Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:19 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O firmă de apartament a obţinut 10 milioane de lei de la Spitalul Judeţean Constanţa

ro

17 Oct, 2013 00:00 2954 Marime text
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a făcut public numele societăţii care a câştigat contractul „Furnizare dezinfectanţi (două loturi)”.
 
Valoarea totală finală a contractului atribuit este de 10.224.000 de lei. Câştigătorul contractului este societatea
PM MEDICAL FARM EQUIPMENT SRL, cu sediul fiscal în municipiul Bucureşti, aleea Râmnicu Vâlcea. Obiectul contractului constă în furnizarea de dezinfectanţi (două loturi). Lotul I constă în achiziţia de dezinfectanţi pentru suprafeţe şi mâini: detergent dezinfectant pentru curăţenie şi dezinfecţie nivel mediu suprafeţe, mobilier şi aparatură, detergent dezinfectant de grad înalt pentru suprafeţe critice, dezinfectant pentru dezinfecţia rapidă a suprafeţelor, detergent dezinfectant pentru curăţenie şi dezinfecţia alimentară şi veselă, săpun lichid pentru spălarea igienică a mâinilor personalului sanitar şi curăţarea corpului, inclusiv pediatrie şi nou născuţi, dezinfectant pentru mâini, dezinfecţie igienică chirurgicală, antiseptic pentru dezinfecţia mucoaselor. Lotul II constă în achiziţia de dezinfectanţi pentru instrumentar şi aeromicrofloră, detergent dezinfectant pentru curăţarea şi dezinfecţia instrumentelor, sterilizant chimic pentru instrumentarul termosensibil, dezinfectant rapid pentru suprafeţe şi aeromicrofloră. Responsabili de organizarea procedurii de achiziţie şi atribuire a contractului au fost: manager - dr. Dănuţ Căpăţînă, director financiar-contabil - ec. Androne Violeta, director îngrijiri - as. dipl. Asofiei Cristina, şef Serviciu Achiziţii - ec. Stănculescu Corneliu, medic-şef SPCIN - sr. Dişea Monica, referent Superior Achiziţii - Militaru Lavinia şi consilier juridic - jr. Chivu Dafina.
 
Despre PM MEDICAL FARM EQUIPMENT SRL
 
Societatea PM MEDICAL FARM EQUIPMENT SRL a fost înfiinţată în anul 2008, având sediul social în municipiul Bucureşti, pe aleea Râmnicu Vâlcea nr. 13, într-un apartament. Asociat unic al societăţii este Luca Cristina. Societatea nu este la prima afacere din care câştigă bani public. În anul 2011 a furnizat echipamente medicale spitalelor aflate în subordinea Primăriei Bucureşti, condusă de Sorin Oprescu. Din reţeaua societăţilor care au obţinut bani publici de la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Primăriei Bucureşti, face parte şi PM MEDICAL FARM EQUIPMENT SRL.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii