Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:41 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comerciantii de produse contrafacute risca sanctiuni usturatoare

ro

06 Dec, 2002 00:00 1122 Marime text

Trei magazine de cosmetice au fost locul de desfasurare a unui control OPC

In urma verificarilor au fost gasite cosmetice marca Ruby Rose, care nu prezentau traducerea in limba romana * Inspectorii OPC avertizeaza ca in cazul achizitionarii de cosmetice trebuie studiata cu atentie inscriptionarea de pe ambalaj * Rodica Mocanu, inspector OPC, ne-a declarat ca amenzile pentru cosmetice se incadreaza intre 30 si 50 de milioane de lei

Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor au controlat ieri trei magazine de cosmetice. Aceste inspectii s-au datorat faptului ca de foarte multe ori cosmeticele existente pe piata nu corespund normelor legale aflate in vigoare. Din acest motiv, lucratorii OPC avertizeaza cumparatorii sa fie deosebit de atenti in momentul in care vor sa cumpere astfel de produse. Acestea trebuie comercializate numai in conditiile in care sunt inscriptionate, in mod lizibil si cu caractere care nu se sterg. Eticheta trebuie sa contina denumirea firmei, adresa fabricantului sau a importatorului, in cazul in care fabricantul este strain, tara de origine, cantitatea continutului, instructiuni de conservare, utilizare, indepartare, numarul lotului de fabricatie si mai ales termenul de valabilitate. In primul magazin in care s-a desfasurat controlul nu au fost descoperite nici un fel de nereguli. Urmatoarele doua magazine, situate in complexul de magazine din Piata Unirii, au fost depistate mai multe produse marca Ruby Rose, care nu prezentau traducerea in limba romana. Acestea au fost oprite temporar de la comercializare, pana la remedierea situatiei. Exista si situatii in care denumirea unor ingrediente nu trebuie tradusa in limba romana. Este cazul celor pentru care se folosesc denumirile din Nomenclatorul international pentru produsele cosmetice (INCI) sau al colorantilor care vor fi inscrisi pe eticheta conform numarului din indexul culorilor. Rodica Mocanu, inspector OPC, ne-a declarat ca amenzile pentru cosmetice se incadreaza intre 30 si 50 de milioane de lei. Totodata, se atrage atentia ca nu este recomandata achizitionarea de produse cosmetice de la tarabe sau vanzatori ambulanti, care nu elibereaza bonuri, intrucat, pe baza bonurilor, in cazul in care produsul nu corespunde, acesta poate fi inlocuit sau cumparatorul isi poate recupera contravaloarea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii