Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:16 11 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimbările din învățământ, publicate în Monitorul Oficial!

ro

08 Aug, 2025 17:56 753 Marime text
Foto: Facebook/MDLPAProcedura privind reorganizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi constituirea formaţiunilor de studiu în anul şcolar 2025 - 2026, ca urmare a măsurilor adoptate prin legea referitoare la unele măsuri fiscal-bugetare, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

*** Reorganizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat

Potrivit documentului, citat de Agerpres.ro, conducerile inspectoratelor şcolare identifică în reţeaua şcolară aprobată prin hotărâri ale consiliului local/ordin al ministrului educaţiei şi cercetării pentru anul şcolar 2025 - 2026 unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care nu se mai încadrează în prevederile legale pentru a funcţiona cu personalitate juridică şi care trebuie să intre în proces de reorganizare.

Procesul de analiză, pentru identificarea acestor unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, se aplică inclusiv unităţilor de învăţământ pentru care s-a emis ordinul ministrului educaţiei şi cercetării de reorganizare începând cu 1 septembrie, situaţie în care ordinul deja emis îşi încetează aplicabilitatea.

În procesul de analiză şi identificare a unităţilor de învăţământ se iau în considerare efectivele prevăzute în proiectul planului de şcolarizare aferent anului şcolar 2025 - 2026 sau gradul de realizare a planului de şcolarizare al unităţii de învăţământ prin raportare la cel din ultimii 4 ani şcolari, precum şi elemente ale strategiei locale de dezvoltare a învăţământului, astfel încât să se asigure funcţionarea cu personalitate juridică, se arată în procedură.

Până la data de 11 august, conducerile inspectoratelor şcolare au obligaţia de a stabili, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, printr-un document scris, asumat prin semnătură de părţile implicate, modalităţile de reorganizare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi lista tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat care urmează să intre în proces de reorganizare pentru asigurarea funcţionării acestora cu respectarea prevederilor legale.

Colaborarea dintre conducerile inspectoratelor şcolare şi autorităţile administraţiei publice locale poate avea loc în mod formal în cadrul unor şedinţe în care participă reprezentanţi ai părţilor implicate, în format fizic, hibrid sau online.

Pentru asigurarea grupelor/claselor de aplicaţie, în structura liceelor şi colegiilor pedagogice care nu dispun de acestea, se includ unităţi de învăţământ care şcolarizează nivel antepreşcolar/preşcolar/primar, care trebuie supuse procesului de reorganizare.


Conform documentului, doar pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat incluse în reţeaua şcolară aferentă anului şcolar 2025-2026, pot intra în proces de reorganizare şi unităţi de învăţământ preuniversitar de stat care deţin doar componente organizatorice autorizate să funcţioneze provizoriu, iar procesul de reorganizare poate viza inclusiv structuri şcolare arondate.

Lista unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare, însoţită de o notă de fundamentare a modului în care au fost puse în aplicare prevederile legale, precum şi de documentaţia specifică procesului de reorganizare, se transmite de inspectoratele şcolare la ARACIP şi, spre informare, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, până la data de 11 august.

''În situaţia în care apar divergenţe între inspectoratele şcolare şi autorităţile administraţiei publice locale în etapa de stabilire a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare, conducerile inspectoratelor şcolare au obligaţia de a transmite Ministerului Educaţiei şi Cercetării, până la data de 11 august, lista cu situaţiile divergente privind propunerile de reorganizare pentru anul şcolar 2025-2026, însoţită de un raport detaliat care să cuprindă propunerea argumentată a inspectoratelor şcolare şi propunerea argumentată a autorităţilor administraţiei publice locale în cauză'', se precizează în procedura aprobată prin ordin de ministru.


La nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în perioada 11 - 12 august, se analizează situaţiile divergente şi se decide asupra modului de reorganizare a respectivelor unităţi de învăţământ, comunicat ulterior inspectoratelor şcolare implicate şi ARACIP.

Până la data de 13 august, ARACIP comunică MEC hotărârea Consiliului ARACIP privind aprobarea reorganizărilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat transmise de inspectoratele şcolare, respectiv de minister.

Ministerul comunică inspectoratelor şcolare hotărârea Consiliului ARACIP, iar ARACIP comunică inspectoratelor şcolare, până cel târziu la data de 25 august, ordinele ministrului prin care s-a aprobat reorganizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică.


În termen de 2 zile lucrătoare de la primirea ordinelor, conducerile inspectoratelor şcolare au obligaţia de a le comunica autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea includerii de drept a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat rezultate în urma procesului de reorganizare în reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ.

Modificările în reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar se finalizează până la data începerii cursurilor anului şcolar 2025-2026.

În baza hotărârii Consiliului ARACIP, consiliile de administraţie ale inspectoratelor şcolare stabilesc prin hotărâre:

* transferul drepturilor, obligaţiilor şi al personalului de la unitatea de învăţământ absorbită către unitatea de învăţământ cu personalitate juridică absorbantă;

* transferul drepturilor, obligaţiilor şi al personalului unităţilor de învăţământ care se contopesc către unitatea de învăţământ cu personalitate juridică nou-înfiinţată;

* transferul bazei materiale, cu excepţia terenurilor şi a clădirilor aflate în domeniul public local, de la unitatea de învăţământ care îşi pierde personalitatea juridică către unitatea dobânditoare.

Astfel, inspectoratele şcolare procedează la:

* asigurarea încadrării personalului didactic de predare în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care s-au reorganizat şi/sau, după caz, soluţionarea reducerilor de activitate, în conformitate cu prevederile metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în vigoare;

* emiterea deciziilor de repartizare a personalului didactic de predare transferat de la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat care îşi pierde personalitatea juridică către unitatea/unităţile de învăţământ preuniversitar de stat dobânditoare;

* avizarea statelor de personal ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat dobânditoare, avându-se în vedere funcţiile didactice şi administrative rezultate prin transferul personalului unităţii de învăţământ preuniversitar de stat care îşi pierde personalitatea juridică, încadrarea în numărul de posturi şi în bugetul aprobat;

* verificarea modului în care unitatea/unităţile de învăţământ preuniversitar de stat dobânditoare a/au procedat la încheierea contractelor individuale de muncă ale personalului transferat de la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat care şi-a pierdut personalitatea juridică şi la înregistrarea acestora în registrul general de evidenţă a salariaţilor;

* verificarea finalizării procedurilor de radiere din evidenţele autorităţilor fiscale (retragerea CIF-ului) şi de casare/returnare a sigiliilor de către unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care îşi pierd personalitatea juridică prin reorganizare;

* verificarea preluării de către unitatea/unităţile de învăţământ preuniversitar de stat dobânditoare a arhivei unităţii/unităţilor care îşi pierde/pierd personalitatea juridică prin reorganizare;

* desfăşurarea oricăror alte operaţiuni necesare pentru finalizarea procesului de reorganizare a unităţilor de învăţământ.

Hotărârile/deciziile inspectoratelor şcolare se comunică unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat implicate în procesul de reorganizare în cel mult 2 zile lucrătoare de la comunicarea de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării a hotărârii Consiliului ARACIP privind aprobarea reorganizărilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.

Transferul personalului didactic auxiliar şi al personalului administrativ de la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat care îşi pierde personalitatea juridică la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat dobânditoare se realizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat reorganizate conform procedurii au obligaţia de a se supune procesului de evaluare periodică, în termen de cel mult un an de la finalizarea procesului de reorganizare.

*** Constituirea formaţiunilor de studiu în învăţământul preuniversitar de stat

La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică se reanalizează formaţiunile de studiu pe nivel/filieră/profil/limbă de predare şi se dispun măsuri astfel încât funcţionarea acestora să se realizeze cu respectarea prevederilor legale.

În învăţământul preuniversitar, altul decât cel militar/învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale/învăţământul cu predare în limba română organizat în unităţi administrativ-teritoriale în care o minoritate naţională constituie majoritatea populaţiei, formaţiunile de studiu de început de ciclu, respectiv grupele din învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, clasa pregătitoare, clasa a V-a şi clasa a IX-a, se constituie astfel încât pe fiecare filieră/profil/an de studiu numărul copiilor/elevilor să depăşească valoarea medie prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 198/2023.

Prin excepţie, într-o unitate de învăţământ cu personalitate juridică se poate constitui cel mult o formaţiune de studiu de început de ciclu, respectiv grupele din învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, clasa pregătitoare, clasa a V-a şi clasa a IX-a pe filieră/profil/an de studiu, cu efective de copii/elevi sub valoarea medie.

La nivelul fiecărui inspectorat şcolar se desemnează, prin decizie a inspectorului şcolar general, o comisie pentru verificarea funcţionării în anul şcolar 2025-2026 a formaţiunilor de studiu la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Agerpres.ro

Citește și: 

Sindicaliștii din Educație, la discuții cu ministrul Daniel David!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii