Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:40 21 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România Două persoane rănite după ce un autoturism a intrat într-o ambulanță, la Vetiș, județul Satu Mare

ro

21 Oct, 2025 08:30 197 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: ISU Sibiu
 
  • Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs luni seara în județul Satu Mare, după ce mașina în care se aflau a intrat într-o ambulanță, într-un sens giratoriu.

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs luni seara în județul Satu Mare, după ce mașina în care se aflau a intrat într-o ambulanță, într-un sens giratoriu, informează Inspectoratul de Poliție Județean, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în sensul giratoriu de la intrarea în localitatea Vetiș.

„Polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 65 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 194B, în localitatea Vetiș, la sensul giratoriu nu a respectat semnificația indicatorului 'Cedează trecerea', intrând în coliziune cu o ambulanță care circula pe DN 19, din direcția municipiului Satu Mare către localitatea Decebal, condusă de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Carei. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului și a unei pasagere, de 43 de ani, aflată în autoturism, aceștia fiind transportați la spital”, a precizat IPJ Satu Mare.


Ambii conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

La accident au intervenit și echipaje operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” pentru deconectarea bornelor de la acumulatorii vehiculelor implicate, precum și pentru sablarea carosabilului, în vederea înlăturării scurgerilor de combustibil și asigurării măsurilor de prevenire a incendiilor. 



Citește și:
UPDATE: Zeci de persoane, evacuate dintr-un bloc din Caracal din cauza mirosului de gaze, s-au întors în locuințe în siguranță
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii