Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:47 12 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Energia nucleara - energia viitorului

ro

28 May, 2004 00:00 1559 Marime text

Cu ocazia organizarii Zilelor Liceului Teoretic "Ovidius", au fost realizate numeroase actiuni prin care elevii acestei unitati de invatamant au sarbatorit liceul * Cea mai importanta activitate a constat in intalnirea dintre prof. univ. dr. Eden Mamut si liceeni, in cadrul careia profesorul universitar le-a explicat rolul energiei nucleare si, implicit al Centralei Nuclearo-Electrice de la Cernavoda * Elevii au inteles astfel ca Romania este privilegiata datorita faptului ca exista o astfel de centrala care produce energie nucleara, dar ca lor le revine pe viitor sarcina de a dezvolta acest domeniu

Zilele Liceului Teoretic "Ovidius", ajunse la cea de-a sasea editie, au prilejuit ieri o serie de manifestari la care au participat elevi, profesori si invitati. Cea mai importanta activitate a reprezentat-o seminarul sustinut de prof. univ. dr. Eden Mamut, pe tema energiei nucleare, in fata unor elevi si profesori ai liceului, interesati de acest subiect. Reprezentantul Universitatii "Ovidius" Constanta le-a explicat liceenilor care este rolul energiei nucleare si al Centralei Nuclearo-Electrice Cernavoda. Astfel, elevii au fost conectati la realitatea cercetarii stiintifice nucleare, prof. univ. dr. Eden Mamut insistand pe modalitatea in care tinerii preocupati de fizica nucleara pot contribui la dezvoltarea acestui domeniu. "In momentul de fata, cercetarea din acest sector a facut pasi semnificativi, dar multi dintre voi vor fi cei care vor duce mai departe stafeta, prin implicarea in aceasta activitate", le-a spus elevilor prezenti prof. univ. dr. Eden Mamut. De asemenea, liceenii au putut afla lucruri noi despre ce inseamna fizica nucleara si despre importanta din punct de vedere economic pe care acest domeniu o aduce unei tari. "Trebuie inteles faptul ca, atunci cand se face o investitie serioasa in dezvoltarea acestui domeniu, sau in folosirea lui, orice tara cauta sa obtina cele mai avantajoase servicii, iar Centrala de la Cernavoda ar putea oferi astfel servicii, insa, deocamdata, desi ar putea sa aprovizioneze cu energie electrica toata Romania, nu este in masura sa faca acest lucru din cauza tehnicii care abia acum incepe sa fie modernizata", a mai afirmat prof. univ. dr. Eden Mamut. Concluzia finala a fost totusi una optimista, cadrul didactic universitar incurajandu-i pe elevii Liceului Teoretic "Ovidius" sa priveasca energia nucleara ca pe o energie a viitorului, iar ei vor fi printre cei care vor face posibil acest deziderat. Liceul Teoretic "Ovidius" a luat fiinta in anul 1955, iar actuala denumire a primit-o in 1990. Pe parcursul celor aproape 50 de ani de la infiintare, rezultatele elevilor care i-au trecut pragul au facut cinste acestei unitati de invatamant. Numai in acest an scolar, 450 de elevi au participat la olimpiade locale, dintre care 272 au mers la fazele judetene, iar 57 de olimpici au ajuns in fazele nationale. Mai mult decat atat, doi elevi au castigat marele premiu la concursul organizat de NASA, "Space Settlement". Actiunile de ieri au prilejuit sarbatorirea liceului prin intalniri menite sa puna la dispozitia elevilor o serie de informatii referitoare la noile cuceriri tehnologice in materie de energie nucleara, dar nu numai. In acelasi context au avut loc numeroase concursuri si evenimente artistice, la toate participand elevii liceului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii