia, veniti cu bilet de tratament sau, pur si simplu, pentru distractie. Nu lipsesc insa nici tinerii si strainii. Conform declaratiilor turistilor, aceasta perioada este preferabila lunilor "fierbinti" ale sezonului, tocmai din cauza temperaturilor care nu sunt atat de ridicate ca in iulie sau august. Singurul inconvenient, sezonul fiind abia la inceput, il reprezinta faptul ca, in multe hoteluri, inca nu s-au terminat lucrarile de amenajare, respectiv curatenia si zugravitul. Se pot intalni astfel hoteluri unde turistii sunt cazati la primele niveluri, in vreme ce la etajele superioare lucrarile sunt in plina desfasurare. Totusi, cei aflati in astfel de situatii nu se simt prea deranjati de acest lucru, considerand ca sunt alte avantaje pentru care merita sa vina pe litoral in aceasta perioada. Unul din aceste avantaje il reprezinta, in primul rand, preturile care nu au apucat inca sa atinga nivelul celor practicate in plin sezon.In ceea ce priveste plajele, acestea sunt curatate si isi asteapta deja turistii, cu toate ca in apa marii nu se scalda inca nimeni, decat eventualii temerari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii