Legenda Schitului de la Dervent şi a crucii făcătoare de minuni

O frumoasă şi puternică cetate romană se ridică în vremuri foarte depărtate, pe locul unde astăzi se află schitul cu crucea sfântă.

Ca mărturie sunt ţevile unui canal vechi scoase din pământ, iar pe malul Dunării, în cea mai apropiată parte de schimb s-au găsit urmele unor picioare de pod care, pe atunci unea cele două ţărmuri ale fluviului. Aceste urme se văd şi acum când e Dunărea mică. De asemenea, nu departe de schit, unde se crede că ar fi fost cimitirul cetăţii, locuitorii, care săpau la vreo temelie sau la vreo fântână,au dat peste o mulţime de oase omeneşti. Pe osul de la degetul mâinii unui schelet s-a găsit un inel cu crucea pe el. Când s-a ivit creştinismul, Sfântul Apostol Andrei venise pe meleagurile dobrogene, ca să propovăduiască dumnezeiescul cuvânt al lui Dumnezeu. El era însoţit de câţiva ucenici şi două fecioare. Stăpânitorii acelei cetăţi, fiind păgâni, privau cu ochi răi nou credinţă. Au început să prigonească şi să supună la tot feluri de chinurile Sfântul Apostol Andrei li pe ucenicii săi, crezând că astfel  vor face să se depărteze de cetate. Cum însă vajnicii propovăduitor ai lui Hristos nu se prea înfricoşau de prigoane şi cazne, păgânii s-au hotărât să-i ucidă. Apostolul Andrei şi-a dat aici mucenicescul sfârşit pe cruce, ca şi fratele său Petru, la Roma. Nu se ştie câtă vreme s-a mai fi scurs de atunci, dar se spune că cetatea a fost înghiţită de apele Dunării, care se revărsaseră potop. În partea de loc unde fusese îngropat martirul Andrei, a crescut din pământ a cruce făcătoare de minuni.

Sursa: „Legende dobrogene”, de Titus Cergău şi Emanoil Papazissu (1946)