Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:44 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teste nationale la sfarsitul clasei a X-a

ro

19 Jan, 2004 00:00 765 Marime text

Sistem nou de notare pentru cei din invatamantul obligatoriu

Absolventii de gimnaziu din acest an vor sustine testele nationale dupa metodologia din 2003 * La teste vor participa aproximativ 11.500 de candidati, la care se vor adauga cei din seriile precedente care nu au promovat capacitatea

Incepand cu anul viitor, testele nationale ar putea fi sustinute la sfarsitul clasei a X-a. Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a propus renuntarea la testele nationale de la sfarsitul clasei a VIII-a deoarece durata invatamantului obligatoriu a fost marita cu doi ani. Astfel, scolarii vor da un examen final abia la incheierea invatamantului obligatoriu. De asemenea, reprezentantii MECT au declarat ca aceasta propunere are in vedere sistemul de notare care va fi aplicat in toate scolile din Romania. Noul sistem de notare, aplicat experimental in doar 11 judete, printre care se numara si Constanta, va fi implementat la nivel national pentru ca evaluarea elevilor sa fie cat mai reala. In ceea ce priveste testele din acest an, acestea vor fi sustinute de aproximativ 11.500 de elevi din clasa a VIII-a din unitatile de invatamant preuniversitar din Constanta. La testele nationale se pot prezenta atat promovatii clasei a VIII-a de gimnaziu din seria curenta, cat si cei din seriile anterioare, care nu au luat examenul de capacitate, indiferent de varsta candidatului. Inscrierea candidatilor pentru testele nationale se va face in perioada 17-28 mai, iar prima proba scrisa, cea la limba si literatura romana, va fi sustinuta pe 14 iunie. Restul probelor se vor derula dupa urmatorul grafic: 16 iunie la matematica si 17 iunie la istoria romanilor sau geografia Romaniei. In perioada 14-18 iunie 2004, programul scolilor care sunt centre de testare va fi adaptat in vederea desfasurarii cursurilor pentru celelalte clase, in afara programului prevazut pentru testele nationale. Procedura de selectie privind accesul absolventilor clasei a VIII-a in clasa a IX-a are in vedere urmatoarele criterii: media la testele nationale, cu o pondere de 50%, si media de absolvire a claselor V-VIII, cu o pondere de 50%. In vederea admiterii la liceele vocationale sau la clasele cu predare a unei limbi moderne in regim bilingv, candidatii vor sustine si probe de aptitudini sau probe de verificare a cunostintelor de limba moderna.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii