Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:47 16 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment important la CCINA, la a XI-a ediţie Trofeul calităţii a revenit societăţii Sterk Plast SRL (galerie foto)

ro

26 Nov, 2013 00:00 2678 Marime text
Zece societăţi constănţene au fost premiate, ieri în cadrul evenimentului Trofeul calităţii, organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa prin Centrul Regional de Promovare a Proprietăţii Intelectuale, în colaborare cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti (OSIM)
 
Evenimentul se află la acea de-a XI-a ediţie şi a premiat inovaţia şi creativitatea. „Pentru al unsprezecelea an, împreună cu prietenii noştri de la OSIM, acordăm trofeul calităţii. Ne bucurăm că suntem împreună aici pentru a premia inovaţia”, le-a spus celor prezenţi directorul CCINA, Dănuţ Jugănaru. La rândul său, Florin Popa, de la OSIM Bucureşti, a precizat că între CCINA Constanţa şi OSIM există un parteneriat fructuos şi trainic. „Constanţa este singurul judeţ din ţară care a reuşit să separe Trofeul calităţii de Topul firmelor. Şi a avut o idee bună. Astfel, Trofeul calităţii s-ar fi pierdut în noianul de premii şi diplome acordate la Topul firmelor. OSIM şi CCINA Constanţa au o colaborare bună de 15 ani. Este un parteneriat lung şi fructuos. Suntem mândri de istoria lui. Parteneriatul dintre noi este nezdruncinat pentru că ne-am propus scopuri comune pe care le-am şi atins. Aş vrea să mai adaugă că toate Camerele de Comerţ din ţară ar trebui să organizeze altfel de Top al creativităţii, care se se manifeste prin premiarea societăţilor care crează produse şi pe care le scot pe piaţă”, a declarat Florin Popa, reprezentantul OSIM Bucureşti. Trebuie de precizat că Trofeul calităţii 2013 se realizează exclusiv pe baza datelor existente în bazele de date ale OSIM, avându-se în vedere. Pentru ediţiile judeţene solicitările dobândite în perioada 01.01.2010-31.12.2012, de către persoanele juridice române. Evaluarea firmelor s-a realizat prin însumarea următoarelor punctaje pentru fiecare activitate în parte: invenţii (30 de puncte), desene şi modele industriale (18 puncte) şi mărci (6 puncte).
 
Vezi clasamentul societăţilor constănţene
 
Ca şi anul trecut trofeul creativităţii a revenit societăţii Sterk Plast SRL. Pe locul II s-a clasat, de asemenea ca şi la ediţia din 2012, societatea As-Plastik Rom SRL. Locul III a revenit societăţii Murfatlar România SA. Urmează locul IV – Dobrogea Group SRL, locul V – Black Sea Suppliers SRL, locul VI – Universitatea Ovidius, locul VII – Ostrovit SRL, locul VIII – Ro-Credit SRL, locul IX – Intercom Topaz SRL, locul X – Elion Import Export SRL.
 
Seminar, dedicat proprietăţii industriale şi inovării
 
După finalizarea festivităţii a avut loc seminarul „Noutăţi în domeniul proprietăţii industriale şi inovării la nivel naţional, european şi mondial”. Tematica seminarului va fi susţinută de specialişti din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Marci Bucureăti: Inovarea în sectorul public, consideraţii urmare participării la a Sasea sesiune a Comitetului de experţi TOS-ICP de pe lângă UNECE- Palatul Naţiunilor din Geneva( Florin Popa OSIM), Brevetul European cu efecte unitare (Elena Bondar OSIM), Marca comunitară, modificări recente ale Directivei Europene privind mărcile comunitare; Exemple de transformare a mărcii comunitare sau a mărcii internaţionale în marcă naţională (Petre OHAN – OSIM), Enterprise Europe Network – acţiuni suport pentru IMM-urilor inovative în contextul noilor surse de finanţare europene (Irina Găitănaru EEN Constanţa). Moderatorul seminarului va fi Florin Popa - Coordonator naţional Centre Regionale.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii