Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:11 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coronavirus confirmat în România. Raed Arafat conferinţă la miezul nopţii. Precizări de ultimă oră

ro

27 Feb, 2020 00:14 5029 Marime text
 
Aproape de miezul nopţii, Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI, a făcut primele declaraţii despre primul caz de coronavirus confirmat în România.

Acesta a precizat că pacientul este într-o stare bună, nu prezintă febră sau alte simptome. 
 

„Pacientul este într-o stare bună, nu prezintă febră sau alte simptome. O să fie trasportat la spital şi va fi internat. Un echipaj de la ISU Gorj îl va prelua de la domiciliu şi îl va transporta la spitalul Matei Balş.

Mai sunt şapte persoane care locuiesc cu persoana respectivă.

Toate vor rămâne la domiciliu, sub pază, vor rămâne 14 zile în carantină, după care vor fi testate din nou. Dacă va fi cineva pozitiv, atunci va fi transportat la spital.

Trasportul pacientului se va face în condiţii de singuranţă. La sosirea maşinii o sa fie predat pacientul, după care maşina va fi dezinfectată.

Se va stabili un plan concrect de lucru în cursul acestei seri”, a spus Raed Arafat.

 
Horaţiu Moldovan,
secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, a confirmat miercuri seara că primul caz de infectare cu coronavirus a fost depistat între persoanele din Gorj care au intrat în contact cu italianul bolnav.

În acest moment se aşteaptă rezultatul analizelor pentru o a doua persoană suspectă de coronavirus. "Da, putem confirma. Există diagnosticul pozitiv, realizat la Institutul Matei Bals. Este vorba de pacientul de la Gorj.

Mai există o probă în lucru. Vă ținem la curent. Persoana care este în Gorj este în carantină. Urmează să decidem internarea ei", a afirmat Moldovan.

Sursa foto: Colaj ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • DIDI 27 Feb, 2020 10:58 Daca pacientul se simte bine, nu are febra si nici alte simptome, de ce il transporta la spital si nu-l lasa acasa in carantina? ca sa se imbolnaveasca sigur in spital.