Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:16 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Cantina Sociala din Mangalia iau masa zilnic peste 300 de persoane

ro

05 May, 2008 00:00 2097 Marime text

Circa 300 de persoane din Municipiul Mangalia, care nu obtin nici un fel de venit lunar, beneficiaza de hrana la Cantina Social, care apartine de Serviciul Public Crese, Asistenta Sociala, Cultura, Sport, Igiena Publica din cadrul Primariei Mangalia.

O buna parte a celor care primesc hrana gratuita, adica circa 140 de localnic, aflati in imposibilitate sa se deplaseze zilnic pana la Cantina Sociala, primesc mancarea sub forma de pachete ce contin alimentele de baza - carne de pui, ulei, orez, faina, zahar. "Este vorba despre fiind vorba despre persoane in varsta sau cu handicap locomotor. Acestia trebuie sa faca dovada, cu certificat medical eliberat de medicul specialist, ca nu pot veni o data pe zi la sediul cantinei. Noi le acordam, o data pe luna, printr-un membru al familiei, intreaga cantitate de alimente care le revine pentru 30 de zile", ne-a declarat directorul Serviciului Public Crese, Asistenta Sociala, Cultura, Sport, Igiena Publica, Liliana Oprea. Pe langa acestia, zilnic servesc masa la cantina aproximativ 120 de persoane. Unii stau la masa chiar in unitate. Altii, cu borcane, borcanase, galetuse si sufertase, vin si isi iau mancarea calda, dupa care merg acasa unde, mai mult ca sigur, ii asteapta familiile. Meniul este variat, in fiecare zi servindu-se un alt fel de mancare, dupa cum ne spune George Lupu, administratorul cantinei. Tot la cantina mananca, printr-un protocol semnat intre primarie si Scoala 1, 30 de micuti de la gradinita sociala de la aceasta scoala. "Au parte de o hrana diversificata si foarte consistenta", ne asigura George Lupu. "Au zile de snitele cu cartofi, piept de pui cu pireu... si in fiecare zi fructe si dulciuri". Acordarea hranei micutilor face parte dintr-un proiect al primariei si al Organizatiei "Salvati Copiii", copiii provenind din zonele sarace ale Cartierului M.I. Dobrogeanu. La cantina muncesc cinci bucatarese si doi angajati necalificati. Din pacate, Guvrnul Romaniei continua sa ii trateze pe oameni pe picioar de egalitate cu ... animalele, astfel incat costul zilnic al mesei la cantina sociala este acelasi cu cel al intretinerii unui caine maidanez intr-o biobaza. Adica 5 lei! "E putin, intr-adevar, iar noi facem tot ce putem sa ne incadram in suma. Ba. Mai mult, mai facem si ceva eforturi si reusim ca, la marile sarbatori, sa oferim oamenilor cate un pachet cu cele necesare", ne spune George Lupu. Conform Legii 208/1997 privind cantinele de ajutor social, beneficiari ai serviciilor cantinei sunt copiii de pana la 18 ani, aflati in intretinerea familiilor cu un venit lunar net pe o persoana este sub nivelul net lunar, tinerii care urmeaza cursuri de zi la institutiile de invatamant ce functioneaza in conditiile legii, pana la terminarea acestora, dar fara a depasi varsta de 25 ani, respectiv 26 ani in cazul celor care urmeaza studii superioare cu o durata mai mare de 5 ani, pensionarii, persoanele care beneficiaza de ajutor sau alte ajutoare banesti acordate in conditiile legii si al caror venit este de pana la nivelul net lunar pentru o persoana singura, luat in calcul la stabilirea ajutorului social. De asemenea servesc masa la cantina sociala invalizii si bolnavii cronici, precum si cei ce nu au nici un fel de venituri.

Scris de: {autor}Clara VALIMAREANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii