Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:10 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conditii de exceptie pentru studentii Universitatii Maritime Constanta

ro

14 Sep, 2005 00:00 987 Marime text

Noi specializari pentru viitorii cursanti

In momentul de fata, Universitatea Maritima Constanta se pregateste pentru noul an universitar, insa inainte de asta pentru admiterea de la finele lunii in curs. Astfel, ne-a declarat rectorul institutiei, prof. dr. ing. Cornel Panait, anul universitar 2005-2006 este pregatit plecand de la oportunitatile si optiunile pe care invatamantul superior din Romania le ridica. Asadar, "evaluand piata muncii am ajuns la concluzia ca meseria de ofiter de marina este o meserie mereu actuala, care are un impact foarte mare asupra tinerilor, mai ales a celor din Constanta si zonele arondate judetului. Ca urmare, pentru sesiunea din vara, pentru locurile pe care Ministerul Educatiei si Cercetarii le-a alocat UMC-ului, am avut o concurenta de aproximativ 8-9 candidati, in conditiile in care alte universitati sau sectii nu si-au ocupat locurile, unele cu o traditie deosebita. Universitatea noastra a alocat locuri pentru specializarile clasice, adica Navigatie, Electromecanica si Electrotehnica, la care s-a adaugat si invatamantul cu frecventa redusa". De asemenea, ca o noua directie pe care institutia si-a propus s-o promoveze de luna viitoare este specializarea de electronica si telecomunicatii, impreuna cu Universitatea Politehnica din Bucuresti. Ca urmare, "ei isi vor recruta studentii prin noi, iar noi vom sustine, in cadrul universitatii orele fundamentale de matematica, fizica, electrotehnica cu profesorii nostri, urmand ca disciplinele de specialitate sa fie sustinute de profesorii din Bucuresti. O alta noutate pentru viitorii studenti umecisti se numeste Ingineria Mediului. Aceasta noua specializare are ca obiective pregatirea de specialisti pentru dezvoltarea unei economii durabile, in care activitatile sa respecte politica nationala de protectia mediului prin implementarea unor sisteme de management de mediu, care opereaza cu mijloace de supraveghere si control, ce contribuie la imbunatatirea performantelor de mediu ale umanitatii". Totodata, a mai declarat Panait, in anul 2005-2006 se doreste si marirea numarului de domenii pentru studii masterale pentru care se fac inscrieri pana la data de 1 octombrie. In acelasi timp, vor fi organizate cursuri de genul celor de formare continua pentru marinari, fochisti, dar si pentru cei care lucreaza in domeniul portuar. "Paleta uriasa pe care o avem", a precizat rectorul Universitatii Maritime Constanta, "permite ca toti cei care sunt interesati sa se prezinte la universitatea noastra si purtand discutii cu profesorii sa mearga mai departe in evolutia lor profesionala". In concluzie, "ne propunem ca in conformitate cu legislatia sa putem indeplini criteriile pentru a deveni un centru de pregatire de excelenta si sa le putem oferi studentilor nostri pachetele de cursuri IMO necesare pentru obtinerea brevetelor, aceasta insemnand ca in mod firesc, studiile postuniversitare sa poata fi oferite pe baza de concurs".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii