Republica - „cinematograf in renovare" eterna ?! (galerie foto)

Sala de cinema este o ruină, iar reabilitarea durează de patru ani

Directorul Dumitru Vlăescu nu mai are nicio speranţă în renaşterea vremurilor de glorie ale instituţiei sale.

În anul 2003, la Republica se derula filmul „Mihai Viteazul". Mândria evenimentului o constituia achiziţionarea noului sistem stereo Dolby Surround, fiind primul cinematograf din provincie care a beneficiat de un astfel de sistem. Însă, aceasta a fost ultima sa realizare.
Căzut şi el în plasa oamenilor de afaceri, afişul pe care se poate citi „cinematograf în renovare" va sta mult şi bine în vitrină.
Directorul Dumitru Vlăescu îşi aminteşte de vremurile glorioase, în care sălile pe care le administra deveneau neîncăpătoare, atât înainte, cât şi după 1989. Asta în contextul în care celelalte sucursale cinematografice se confruntau cu periculoasa tranziţie de la comunism la capitalism. Întreprinderea adaptată la noul sistem a făcut din Republica şi din grădinile de vară un adevărat lăcaş de răsfăţ pentru cinefilii anilor '90. Vlăescu a ţinut să menţioneze că au fost vremuri când profiturile depăşeau un miliard şi jumătate de lei vechi.
„Era ceva ieşit din comun, rulau filme în 200 de localităţi, astăzi ce se mai petrece în fostele cămine culturale? Se alege praful de ele sau au loc petreceri cu manele", regretă Vlăescu.
Convingerea că publicul de film nu este şi cel de teatru, pe lângă adaptarea la cerinţele cinefililor, direcţiunea a considerat că acesta trebuie şi un pic educat. Aceasta a constat în aducerea de oameni de ordine, coşuri de gunoaie şi nelipsitele pungi de popcorn, pentru ca oamenii „să nu mai vină cu seminţe de acasă".
„Ne adaptam cerinţelor publicului. Săptămânal, aveam câte un film în avanpremieră", îşi aduce aminte Vlăescu, care a mai adăugat că, în acei ani, mereu s-a menţinut în topul primelor cinematografe ale ţării, rivalizând doar cu „Patria" din Bucureşti şi „Republica" din Cluj.
În timp ce varianta regiei mergea pe o linie continuă de pierderi, cinematografia constănţeană era singura care se bucura de profit. De exemplu, pentru a viziona filmul „Pe aripile vântului", erai nevoit să îţi faci rezervare cu câteva zile înainte, iar premiera mondială a „Războiului stelelor" rula şi la Republica.
„Amenzile erau un fenomen normal din partea pompierilor", îşi aminteşte Vlăescu. Pentru că sălile nu făceau faţă numărului de spectatori, pompierii erau cei care sancţionau persoanele îngrămădite pe scări. Exemplul cel mai concludent s-a petrecut la rularea filmului „Osânda", în regia lui Sergiu Nicolaescu, care a adunat peste 3.000 de oameni la Grădina Tomis, cea mai mare din ţară.

Începutul sfârşitului

În anul 2003, printr-o hotărâre de Guvern, toate cinematografele şi grădinile cinematografice au trecut din administraţia „Româniafilm" sub cea a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC). La rândul său, CNC a scos la licitaţie, un an mai târziu, cele 18 spaţii de vizionare de filme ale Constanţei.

Rezultatul a fost dezastruos, cel pe care îl vedem astăzi. Noii investitori nu s-au ţinut de promisiuni şi nu a avut loc nicio renovare şi nicio investiţie, în ciuda angajamentului în valoare de 150.000 euro. În faţa unei astfel de situaţii dificile, Dumitru Vlăescu a început demersurile revenirii la „Româniafilm" şi a reuşit acest lucru în iarna anului 2006, însă acum nici această măsură nu pare să ducă cinematograful pe calea cea bună.
Astăzi, nu există forţă financiară nici măcar pentru a reveni la stadiul în care se afla în momentul licitaţiei.
„Marele jaf" al cinematografelor de sub tutela Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmului „Româniafilm" (RADEF) continuă. Consilierul directorului RADEF, Ioan Moraru, explica, pe vremea când ocupa postul de şef al Regiei, că vina aparţine în totalitate fostului director, Mihail Ţintea, care a avut grijă să blocheze toate conturile şi că a făcut pierdută suma de 15.000 euro, destinată renovărilor pentru Republica.
Vremurile în care ne ieşeau ochii din orbite în faţa imensului ecran au apus demult şi, cel mai probabil, nu vor mai reveni niciodată.
Directorul Vlăescu este singurul angajat al ceea ce lui îi place să-l numească fostul „focar de cultură" al Constanţei. Ruşinos tratament pentru un om şi o instituţie care au întreţinut divertismentul viu în oraş timp de zeci de ani.