Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medii de 1 si 2 la concursul de titularizare

ro

23 Jul, 2002 00:00 1325 Marime text

Elevii vor avea profesori de nota 5

Candidatii au trebuit sa astepte mai mult de patru ore pentru a fi extrase subiectele * Rezultatele au fost sub limita asteptarilor * Cea mai mare parte a viitorilor profesori au primit note de 2 si 3 * La matematica si engleza, patru concurenti au fost notati doar cu nota din oficiu * Aceeasi situatie s-a inregistrat la concursul pentru posturile de educatori si invatatori

Examenul de titularizare din acest an s-a dovedit a fi un fiasco total pentru candidati si, in acelasi timp, pentru elevii care vor fi dascaliti de noii profesori. Desi se inscrisesera la concurs aproape 900 de candidati, 139 dintre acestia, speriati de concurenta mare, s-au retras. Pe langa acestea, cei care s-au incumetat sa sustina probele de specialitate au avut de asteptat aproape patru ore pana sa fie extrase subiectele. Acestea au sosit de la minister pe o discheta, iar operatorul de calculator a trebuit sa decodifice subiectele a 17 probe. Astfel, abia in jurul orei 11.00 candidatii au trecut la rezolvarea problemelor. Examenele de titularizare au fost sustinute pe 16 iulie la Colegiul "Carol I" si la Scoala 28, candidatii avand de sustinut o proba scrisa cu subiecte de specialitate si metodica. Numarul posturilor este mult mai mic in comparatie cu cel al inscrisilor, existand oferta pentru suplinitori la matematica - 31, limbile franceza si engleza - 93, religie - 55 si limba romana - 42, majoritatea locurilor scoase la concurs fiind, insa, in mediul rural. Rezultatele au fost sub limita asteptarilor, cea mai mare parte a viitorilor profesori obtinand note de 2 si 3. La religie au existat 39 de concurenti, cea mai mare medie fiind 6,45, iar cea mai mica 2,93, iar la matematica, din cei 50 de candidati, doi au obtinut doar un punct din oficiu, 9 dintre ei nu au reusit sa treaca de media 2, cea mai mare nota fiind 8,60. Pentru postul de profesor de limba engleza s-au inscris la concurs 34 de concurenti, cea mai mica nota fiind 3,55, iar la limba franceza doi dintre candidati au primit doar punctul din oficiu. La educatori, doi dintre participanti la concurs au obtinut note peste 9.50, dar majoritatea nu au trecut de nota 4. Nici pentru posturile de invatatori, unde s-au inscris 135 candidati, acestia nu au obtinut medii prea mari. Cea mai mica nota obtinuta de un viitor invatator este 1,80, multi dintre cei inscrisi la concurs reusind cu greu sa primeasca abia nota 5. Unul dintre candidatii pentru posturile de invatator a explicat ca notele mici obtinute se datoreaza subiectelor ambigue care au fost extrase, iar inspectorii au refuzat sa le clarifice cerintele. Rezolvarea detasarilor si suplinirilor se va face in perioada 25 august - 1 septembrie. Despre rezultatele din acest an de la examenul de titularizare, inspectorul scolar general-adjunct, Lucretia Sirinian, a declarat: "Mediile obtinute de candidati sunt dezastruoase, foarte multi au primit note mici. Candidatilor nu le ramane decat sa sustina un nou examen la anul, pentru ca nu vor fi titularizati daca nu au obtinut minimum nota 7".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii